Home / Sanatate / Obligatoriu la medic, dar să nu fii sănătos

Obligatoriu la medic, dar să nu fii sănătos

De la 1 iunie, orice persoană care are peste 40 de ani este obligată să facă o vizită anuală la medicul de familie.

Potrivit legii, pacienții asigurați trebuie să meargă la un consult la medicul de familie cel puțin o dată la trei ani, dacă au până în 40 de ani, sau o dată pe an, dacă au peste 40 de ani. Obligativitatea apare în pachetul de servicii medicale de bază aprobat recent de guvern și care va intra în vigoare la 1 iunie.

Pachetul de servicii medicale de bază aduce ca noutate prevenția. El include consultații de monitorizare pentru boli cardiovasculare, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronșic, boală cronică respiratorie obstructivă și boală cronică de rinichi. Stilul de viață, alimentația, bolile existente în familie – toate vor fi puse cap la cap de medicul de familie, la consultația preventivă. În funcție de informațiile obținute, doctorul îi va putea spune unui pacient dacă riscă să facă diabet, cancer, boli de inimă șamd. Este ceea ce se numește riscogramă.

De asemenea, a fost revizuită lista procedurilor diagnostice și terapeutice, astfel încât pacientul să beneficieze de o serie de investigații suplimentare pentru care nu va mai fi necesară internarea în spital. Tot în pachetul de servicii de bază se regăsesc, la capitolul serviciilor stomatologice, consultații, servicii profilactice și diverse tratamente, inclusiv serviciile de medicină dentară de urgență. Nu mai apar însă serviciile de homeopatie și fitoterapie, pentru care trebuie încheiate asigurări private.

Medicii de familie au constatat că nu vor putea acorda consultațiile obligatorii în scop de prevenire deoarece guvernul a omis să modifice anumite reglementări încă în vigoare. Regulile actuale permit unui asigurat să meargă la doctor doar când se îmbolnăvește.

„Este clar pentru toată lumea că noi nu putem să scriem analize pentru un pacient sănătos, ci numai la unul  bolnav. Așa prevede legea, regulamentul; dacă îl încălcăm, suntem apoi puși să scoatem bani din buzunar. Ca să faci o riscogramă unui pacient sănătos, trebuie să identifici problemele lui și să îl trimiți să facă niște analize. Pentru asta trebuie să scrii un cod de boală”, se plâng medicii de familie.

De la 1 iunie, orice persoană care are peste 40 de ani este obligată să facă o vizită anuală la medicul de familie. Potrivit legii, pacienții asigurați trebuie să meargă la un consult la medicul de familie cel puțin o dată la trei ani, dacă au până în 40 de ani, sau o dată pe an, dacă au peste 40 de ani. Obligativitatea apare în pachetul de servicii medicale de bază aprobat recent de guvern și care va intra în vigoare la 1 iunie. Pachetul de servicii medicale de bază aduce ca noutate prevenția. El include consultații de monitorizare pentru…

Review Overview

About Mihai Vasile

x

Check Also

Anchetă la Spitalul de Urgență din Vaslui, după ce doi bebeluși au fost infectați cu o bacterie periculoasă 

E alertă la Spitalul de ...

Vaccin pe risc propriu! La Spitalul “Beldiman”, protocolul medical nu prevede testarea la antirabic

Nu și-a însușit bine cursurile ...

Investiții de milioane de euro în sănătate, pentru ca județul Vaslui să devină unul din centrele medicale importante din Moldova

de Dănuț CIOBANU Investițiile în ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: