Doi tineri au murit într-un accident petrecut la Bârlad! (Foto/Video)
Două persoane și-au pierdut viața în această dimineață din cauza vitezei și a neatenției la volan. Pompierii au reușit în urmă cu puțin timp să descarcereze victimele, care aveau 21, respectiv 19 ani, ambele domiciliate în județul Galați.
Momentul impactului fatal a fost surprins de camera de bord a unui conducător auto din Bârlad, care ne-a pus la dispoziție imaginile.
Accidentul a fost sesizat la numărul unic de urgență 112, dimineață, la ora 8.05, dar, din păcate, echipajele de salvare nu a putut decât constata decesul celor doi tineri.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că șoferul autoturismului BMW a pierdut controlul direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a acroșat un copac și apoi s-a oprit într-un monument amplasat în fața unității militare din zonă. Cauza exactă a evenimentului rutier va fi stabilită odată cu finalizarea cercetărilor în dosarul penal ce va fi deschis în cauză. În urma accidentului, a rezultat decesul a doi bărbați, unul de 21 de ani, altul în vârstă de 19 ani, ambii din județul Galați. Se vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, a declarat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu două autospeciale de stingere, cu modul pentru descarcerare, o ambulanță tip C1 și o ambulanță tip B2. După o oră și jumătate de la sesizare, pompierii au reușit să elibereze dintre fiarele contorsionate trupurile celor doi tineri. (Mihaela NICULESCU)