Alexandru Lăzescu. Mass media în vremea pandemiei

Mass media, şi la noi, dar şi prin alte părţi, are probleme şi atunci când abordează criza în stil mecanic, fără context şi nuanţe, dar şi atunci când rămâne în teritoriul partizanatului politic şi ideologic.

În timp ce mass media numără conştiincios numărul de infecţii şi numărul de decese de pe glob atribuite epidemiei de coronavirus apar tot mai des şi analize privind impactul geopolitic al acesteia. Cu trimitere evidentă la competiţia dintre Statele Unite şi China, la o posibilă reconfigurare a unor alianţe, la ofensiva globală de PR a Beijingului, inclusiv în Europa. Ofensivă care a primit şi un nume, “mask diplomacy”, cu donaţii de măşti, teste de coronavirus şi ventilatoare către diferite ţări afectate de pandemie. E drept, mai apar şi sincope pe parcurs. După ce guvernul Pedro Sanchez de la Madrid anunţa triumfal că a achiziţionat din China 640 de mii de kituri de test coronavirus s-a aflat că toate cele livrate în primul lot de 58 de mii de bucăţi sunt defecte, cu o rată de detecţie de doar 30 procente.

Luând act de faptul că numărul de infecţii din Statele Unite l-a depăşit între timp pe cel din China apar tot felul de voci care scot în evidenţă, unele chiar cu o vizibilă satisfacţie, eficienţa cu care Beijingul a gestionat criza în contrast cu cea a Washington-ului, motiv pentru care se şi avansează varianta unei posibile viitoare “lumi chinezeşti” care s-ar profila în perioada post-criză. Fără îndoială, nu este vorba nicidecum de o ipoteză fantezistă mai ales dacă va continua procesul de implozie a lumii occidentale măcinată de războaie identitare şi tot felul de utopice proiecte de tipul “Green Deal”. Însă a lua în calcul în această discuţie topul mondial al “infecţiilor” pentru a ilustra superioritatea “modelului chinez” este o abordare care ridică mari semne de întrebare. Scandalul testelor defecte din Spania este doar unul dintre ele. Poţi conta pe cifrele raportate de la Beijing? Apoi, în ce măsură poţi lua de bune informaţiile livrate de un regim totalitar care tocmai a expulzat un grup de jurnalişti străini, care este notoriu pentru lipsa sa de transparenţă şi controlul sever a informaţiilor şi care, iată, un lucru care adesea se uită, l-a reţinut pe medicul chinez, decedat între timp, care a avertizat primul asupra pericolului epidemiei, pentru a bloca informaţia în faşă? Un regim care blochează accesul cetăţenilor săi la surse de informaţii externe şi utilizează o adevărată armată de sute de mii de cenzori pentru supravegherea conversaţiilor online ale acestora.

În al doilea rând, discutabilă este şi maniera în care mass media prezintă chiar şi informaţiile credibile referitoare la spaţiul occidental. Lipsesc nuanţările, contextul, ceea ce nu face decât să amplifice masiv panica. E adevărat, unii vor spune că până la urmă panica poate fi utilă în aceste condiţii, îi face pe oameni mai prudenţi. Însă acest mod de a judeca lucrurile nu ia în calcul efectele negative, poate chiar mai semnificative şi pe termen lung, în plan economic şi social. De pildă, aşa după cum remarca profesorul german Sucharit Bhakdi, specialist în boli infecţioase şi microbiologie, majoritatea covârşitoare a celor infectaţi cu COVID-19 (care face parte dintr-o întreagă familie de coronaviruşi care coexistă cu animalele) nu pot fi consideraţi “bolnavi”, fac forme uşoare, iar destul de mulţi nici nu sunt conştienţi de infecţie. E adevărat, rămâne în picioare problema presiunii asupra sistemului medical şi numărul de decese. Însă, după cum subliniază tot profesorul Bhakdi, în Germania mor în fiecare zi 2200 de persoane peste 65 de ani, din pricina altor boli, însă nimeni nu raportează zilnic această informaţie. În plus, mai spune el, aceste decese ar trebui să definite drept “morţi aparente” provocate de coronavirus pentru că în cele mai multe situaţii, şi aici e şi cazul Italiei sau Spaniei, ele sunt provocate de celelalte boli preexistente.

