Primăria Vaslui a dat drumul la finanțare. Modernizări pe 34 kilometri de străzi
Primăria Vaslui pregătește pentru asfaltare patru pachete de străzi, care totalizează circa 34 de kilometri. Pentru acest an, se preconizează întocmirea studiilor de fezabilitate și a documentațiilor necesare pentru organizarea licitației publice în vederea adjudecării execuției.
Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a spus că, începând din anul viitor, va începe modernizarea la străzile prinse în cele patru pachete de investiții. Sumele pentru realizarea documentațiilor pentru obiectivele de investiții au fost prevăzute în bugetul local, în urma realizării rectificării – etapa iulie 2020.
”Este vorba despre zonele Viișoara, Moara Greci, Filaturii și Rediu. Vom introduce în studiile de fezabilitate aceste străzi. Pregătim aceste patru pachete de străzi, iar în următorii 3 – 4 ani se vor derula respectivele investiții”, a precizat Vasile Pavăl.
Bugetul municipiului Vaslui pentru anul 2020 prevede la capitolul venituri suma de 163.136.000 lei, iar la cheltuieli este estimată aceeași sumă. De asemenea, la secțiunea de funcționare sunt previzionate venituri în valoare de 115.282.000 lei, în timp ce la cheltuieli este prognozată aceeași sumă. Nu în ultimul rând, secțiunea de dezvoltare din cadrul bugetului general pe 2020 al municipiului Vaslui are prevăzută la capitolul venituri suma de 47.854.000 lei, iar la cheltuieli este etimată aceeași sumă.
Dacă în anul 2019 bugetul Vasluiului a fost în valoare de 120 milioane de lei, în acest an veniturile estimate se ridică la suma de 163 milioane de lei. Practic, avem de a face cu o creștere a veniturilor cu 41 milioane de lei, o sumă importantă pentru finanțarea proiectelor de dezvoltare locale.
(Dănuț CIOBANU)