National

Sondaj Eurobarometru: Aproape jumătate dintre români spun că nivelul lor de trai a scăzut din cauza războiului din Ucraina

Sondajul a fost realizat în perioada 19 aprilie – 16 mai. Conform acestuia, 46% dintre români spun că nivelul de trai le-a fost afectat din cauza războiului, comparativ cu 40% cât este media europeană. 36% dintre respondenți spun că nu au fost afectați încă, dar se așteaptă să ajungă în această situația, în timp ce 14% cred că războiul nu îi va afecta la acest capitol.

43% dintre români sunt încrezători că viața lor va continua neschimbată și după ce Rusia a invadat Ucraina, față de 55% care nu sunt încrezători. La acest capitol, 37% dintre europeni s-au declarat ”încrezători”, față de 55% ”neîncrezători”.

Doar 29% dintre români s-au declarat pregătiți să se confrunte cu creșterea prețurilor la energie, după ce UE a sancționat Rusia, față de 69% care spun că nu sunt pregătiți. În privința creșterii prețurilor alimentelor, doar un sfert dintre români se declară ”pregătiți”, față de trei sferturi care spun că sunt ”nepregătiți”.

Doar 18% dintre cei chestionați au o părere pozitivă despre Rusia, în timp ce SUA se bucură de o popularitate de 63%, iar Regatul Unit de 67%.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button