LocalSocial

Pandemia de COVID-19 a lăsat fără locuri de muncă 1.183 de vasluieni

La sfârşitul lunii iulie 2020, în judeţul Vaslui s-a înregistrat un număr total de 55.627 salariaţi. Faţă de iulie 2019 când pe piața muncii activau 56.810 de salariaţi se înregistrează o descreștere uşoară de 2%. În luna iulie 2020, câştigul salarial mediu brut a fost de 4.565 lei. Peste medie s-a câştigat în servicii (5.214 lei), iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii: 3.391 lei şi din agricultură, silvicultură şi piscicultură cu 4.217.

”În aceeași lună, câştigul salarial mediu net a fost de 2.853 lei. Peste medie s-a câştigat în servicii (3.219 lei), iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii cu 2.215 lei şi din agricultură, silvicultură şi piscicultură cu 2.539 lei”, se arată în buletinul publicat de Direcția Județeană de Statistică Vaslui.

Conforma datelor Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui cel mai mare număr de contracte de muncă suspendate din cauza crizei de sănătate s-a înregistrat în data de 13 aprilie 2020. La vremea respectivă, s-au înregistrat 9.112 contracte de muncă suspendate, din care pentru 6.734 de salariați s-a solicitat șomaj tehnic.

În ceea ce privește șomajul tehnic, Guvernul a stabilit că pentru perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, în cazul întreruperii temporare a activităţii, indemnizația de care beneficiază salariații să fie suportată din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Nivelul indemnizației este de minimum 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat plătit din fondul de salarii, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button