Google+
Home » National » Scandal imens in Sanatate: nereguli si ilegalitati de sus pana jos pe piata medicamentelor. Cine sunt vinovatii in viziunea ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu, si a presedintelui CNAS, Vasile Ciurchea

Scandal imens in Sanatate: nereguli si ilegalitati de sus pana jos pe piata medicamentelor. Cine sunt vinovatii in viziunea ministrului Sanatatii, Nicolae Banicioiu, si a presedintelui CNAS, Vasile Ciurchea

Inca din 2012, raportul unui prestigios institut britanic avertiza ca statul roman plateste pentru unele medicamente compensate preturi si de cinci ori mai mari decat in Marea Britanie sau Statele Unite. Scandalul este urias deoarece ministrii Sanatatii din ultimii 5 ani au inchis ochii, perioada in care multi dintre producatorii de medicamente prezenti in Romania au incalcat legea. Bugetul Romaniei a pierdut astfel zeci de milioane de euro datorita neregulilor existente la toate nivelurile sistemului medical: spitale, profesori universitari, farmacii sau minister.

Intreaga poveste este spusa, intr-un interviu exclusiv pentru HotNews.ro, de actualii sefi ai sanatatii din Romania: ministrul Nicolae Banicioiu si presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Vasile Ciurchea, care ii considera responsabili pe predecesorii lor si pe alti actori mari din sistem.

Doar o parte din cele mai interesante declaratii:

  • Premierul Victor Ponta nu a fost informat ca producatorii de medicamente nu respecta legea deoarece ministrii Sanatatii, Eugen Nicolaescu si predecesorii lui, nu au adus aceasta problema in Guvern (Nicolae Banicioiu).
  • Sistemul ministerului Sanatatii de verificare a preturilor medicamentelor este “ca in 1900”. 6200 de preturi, care se si schimba la fiecare 6 luni, sunt verificate doar de doi oameni (Nicolae Banicioiu).
  • Medicamentele inovative compensate nu au ajuns inca la pacienti deoarece profesorii de medicina din interiorul comisiilor de specialitate “nu s-au inteles intre ei” (Vasile Ciurchea).
  • Peste 100 de procese dintre autoritati si producatorii de medicamente sunt din cauza “raportarii total eronate a spitalelor” (Vasile Ciurchea).
  • In noiembrie 2014 au fost verificate 4971 de farmacii si s-a constatat ca “nu prea respecta” obligatia legala de a aduce pacientului un medicament in 48 de ore (Nicolae Banicioiu).

Vlad Mixich: Ce v-a determinat sa respectati legea si sa scadeti preturile medicamentelor abia acum. De ce nu ati facut-o de anul trecut?

Nicolae Banicioiu: Lucram la asta din septembrie 2014 [Banicioiu este ministrul Sanatatii din martie 2014, n.r.].

Vasile Ciurchea: Pentru ca a trebuit sa facem si niste verificari intre noi, la CNAS, sa fim siguri ca avem dreptate. Altfel ne trezeam ca cresteau preturile, in loc sa scada.

V.M.: Se stia de cel putin trei ani, de cand a fost publicat raportul NICE [vezi aici], ca preturile sunt prea mari. De ce ati avut nevoie de 10 luni sa va convingeti de ceva ce era deja documentat clar?

Vasile Ciurchea: Raportul NICE spunea ca unele medicamente nu ar trebui sa fie compensate si foarte putin a vorbit despre…

V.M.: Nu. Raportul NICE avea niste recomandari foarte clare in care spunea ca trebuie scazute preturile si includea o lista de medicamente mai scumpe in Romania decat in SUA si Anglia.

Vasile Ciurchea: Mai putin vorbeau despre scaderea preturilor si mai mult despre medicamentele care nu trebuie compensate.

V.M.: Domnule Banicioiu, sunteti de trei ani ministru in guvernul Ponta. De ce trei ani, pana in 2015, nu s-a vorbit deloc in guvernul Ponta despre faptul ca producatorii de medicamente nu respecta legea?

Nicolae Banicioiu:
Pentru ca ministrul Sanatatii nu a adus aceasta problema in Guvern si primul-ministru nu a fost informat.

V.M.: Va referiti la domnul Eugen Nicolaescu?

