CJ Vaslui a repartizat UAT-urilor o nouă tranșă de bani din impozitul pe venit
Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat în ultima ședință repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a fondului aflat la dispoziția din impozitul pe venit, pe anul 2020. Potrivit Legii nr. 5/2020 a bugetul de stat pe anul 2020, CJ Vaslui are la dispoziție, din impozitul pe venit, suma de 27.316 mii lei care se repartizează, în anul 2020, comunelor, orașelor și municipiilor.
Sumă care reprezintă 6 % din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2020 se repartizează UAT-urilor pentru: susținerea programelor de dezvoltare locală; susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală; cheltuieli de funcționare pe care UAT-urile nu le pot finanța din venituri proprii și din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale.
La ședința din luna februarie 2020, s-a aprobat repartizarea sumei de 8.675 mii lei către un număr de 20 UAT-uri. Între timp, UAT-urile au mai solicitat CJ-ului fonduri în vedere asigurării cheltuielilor de funcționare până la finele exercițiului bugetar, finalizării obiectivelor de investiții, dar și pentru cofinanțarea proiectelor de investiții pe care le au în derulare în comunitățile lor. Conform proiectului de hotărâre, s-a propus ca suma de 15.900 mii lei să fie repartizată către un număr de 34 UAT-uri. Plenul ședinței CJ Vaslui a mai aprobat un amendament prin care mai primeau sume de bani și alte comunități. Astfel, în total, 53 de UAT-uri din județul Vaslui au primit în total suma de 18.641 mii lei.
(Dănuț CIOBANU)