Sanatate

Pacienți evacuați la Spitalul Județean Vaslui și coborâți pe tărgi în fața unității medicale

Mai mulți pacienți internați în Secția de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență au fost evacuați, miercuri, dintr-unul din saloane și coborâți pe tărgi în fața unității medicale. Din fericire, nu a fost vorba de vreo situație de urgență reală, ci de un exercițiu tactic a celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui.

Panică la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui, marți dimineață, după ce în curtea spitalului au apărut mașini de pompieri cu sirenele pornite, iar o parte din pacienți au fost evacuați. Lucrurile s-au lămurit la un moment dat, când bolnavii internați și cadrele medicale au aflat că este vorba doar de un exercițiu tactic de simulare a unui incendiu în cea mai mare unitate medicală cu paturi din județ. Potrivit scenariului exercițiului, dispeceratul ISU a fost anunțat despre producerea unui incendiu la etajul IV al Corpului A din cadrul SJU Vaslui. Incendiul, provocat de un scurtcircuit la o priză electrică, se manifesta într-unul dintre saloanele Secției Cardiologie, pe aproximativ 45 metri pătrați, cu posibilitate de propagare pe orizontală către saloanele învecinate.  La locul intervenției, s-au deplasat pompierii Detașamentului Vaslui cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, cu un nunăr de doi ofițeri și doisprezece subofițeri. Înainte de sosirea serviciilor profesioniste, personalul de la locul de muncă a acționat concomitent pentru localizarea incendiului cu mijloacele inițiale de stingere și deschiderea ușilor de evacuare. Ajunși la spital, pompierii militari s-au organizat în două echipe de intervenție, acționând pentru localizarea și lichidarea incendiului, deblocarea căilor de acces, precum și pentru căutarea și evacuarea persoanelor aflate în imposibilitatea de autoevacuare.

Amploarea evenimentului a impus evacuarea personalului și a pacienților aflați în alte cinci saloane de pe același nivel. Scopul exercițiului a fost verificarea gradului de organizare, desfășurare și coordonare a acțiunilor de intervenție, salvare și evacuare a bolnavilor, verificarea modului de organizare a cooperării între forțele participante, verificarea modului de funcționare a instalațiilor de alimentare cu apă, respectiv hidranți exteriori și interiori, verificarea accesibilității în spital, precum și capacitatea de răspuns a forțelor profesioniste în cazul intervențiilor de căutare-salvare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu. Odată cu finalizarea exercițiului, cei cinci pacienți evacuați au fost readuși în salonul de unde fuseseră scoși în fața spitalului. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button