Nicolae Banicioiu: Da. Si nu numai. Nu a fost o problema in ultimii doi ani, a fost in ultimii 5 ani. Cand am venit la conducerea ministerului Sanatatii au fost foarte multe probleme de rezolvat. Noi am inceput cu refacerea mecanismului pentru HTA, fara de care nu puteam avea o lista serioasa de medicamente compensate [HTA este mecanismul de evaluare a medicamentelor care merita sa fie compensate, n.r.]. Am incercat sa curatam mizeria si am inceput cu inceputul.

COMISIA EUROPEANA HABAR N-A AVUT. A AFLAT DIN PRESA

V.M.: Dar ati avut deja un mecanism HTA pus la punct de ministrul precedent, Eugen Nicolaescu.

Nicolae Banicioiu: Era doar teoretic, nu era nimic pus in practica. Am gasit doar o lista de propuneri.

V.M.: De ce ati schimbat mecanismul HTA fata de propunerile lasate de Eugen Nicolaescu?

Nicolae Banicioiu: Nu aveam cum sa mergem pe acea varianta de mecanism caci era neadaptat realitatii.

V.M.: Asta inseamna ca era in favoarea cuiva?

Vasile Ciurchea: Nu era un mecanism foarte clar. Pe unii ii favoriza, pe altii ii defavoriza.

V.M.: Ii favoriza pe unii dintre producatori?

Vasile Ciurchea: Sigur. Nu. Hai sa zicem molecule, unele molecule ar fi fost avantajate, unele nu.

Nicolae Banicioiu: Lista de propuneri lasata de Eugen Nicolaescu in ultima saptamana inainte de a pleca de la ministerul Sanatatii nu a fost agreata cu Comisia Europeana, presupunea un miliard de lei in plus, bani pe care nici macar nu-i ceruse vreodata la bugetul ministerului Sanatatii. Masura trebuia negociata cu cei de la Comisie, dar ei habar n-aveau, au aflat din presa.

V.M.: In presa a fost mentionat numele Marianei Iordache, sefa directiei farmaceutice din ministerul Sanatatii, care se ocupa de preturile la medicamente. Sunt vinovati si functionarii din ministerul Sanatatii pentru faptul ca 5 ani nu s-a suflat niciun cuvant despre incalcarea legii de catre producatorii de medicamente?

Nicolae Banicioiu: Nu stiu si nici nu vreau eu sa impart responsabilitatile.

V.M.: Dar dvs. sunteti seful direct.

Nicolae Banicioiu: Eu sunt seful direct, eu iau masuri sa nu se mai intample. Nu stiu ce s-a intamplat pana am ajuns eu la ministerul Sanatatii, in martie 2014.

V.M.: Deci nu vreti sa stiti daca exista vinovati printre functionarii Ministerului Sanatatii?

Nicolae Banicioiu: Ba da. Vrem sa stim daca sunt vinovati. Intai vreau sa corectez ceea ce nu a functionat.

V.M.: Cine va stabili responsabilitatile?

Nicolae Banicioiu: Cei care sunt competenti. Adica nu eu sau domnul Ciurchea. Noi, doar administrativ.

V.M.: Parchetul? DNA-ul?

Nicolae Banicioiu: Una din institutiile respective. Sistemul ministerului Sanatatii de verificare a preturilor medicamentelor nu poate fi, cum e acum, ca in 1900. Trebuie sa trecem la un sistem informatizat.

Vasile Ciurchea: Acum se face manual. Se ia o molecula, se cauta in tari…

V.M.: Cati oameni verifica aceste preturi?

Vasile Ciurchea: Doi si jumatate.

Nicolae Banicioiu: Doi oameni jumatate nu au cum sa calculeze 6200 de preturi care se schimba la 6 luni. Am trimis un corp de control sa auditeze sistemul din Minister, mi-am facut control mie. Acest departament de calcul al preturilor trebuie mutat la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

RISCUL DISPARITIEI MEDICAMENTELOR ESTE CREAT ARTIFICIAL DE PRODUCATORI, DISTRIBUITORI, FARMACISTI

V.M.: Exista risc real ca unele medicamente sa dispara dupa scaderea preturilor? Agentia Nationala a Medicamentului a infiintat o adresa de email special pentru a fi semnalate astfel de cazuri.

