Home » National » Medicii de familie condamnă DSP-urile și susțin că acestea nu își fac treaba

Medicii de familie condamnă DSP-urile și susțin că acestea nu își fac treaba

Societatea Națională de Medicina Familiei a solicitat Ministerului Sănătății să verifice modul în care DSP-urile se implică în gestionarea noului val al pandemiei, având în vedere absența anchetelor epidemiologice. Medicii semnalează faptul că nu se respectă acordarea concediilor din momentul izolării suspecților Covid, existând 4-5 zile neacoperite.

„Astfel de situații pun în pericol sănătatea populației, pun o povară suplimentară pe sistemul de sănătate și generează în timp cheltuieli care ar putea fi evitate. Colegii, medici de familie, ne-au semnalat faptul că, în mai multe județe, inclusiv în municipiul București, rezultatele pozitive nu sunt transmise medicilor de familie prin platforma Coronaforms, iar pacienții infectați nu pot fi monitorizați de către medicii de familie decât dacă sunt conștiincioși/responsabili și își anunță ei medicul de familie. De asemenea, pacienții nu sunt contactați în vederea efectuării anchetelor epidemiologice, iar luarea în evidență a contacților pacienților testați pozitiv pentru a fi carantinați, în consecință, se realizează cu întârziere. Astfel de disfuncționalități cresc riscul de propagare al infecției deoarece nu există o evidență exactă a pacienților contacți”, declară ministrului Sănătății, Cseke Attila.

Cinzi zile, liberi pe străzi, răspândire garantată a virusului

Potrivit legislației în vigoare, concediul medical trebuie acordat din momentul în care medicul de familie este înștiințat de pacient că acesta prezintă simptomatologie specifică noului coronavirus. În realitate însă, DSP-urile permit concediile medicale abia de la momentul testării, adică la 4-5 zile de la declanșarea suspiciunii de boală.

„Pe lângă riscul epidemiologic, trebuie menționat faptul că, pentru eliberarea concediilor medicale pentru pacienții izolați, este nevoie de raportul din Coronaforms, iar pentru pacienții contacți este nevoie de decizia de carantinare, emisă tot din Coronaforms. Perioada de izolare ar trebui să înceapă în momentul în care pacientul declară medicului de familie simptomatologie sugestivă pentru infecția cu SARS-CoV-2. În acest moment, după ce pacientul declară medicului o anumită simptomatologie, i se recomandă să solicite testare la domiciliu, dar poate să dureze câteva zile până când este testat. Toate aceste zile de simptomatologie ar trebui să fie socotite în zilele necesare pentru izolarea pacientului”, se mai arată în documentul trimis ministrului Sănătății de Societatea Națională de Medicina Familiei. Organizația profesională a medicilor de familie a mai solicitat Ministerului Sănătății să verifice dacă DSP-urile se implică în mod real în gestionarea noului val al pandemiei și să revizuiască metodologia de izolare/carantinare a persoanelor suspectate sau depistate pozitiv pentru virusul SARS-CoV2, respectiv a contacților acestora, în sensul creșterii accesului pacienților la concediile medicale necesare.”, a mai declarat ministrul Sănătății. 

 

About Axinte Radu Alexandru