InvatamantLocal

Proiect european pentru preșcolarii și elevii din municipiul Vaslui

Luna decembrie a anului curent înseamnă, pentru elevii Școlii gimnaziale Alexandru Ioan Cuza și preșcolarii de la Grădinița cu program prelungit nr. 9 Vaslui realizarea ultimelor activităţi practice din cadrul proiectului „ADMISI – Abandon Diminuat prin Măsuri Integrate Sustenabile în Învățământ”, ID POCU/74/6/18/ 107740, cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020. Valoarea totală a proiectului este de 5.698.194,57 lei, iar cofinanțarea susținută de Primăria Municipiului Vaslui este în valoare de 113.963,94 lei.

Grupul țintă a fost constituit din: 198 de copii de vârsta preșcolară care fac parte din grupuri cu risc de părăsire timpurie a școlii; 389 de elevi care fac parte din grupuri cu risc de părăsire timpurie a școlii; 587 de părinți ai preșcolarilor și elevilor aflați în risc educațional; 65 cadre didactice și personal de sprijin.

Proiectul și-a propus prevenirea și diminuarea părăsirii timpurii a școlii pentru cei 587 copii, prin măsuri educaționale integrate, stimularea accesului egal și participării active a copiilor la învățământul preșcolar, primar și gimnazial de calitate, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii.

Prin implementarea activităților proiectului, s-a reușit consilierea educațională pentru 389 elevi și 389 de părinți în vederea reducerii riscului de abandon școlar și pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, derularea unui program de tip „Școală după Școală” și oferirea unei mese calde pentru 60 de elevi din ciclul primar și 60 din ciclul gimnazial aflați în risc de abandon școlar, furnizarea de sprijin material pentru creșterea participării la învățământul primar și gimnazial (câte 5 pachete rechizite, 1 pachet haine de vară și 3 pachete cu îmbrăcăminte de iarnă per elev beneficiar), desfășurarea de activități extracurriculare și de tranziție către următorul ciclul de învățământ (cercuri de activități sportive, muzică, dans, desen, 4 tabere și 18 excursii, 36 workshop-uri educație financiară, 42 workshop-uri educație TIC), derularea unui program de educație pentru sănătate, igienă și nutriție pentru elevi și părinții acestora (389 elevi și părinții acestora participanți la activități de educație sanitară, câte 5 pachete de igienă elevilor beneficiari), derularea a 3 sesiuni de cursuri de formare a cadrelor didactice și a personalului de sprijin („Evaluarea și dezvoltarea personală a copiilor și elevilor”, „Strategii de prevenire și combatere a fenomenului bulliyng”, „Școalaincluzivă – Tehniciaplicabilecopiilor cu CES înprocesul de predare – învățare”).

„Cu încredere și voință, cadrele didactice al Școlii gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” și Grădiniței nr. 9 au accesat fondurile necesare implementării acestui proiect ambițios și de mare ajutor, iar noi, autoritatea publică și Consiliul local Vaslui, ne bucurăm că am fost partenerii lor și am adus elevilor și preșcolarilor șanse în plus pentru o educație de cât mai bună calitate. Vom fi mereu alături de orice instituție de învățământ vasluian care ne cere sprijinul în implementarea de proiecte cu fonduri europene”, a declarat primarul Vasile Pavăl.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button