AdministratieLocal
Tânăr fără permis, arestat după ce a furat o mașină din Huși cu care apoi s-a plimbat nestingherit
Un tânăr de 28 de ani, din județul nostru, a fost arestat preventiv după ce a furat o mașină de pe o stradă din municipiul Huși cu care apoi, deși nu deținea permis, s-a plimbat zeci de kilometri. În cele din urmă, șoferul amator a abandonat autoturismul pe marginea drumului european E581, între Târzii și Oltenești, fiind prins a doua zi de către polițiști. Curaj maxim al unui bărbat din Alexandru Vlahuță, care a furat o mașină într-o perioadă în care străzile din principalele localități din județ sunt împânzite de polițiști. Tânărul de 28 de ani a reușit să intre în autoturism cu cheia pe care o găsise încă din cursul zilei pe o stradă din zona centrală a municipiului Huși. Aproape de miezul nopții, după identificarea mașinii cu ajutorul telecomenzii, tânărul, deși nu deținea permis de conducere, a pornit într-o plimbare prin oraș și pe drumul european E581, pe care a mers aproximativ 20 de kilometri. Ulterior, a abandonat mașina pe marginea șoselei, între localitățile Târzii și Oltenești, iar a părăsit zona. În timpul aventurii sale, tânărul a și avariat mașina, pe fondul lipsei de experiență în conducere, în condițiile în care nu avea permis auto.
”În urma cercetătorilor desfășurate, bărbatul a fost identificat de către polițiști, față de acesta fiind dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, Judecătoria Huși a emis mandat de arestare preventivă pe numele tânărului pentru o perioadă de 30 de zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Bogdan Gheorghiță.Bărbatul de 28 de ani este cercetat de polițiști pentru furt calificat și conducere fără permis a unui autoturism. (Ionuț PREDA)