Vasile Ciurchea: Un risc real nu exista, exista un risc creat artificial de catre producatori, distribuitori, farmacisti. Niciunui producator nu-i convine sa paraseasca o piata cum e Romania, care e o piata in crestere. Chiar daca producatorul va castiga mai putin anul acesta, prin cresterea pietei sigur in timp va castiga mai mult.

V.M.: Dar acest risc este generat in special de inflorirea comertului paralel.

Vasile Ciurchea: Da. Si aici trebuie sa gasim solutii.

Nicolae Banicioiu: Si sunt solutii. Limitarea de export paralel.

V.M.: Asta puteti face doar timp de 6 luni.

Nicolae Banicioiu: Da, temporar. Dar si controale pe distribuitori, pe farmacii, facute de Minister, CNAS si Agentia Nationala a Medicamentului. Pentru ca ei au obligativitatea de a asigura piata interna.

V.M.: Legea prevede o obligatie de serviciu public pentru ca producatorii si distribuitorii sa asigure necesarul “adecvat” de medicamente, dar nu scrie niciunde in lege exact ce inseamna acest “adecvat”. E vaga formularea.

Vasile Ciurchea: Asa este. Agentia Nationala a Medicamentului stie cate medicamente se importa de catre fiecare importator in parte. Stie cate medicamente ajung la distribuitor si noi trebuie sa stim cat de la distribuitorul X a intrat in farmacii. Asta vom face printr-o obligatie a farmaciei care doreste sa intre in contract cu CNAS: va trebui sa ne raporteze cate cutii de aspirina a primit, cate a vandut compensate, cate a vandut fara reteta si cate i-au ramas in stoc. Atunci vom sti exact ce cantitati de medicamente intra, circula si ies.

V.M.: Dar in acest moment nu stiti cate medicamente se duc spre exportul paralel.

Nicolae Banicioiu: Teoretic stim. Exportul paralel poate fi pe distribuitor, poate fi pe farmacii. Mai exista cei 400 de distribuitori mici prin care se deruleaza mare parte din exportul paralel.

V.M.: Aveti o estimare in privinta exportului paralel?

Nicolae Banicioiu: Nu vrem sa avansam cifre ca nu… sunt niste estimari.

V.M.: Va creste exportul paralel dupa ce scaderea preturilor va intra in vigoare?

Nicolae Banicioiu: Probabil ca va exista o tendinta de crestere dar daca toate masurile vor fi coerente nu se va mai pune problema.

V.M.: Revin. De ce e vaga formularea din lege referitoare la necesarul “adecvat”?

Vasile Ciurchea: Daca un pacient intra cu reteta intr-o farmacie si farmacia nu are medicamentul, atunci farmacia este obligata ca in 48 de ore sa aduca medicamentul daca pacientul lasa reteta sau spune ca vrea sa vina sa o ia de acolo.

Nicolae Banicioiu: De aceea am trimis control in noiembrie 2014 la 4971 de farmacii. Am vrut sa verificam daca se respecta acest lucru. Si nu prea se respecta.

V.M.: Cati oameni lucreaza la aceste controale?

Nicolae Banicioiu: Practic DSP-ul cu CNAS.

Vasile Ciurchea: Putini. Dar daca facem sistemul informatic vom sti cate cutii au intrat intr-o farmacie, cate a dat compensate si cate ar trebui sa-i fi ramas in stoc. Si daca nu i-au ramas, e clar unde le-a dat pe celelalte.

V.M.: De ce Romania este singura tara din Uniunea Europeana unde distribuitorilor li se permite sa detina si farmacii? Asta faciliteaza exportul paralel.

Vasile Ciurchea: Asta este deja o obligatie legala.

V.M.: Da, dar nu e aplicata. Alta lege care nu e aplicata.

Vasile Ciurchea: O aplicam si pe asta.

V.M.: Cand?

Nicolae Banicioiu: Nu aveam cand sa le facem pe toate. Le luam pe rand. Sunt atat de multe chestiuni care nu sunt reglate…

UN PROFESOR VROIA O BULINA, ALT PROFESOR ALTA BULINA, SI AL TREILEA ALTA

V.M.: Ce economie va face Guvernul datorita scaderii preturilor medicamentelor?

