Consilierii locali vor decide prelungirea mandatului lui Nicu Palade în fruntea Locativa Vaslui
Consiliul local (CL) Vaslui va decide în ședința din această săptămână prelungirea mandatului de administrator provizoriu pentru o perioadă de trei luni a lui Nicu Palade la SC Locativa. Prin hotărârea aprobată de executivul local în luna martie a acestui an, Nicu Palade a fost mandatat adminsitrator la Locativa Vaslui pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 aprilie 2020.
Deoarece perioada executării temporare a funcţiei de administrator provizoriu la Locativa Vaslui SRL, societate la care CL Vaslui este asociat unic, expiră la data de 30 septembrie 2020, se impune numirea unui administrator la societatea publică.
Potrivit legislației în vigoare, procedura de selecţie pentru funcţia de administrator la o întreprindere publică presupune parcurgerea unor etape fixe ca perioadă de timp, minim 30 de zile calendaristice. În condițiile în care postul de administrator la SC Locativa Vaslui rămâne vacant, se impune prelungirea mandatului de administrator provizoriu pentru o perioadă de trei luni începând cu 1 octombrie 2020. Astfel, a fost propusă nominalizarea lui Nicu Palade în funcţia de administrator provizoriu la SC Locativa Vaslui S.R.L.
SC Locativa SRL Vaslui a fost înființată în anul 2013. În data de 26 noiembrie 2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a solicitat deschiderea procedurii de insolvență la Tribunalul Vaslui. Prin sentința civilă nr.13/F/2020, Tribunalul Vaslui a dispus închiderea procedurii de insolvență. Intrarea în insolvență a SC Locativa Vaslui a avut ca principală cauză preluarea unor datorii înregistrate la serviciile de utilități. SC Locativa Vaslui administrează un fond locativ de stat de 277 apartamente, din care 105 sunt apartamente ANL.
(Dănuț CIOBANU)