Sigur, există diferite păreri, alţi experţi deşi nu contrazic pe fond astfel de puncte de vedere, văd altfel gravitatea situaţiei. Însă abordările din mass media sunt în proporţie covârşitoare în cheie ultra-alarmistă, cu accentul pus pe proiecţiile extreme, pe cele mai catastrofale. Doar foarte rar sunt aduse în discuţie şi tipul de precizări şi nuanţe ca cele de mai sus. Un exemplu recent ilustrează acest gen de capcane. Cu două săptămâni în urmă, Neil Ferguson, un expert epidemiologist de la Imperial College din Londra, avansa o ipoteză şocantă. În baza unei modelări pe care o pusese la punct avertiza că într-un scenariu extrem epidemia ar putea provoca 510 mii de decese în Marea Britanie şi 2,2 milioane în Statele Unite. Bineînţeles mass media a preluat imediat ştirea, uitând pe drum de precizarea “în cazul cel mai defavorabil“. Între alte şi din cauza antipatiilor mass media, preponderent liberale, faţă de Boris Johnson şi Donald Trump asupra cărora presiunea publică urma să se intensifice. A fost, evident, un adevărat şoc. Un şoc care a avut un impact decisiv asupra deciziei lui Boris Johnson de a renunţa la abordarea iniţială, cu restricţii relativ lejere. Iată însă că între timp Neil Ferguson şi-a reconsiderat în chip major estimările. Într-o comunicare adresată săptămâna trecută Parlamentului britanic a spus că de fapt cifra maximală pe care o are acum în vedere pentru Regatul Unit este de doar 20 de mii de decese şi că în acest număr sunt incluse multe persoane care ar muri oricum în acest an din cauza altor maladii. Este un avertisment că, fără a trece în extrema cealaltă, aceea de a desconsidera nonşalant părerile experţilor, ar trebui să privim cu mai multă circumspecţie diferitele scenarii de viitor catastrofale (cum sunt şi cele privitoare la schimbările climatice), care s-au dovedit, fără excepţie, complet eronate.

Problema este agravată de maniera, uneori simplistă alteori excesiv de partizană, în care mass media occidentale, cu precădere cele americane, gestionează tema pandemiei. Dar acest comportment a început să se vadă tot mai mult şi la noi, şi probabil se va accentua în viitor. Un exemplu este maniera în care sunt prezentate declaraţiile şi recomandările OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), de parcă ar fi vorba de nişte adevărate precepte divine. În fapt cei de acolo sunt nişte experţi care se mai pot înşela şi ei în estimări. Realitatea este că sistemele de care vorbim, epidemiile sau, în mai mare măsură, climatul, sunt atât de complexe încât e foarte greu să faci predicţii decente. Ignorarea unor elemente, supraestimarea altora, fenomenele neliniare care ies din traseul anterior, pot schimba radical rezultatele. În al doilea rând, OMS este în esenţă o structură internaţională birocratică, desigur utilă, dar, ca orice instituţie de acest fel, este interesată să exploateze orice oportunitate pentru a-şi creşte profilul şi a solicita bugete mai mari. Oficialii OMS, care trebuie spus sunt numiţi în urma unor negocieri politice între diferitele ţări şi grupuri de influenţă, nu plătesc în nici un fel dacă exagerează cu recomandările făcute. Sau chiar greşesc. Cei care suportă costurile, atât în plan medical, cât şi cele în plan economic (care peste un timp vor creşte exploziv în importanţă) sunt liderii din ţările afectate, mai ales cei din statele democratice. În al treilea rând, şi asta este o problemă poate mai gravă, se exprimă tot mai multe îngrijorări faţă de influenţa excesivă a Chinei asupra OMS. De pildă directorul general, etiopianul Tedros Adhanom, care întreţine relaţii foarte strânse cu guvernul de la Beijing, şi care acum recomandă măsuri foarte stricte de izolare nu numai că a întârziat să clasifice drept epidemie coronavirusul provenit din Wuhan, dar a şi criticat Statele Unite atunci când preşedintele Trump a decis suspendarea tuturor zborurilor către China.

E drept, din acest punct de vedere abordarea nu este foarte diferită de cea a unei bune părţi din mass media şi elitele americane. Sunt atât de obsedate de Donald Trump, îl antipatizează atât de mult, încât pe parcursul actualei crize nu scapă nici un prilej de a-l acuza pe preşedinte, sperând că acuzele vor putea folosite împotriva sa la alegerile de la sfârşitul anului. Unele critici sunt justificate şi până la urmă acesta este rolul mass media (într-o ţară democratică, nu în China). Să pună întrebări, să investigheze. Iar în ceea ce îl priveşte pe Donald Trump şi în cazul său sunt multe de reproşat. Însă în destule situaţii e vorba de speculaţii rău voitoare sau de distorsionări voite ale situaţiei, de acuzaţii care nu ar fi fost făcute în nici un caz pe vremea unui preşedinte democrat. De pildă informaţia că administraţia Obama nu a mai reînnoit în rezervele de stat stocul de măşti N95, utilizate pentru protecţia cadrelor medicale, nu şi-a prea găsit loc în relatările unor importante canale media americane.

Text publicat în premieră în Ziarul de Iași.