Nicolae Banicioiu: Vom face o economie de 200-250 de milioane de Euro in 2016.

V.M.: Inteleg deci ca astfel s-a creat spatiu bugetar pentru aprobarea compensarii medicamentelor inovative. Acesta este motivul pentru care abia la 4 luni dupa ce ati anuntat in plina campanie electorala compensarea unor noi medicamente s-au facut protocoalele pentru ca acestea sa ajunga la pacienti?

Nicolae Banicioiu: Nu. Nici vorba. Ci pentru ca, efectiv, comisiile de specialitate [formate din profesorii din sistemul medical, n.r.] nu ne-au dat protocoalele.

Vasile Ciurchea: Ca prescriptorii sa scrie medicamentul mai ieftin trebuia sa-i obligam, ca de bunavoie nu-l scria nimeni. Si atunci am spus sa nu dam drumul la medicamente pe piata, desi hotararea de guvern era aprobata, pana ce nu aveam protocoalele care iti spun pe pasi ce trebuie facut. Acest protocol e transpus in sistemul informatic, in SIUI, care il respinge daca se prescrie altceva. In SIUI nu pot pune un protocol-poveste, imi trebuie ceva concret. Am reusit sa facem 17 protocoale si 6 nu. De ce? Pentru ca ei, in interiorul comisiilor nu s-au inteles.

V.M.: Asta inainte de a se retrage profesorii din comisii din motive de incompatibilitate?

Vasile Ciurchea: Da, inainte. Cele 17 protocoale care astazi deja au plecat spre publicare in Monitorul Oficial au fost avizate de comisii cand acestea erau inca functionale. Pentru poliartrita, pentru un medicament de la HIV si pentru psihiatrie, comisiile nu s-au inteles.

V.M.: Adica domnii profesori nu s-au inteles. Cum vine asta?

Vasile Ciurchea: Pai eu vroiam sa scriu de-o bulina, el alta si celalalt alta. Am discutat in continuu cu ei. Apoi si-au dat demisia si comisia nu mai era valida. Legea spune ca eu, CNAS sau Minister, nu pot pune protocolul ca asa vreau eu. Am nevoie de avizul comisiei de specialitate.

V.M.: De ce pe noile liste ale comisiilor de specialitate au aparut gafe precum includerea unui profesor decedat?

Nicolae Banicioiu: Au fost propuneri de la profesionisti. Tot ce am afisat pe site au fost propuneri venite din partea lor, a societatilor stiintifice, a profesionistilor. Nu Ministerul a facut propunerile respective. Faptul ca unii au facut propuneri mai mult sau mai putin serioase este strict problema lor.

V.M.: La inceputul lui 2014 s-a introdus o modificare la legea sanatatii in care se preciza ca atat producatorii farma, cat si distribuitorii, sunt obligati sa publice pe site-ul Ministerului Sanatatii si al Agentiei Nationale a Medicamentului toate sponsorizarile facute pentru medici si societatile profesionale. A trecut un an de atunci, de ce nu s-a pus in aplicare?

Nicolae Banicioiu: O sa se aplice. Noi vrem aplicarea, altfel nu mergeam pe acel ordin care a dus la demisiile profesorilor din comisii pe motiv de incompatibilitate.

REGISTRATURA SPITALELOR DA CLICK PE CE-I TRECE EI PRIN CAP

V.M.: Cate procese pe clawback exista in prezent intre producatorii de medicamente si autoritati?

Vasile Ciurchea: Sunt 228 de procese, din care CNAS a castigat 18 si a pierdut 17, dar majoritatea nu sunt decizii definitive. De ce sunt asa multe? Pentru ca a existat o balbaiala legislativa la inceput, care a fost schimbata cu ordonanta 77 si de atunci a mai scazut numarul proceselor. Mai mult de jumatate din aceste procese se datoreaza raportarii total eronate, aiurea, a spitalelor. La spitale exista o registratura medicala care, cand face raportarea, da click pe ce-i trece ei prin cap pentru ca nu are vreo cultura vizavi de acele medicamente. Producatorii, pe buna dreptate, vin si spun ca nu au vandut atat. Datele mele, la CNAS, sunt obtinute din raportarile spitalelor. Nu pot umbla in ele. Farmaciile cu circuit deschis raporteaza in 98% din cazuri corect pentru ca au un sistem online bun.

