450 de tablete, 78 de laptopuri și 17 routere wireless, pentru unitățile de învățământ special din județul Vaslui
Consiliul Județean (CJ) Vaslui are în pregătire proiectul ”Dotarea cu echipamente electronice a unităților de învățământ special din subordinea UAT Județul Vaslui”. Proiectul va fi depus pentru obținerea de finanțare în parteneriat cu Școala Profesională Specială ”Sfânta Ecaterina” Huși, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Constantin Pufan” Vaslui, Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui și Centrul Școlar de Educație Incluzivă, oraș Negrești.
Obiectivul general al proiectului este asigurarea accesului elevilor la procesul de învățare în mediul on-line. Proiectul propus prevede achiziția de echipamente electronice de tip tablete pentru elevii cu nevoi speciale și alte dispozitive (laptop plus router) pentru cadrele didactice care lucrează în cele patru unități de învățământ din subordinea CJ Vaslui.
Prin notele de fundamentare ale școlilor au fost transmise următorul necesar de echipamente electronice: Școala Profesională Specială ”Sfânta Ecaterina” Huși – 119 tablete, 21 de laptopuri și 7 routere wireless; Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Constantin Pufan” Vaslui – 60 de tablete; 21 de laptopuri și 10 routere wireless; Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Elisabeta Polihroniade” Vaslui – 157 tablete și 30 de laptopuri; Centrul Școlar de Educație Incluzivă,
oraș Negrești – 114 tablete și 6 laptopuri. Totalul echipamentelor electronice necesare este de 450 de tablete, 78 de laptopuri și 17 routere wireless. Valoarea totală a întregului proiect propus spre finanțare este de 836.536 lei TVA inclus, din care eligibili 810.356. Contribuția CJ Vaslui este de 2%.
(Dănuț CIOBANU)