Home » National » Conform unui studiu, unul din patru români aplică reguli de educaţie financiară în viaţa de zi cu zi

Conform unui studiu, unul din patru români aplică reguli de educaţie financiară în viaţa de zi cu zi

Un român din cinci este foarte interesat de ceea ce înseamnă finanţe, dar numai unu din patru este mulţumit, a declarat luni Sergiu Manea, CEO BCR, în cadrul unui eveniment dedicat Zilei educaţiei financiare, potrivit Agerpres.

„Noi facem din educaţia financiară nu un proiect de sustenabilitate, ci avem un gând puţin mai mare, să punem educaţia financiară şi subsecvent sănătatea financiară a tuturor celor cu care intrăm în contact în centrul modelului nostru de business. (…) Unu din cinci români sunt foarte interesaţi de ce înseamnă finanţe, ce înseamnă viaţa lor personală financiară, dar numai unu din patru sunt mulţumiţi. Deci există o plajă foarte, foarte mare de adresabilitate. Acum noi ne bazăm foarte tare ca de fapt să ducem 1 din 5, să-l ducem la 5 din 5 în ceea ce priveşte înţelegerea sau dorinţa de a înţelege de fapt dinamica propriei vieţi financiare, materiale, modul în care aceasta le impactează starea de bine”, a spus Sergiu Manea.

Potrivit unui comunicat al băncii, de Ziua Educaţiei Financiare, BCR – prin Şcoala de Bani -, şi Asociaţia Şcoala de Valori au lansat #EduFin Fest, o serie de evenimente educaţionale în principalele oraşe din ţară.

Astfel, peste 2.500 de elevi din peste 30 de judeţe au participat ieri la 100 de evenimente de educaţie non-formală în care angajaţi BCR, antreprenori şi personalităţi locale le oferă informaţii prin care pot lua decizii financiare mai bune pentru viitorul lor. Tinerii au posibilitatea să le adreseze întrebări şi să îşi ia cunoştinţele necesare despre bani, educaţie financiară şi antreprenorială.

În cadrul evenimentului a fost prezentat un un studiu realizat de către Unlock Market Research la cererea BCR în 2021 arată faptul că nevoia de educaţie financiară este una presantă în România. Conform datelor prezentate de Adina Vlad, fondator al companiei Unlock Research, 55% dintre români au un nivel scăzut de maturitate financiară şi doar 1 din 4 aplică reguli de educaţie financiară în viaţa de zi cu zi. Mai mult, 58% dintre români spun că regretă nivelul lor scazut de interes faţă de propria educaţie financiară. Cele mai mari regrete financiare sunt legate de faptul că 71% dintre respondenţi cumpără lucruri de care nu au nevoie, doar pentru că sunt ieftine, 65% cumpără lucruri din impuls, fără a face calcule înainte, iar 62% nu îşi monitorizează cheltuielile sau le prioritizează greşit. Atunci când au de luat decizii financiare importante, 1 din 2 români se bazează pe familie şi prieteni, 1 din 5 preferă să ia astfel de decizii fără a se consulta cu cei din jur şi doar aproximativ 12% se consultă cu banca sau un specialist financiar.

 

  • Şcoala de Bani este un proiect al Băncii Comerciale Române, lansat în 2016. Peste 1.500 de angajaţi ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară, urmând cursuri specializate, şi au reuşit să ofere astfel de cursuri gratuite către jumătate de milion de români – copii, tineri şi adulţi. Cei interesaţi se pot înscrie la cursuri prin completarea formularului disponibil pe www.scoaladebani.ro, dar şi în hub-urile BCR.

 

  • Şcoala de Valori este o organizaţie non-guvernamentală modernă a cărei viziune este dezvoltarea prin educaţie inovativă a unei societăţi bazate pe valori. Şcoala de Valori îşi propune să schimbe orizontul mental al tinerilor şi să-i ajutăm să-şi însuşească inteligenţa valorilor prin programe şi ateliere care să-i ghideze, să-i consilieze pentru dezvoltarea caracterului şi a personalităţii, să-i îndrume în acţiuni de civism activ şi de coeziune şi incluziune socială

sursă: edupedu.ro

About Axinte Radu Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*