O româncă, forțată să se prostitueze, în Elveția, de un albanez și de partenera acestuia: „Îți omor familia”
Caz uluitor în Elveția. O româncă a fost forțată să se prostitueze de un albanez și de partenera de viață a acestuia, informează lematin.ch.
Curtea Federală a Elveției a respins definitiv, joi, acțiunea unui cetățean albanez, care, în octombrie 2019, fusese condamnat la cinci ani de închisoare de către instanța de Vaud. Bărbatul a fost găsit vinovat de tentativă de sclavie sexuală și de înlesnire a prostituției, după ce a adus-o pe o româncă în Elveția și a forțat-o să își vândă trupul pe stradă.
În octombrie 2010, femeia a fost atrasă de promisiunea unei munci onorabile în Țara Cantoanelor de către albanez și iubita acestuia, o română. După ce a lucrat o perioadă de timp în gospodăria celor doi, aceștia au forțat-o pe victimă să se prostitueze timp de două luni.
În cele din urmă, la sfârșitul lunii februarie a anului 2011, românca a reușit să fugă. Disperați, albanezul și concubina sa i-au trimis mai multe mesaje de amenințătoare, care au devenit probe în instanță. Printre altele, cei doi i-au spus victimei că îi vor ucide familia.
Într-o hotărâre publicată joi, Curtea Federală a respins recursul formulat de albanez, care a contestat capetele de acuzare privind înlesnirea prostituției și constrângere sexuală.
În apărare sa, bărbatul a subliniat faptul că, fiind de origine albaneză, nu ar fi putut scrie SMS-uri în limba română. Cu toate acestea, magistrații din Vaudois au observat că bărbatul stăpânea limba română și că amenințările erau tipice unui autor de sex masculin.
Femeia care i-a fost complice albanezului a fost condamnată într-o altă procedură judiciară.