V.M.: Deci acuza producatorilor ca au platit clawback pe medicamente donate este din cauza spitalelor?

Vasile Ciurchea: Exact. Mai e o problema: mie, pacient internat in spital, imi spune medicul sa-mi cumpar medicamentul pentru ca nu il are spitalul. Ma duc, il cumpar, farmacia il raporteaza ca l-a vandut, dar spitalul in loc sa scrie ca medicamentul e cumparat de pacient pe banii lui de la farmacie, il raporteaza inca o data. Cautam solutii legislative sa transferam responsabilitatea aceasta spitalelor, pentru ca CNAS se judeca cu producatorii dar nu are nicio parghie sa corecteze lucrurile.

V.M.: De ce clawback-ul se calculeaza doar la producatori, nu si la distribuitori? Distribuitorii sunt astfel foarte avantajati.

Vasile Ciurchea: Astazi clawback-ul se plateste la pret de raft pentru ca CNAS deconteaza la pret de raft. Insist sa ramana la pret de raft deoarece CNAS nu stie cu cat vinde producatorul distribuitorului. Se dau tot felul de discount-uri, ei spun ca sunt contracte confidentiale… Pretul medicamentului in farmacie se formeaza asa: la pretul producatorului se adauga procentul distribuitorului plus procentul farmaciei plus 9%. Dam 9% la o parte si calculam clawback-ul. Pe care il plateste doar producatorul [international de medicamente, n.r.] si il plateste si pentru marja distribuitorului si a farmaciei. CNAS are incheiate cu producatorii protocoale de reducere a preturilor pentru diverse medicamente. Producatorul vine si-mi spune ca ar putea sa-mi mai dea 3% discount, dar acest 3% este de fapt pentru el 5% pentru ca plateste clawback si pentru ala si pentru ala. Eu as fi interesat sa discut doar cu producatorul. Negociez pretul si sa nu ma intereseze pe mine cum ajung medicamentele la farmacii. Atunci am avea un discount foarte bun pentru CNAS.

Nicolae Banicioiu: Noi meditam la un clawback pentru distribuitori, dar e o problema la Consiliul Concurentei. Ei ne spun ca nu putem pune si acolo si acolo pentru ca imediat ar castiga procesele pe lant.

Vasile Ciurchea: Ar castiga procesele pentru ca legea imi spune ca pot lua doar de la producatori.

V.M.: Ieri a fost postat pe site-ul Ministerului Sanatatii ordinul care ingheata pretul medicamentelor la cursul din 2012, de 4,2 lei pentru un Euro.

Vasile Ciurchea: Trebuie sa existe pretul acesta pentru ca trebuie sa apara pe 1 aprilie noul CANAMED [registrul preturilor medicamentelor, n.r.]. Daca tot suntem in proces de reorganizare de preturi nu putem sa ne apucam acum sa crestem cursul.

Nicolae Banicioiu: Nu e vorba despre CANAMED-ul nou cu preturile reduse, ci despre cel actual.

V.M.: Cand va aparea noul CANAMED?

Nicolae Banicioiu: Noul CANAMED, cel care va cuprinde preturile scazute, va respecta inclusiv cresterea cursului Euro la 4,42 lei, cat este acum. Probabil noul CANAMED va aparea spre sfarsitul lunii aprilie.

Sursa: hotnews.ro

Comments

comments

Inca din 2012, raportul unui prestigios institut britanic avertiza ca statul roman plateste pentru unele medicamente compensate preturi si de cinci ori mai mari decat in Marea Britanie sau Statele Unite. Scandalul este urias deoarece ministrii Sanatatii din ultimii 5 ani au inchis ochii, perioada in care multi dintre producatorii de medicamente prezenti in Romania au incalcat legea. Bugetul Romaniei a pierdut astfel zeci de milioane de euro datorita neregulilor existente la toate nivelurile sistemului medical: spitale, profesori universitari, farmacii sau minister. Intreaga poveste este spusa, intr-un interviu exclusiv pentru HotNews.ro, de actualii sefi ai sanatatii din Romania: ministrul Nicolae…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: