Home » Administratie » Personalitatea lui Ștefan cel Mare, evocată la ”Podul Înalt”, la 516 ani de la trecerea domnitorului Moldovei în eternitate

Personalitatea lui Ștefan cel Mare, evocată la ”Podul Înalt”, la 516 ani de la trecerea domnitorului Moldovei în eternitate

Autoritățile județene, dar și cele locale din comuna Muntenii de Jos, au marcat, la Ansamblul Monumental ”Podul Înalt” de la Băcăoani, cei 516 ani de la trecerea în eternitate a domnitorului Ștefan cel Mare, întâia personalitate în rândul românilor din toate timpurile. În cadrul manifestării culturale, care s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori la baza soclului statuii ecvestre, s-au rostit alocuțiuni și s-a evocat personalitatea marelui voievod al Moldovei.

Împlinirea celor 516 ani de la trecerea din istorie în veșnicie a măritului voievod Ștefan cel Mare a fost trecută în revistă de către autorități de la noi din județ. Sub organizarea Muzeului Județean Vaslui, instituție care, de altfel, îi poartă și numele domnitorului, manifestarea din acest an a fost una mai restrânsă din cauza stării de alertă impusă din cauza pandemiei de coronavirus. Cu toate acestea, cei prezenți, printre care și reprezentanți ai unor asociații militare din județ, au evocat personalitatea fostului domnitor al Țării Moldovei, în cadrul evenimentul desfășurat la Băcăoani, acolo unde se află Ansamblul Monumental ”Podul Înalt”. După ce directorul Muzeului Județean Vaslui, Ramona Mocanu, a dat citire la un uric, o parte dintre invitați au scos în evidență rolul important pe care Ștefan cel Mare îl ocupă în istoria românilor.

Ştefan del Mare a fost o personalitate covârşitoare a epocii, un om, de fapt, care a făcut epocă, pentru că în istorie, sub acoperământul acestei noţiuni este descrisă activitatea lui Ştefan cel Mare. Nu avem timp şi suntem prea puţini aici, din cauza timpurilor pe care le trăim, să vorbim despre întreg parcursul domniei lui Ştefan. Ceea ce, însă, este important pentru noi astăzi, e ce a rămas. Şi a rămas un simbol de o complexitate deosebită, care, printre altele, dă consistenţă şi alimentează în permanenţă ideea de unitate a românilor. Atât aici, la Vaslui, cât şi la Iaşi, la Suceava sau la Orhei, românii se reunesc sub egida acestei personalităţi şi noi, ca urmaşi mai mult sau mai puţin demni, trebuie să facem tot ce putem pentru a întreţine în permanenţă viu focul acesta. Sunt mulţi ani de când Ştefan cel Mare a trecut în eternitate, însă oricât de mulţi ar trece, sper ca atât noi, cât şi generaţiile viitoare să aibă responsabilitatea şi iniţiativa de a fi prezenţi în locurile acestea întotdeauna, pentru a omagia opera nemaipomenit de importantă pentru români a celui care a fost Ştefan cel Mare”, a spus în fața mulțimii președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu.
După rostirea alocuțiunilor, cei prezenți au urcat treptele de la ansamblului monumental de la Băcăuani pentru a depune coroane de flori la baza soclului statuii ecvestre a lui Ștefan cel Mare. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*