Home / Social / Legendele Bârladului – Alteța Sa Regală Strada Mare a Bârladului (II)

Legendele Bârladului – Alteța Sa Regală Strada Mare a Bârladului (II)

de Simona MIHĂILĂ

A doua parte a călătoriei noastre pe Strada Regală o dedicăm locurilor, figurilor și întâmplărilor memorabile. Așa cum spuneam săptămâna trecută, această arteră a orașului, căreia i se spunea cel mai des Strada Mare sau Strada principală, a fost în tinerețea bunicilor și străbunicilor noștri cel mai viu loc al Bârladului, acolo de unde plecau cele mai alese bunătăți culinare, cele mai noi creații vestimentare “aduse de la modistele din București sau din buticurile din Franța”. Aici trăiau familii de vază ale târgului, aici se rosteau cele mai explozive bârfe; aici se consumau drame, idile și cancan-uri savuroase. Pe Strada Regală se întâlneau eleganța cu ordinăria, curățenia cu slinul, clasa cu vulgarul, bogatul cu săracul. Cea mai mare parte a relatărilor despre această stradă se bazează pe istorisirile unor bârlădeni cunoscuți – George D., Dumitru Stoica senior, Mielu Moldoveanu și Lulu Macarovici, cei care și-au depănat amintirile în urmă cu multe decenii în “Bârladul, odinioară și astăzi”. De asemenea, la reconstituirea atmosferei și la recuperarea poveștilor de viață au mai contribuit două venerabile doamne din Bârlad, adevărate depozite de memorii.

EM I.12 GSMPentru că nu se poate face o clasificare a celor mai frumoase sau incitante povestiri, toate având farmecul și culoarea lor, vom parcurge strada din capătul dinspre Căzărmi (unitatea militară) până spre Grădina Publică. Ne vom opri în poarta celor mai interesante figuri și vom încerca să le spunem și tinerilor de astăzi ce au însemnat ele pentru Bârladul de acum mai bine de 100 de ani.
Prima clădire cum intrai în oraș – pe dreapta – era cârciuma lui Nicu Dranga. Aici, în afară de militari, poposeau și geambași – de obicei, dintre aceia dubioși – care își aranjau afacerile la un pahar de tărie.
Alături, era o plăcintărie-simigerie, frecventată în special de militari și ceferiști, pentru un pahar de vin bun. În intersecția de unde astăzi pleacă strada General Milea, se afla Cercul Militar al subofițerilor, unde aveau loc baluri, serate, recepții, rezervate lor în exclusivitate. Un alt loc unde mergeau, cu predilecție, militarii, era cizmăria lui Neagu Emil, unde își comandau cizmele de lux.
Lângă clădirea Cerbul de Aur era încă o plăcintărie-simigerie, în curtea căreia își avea “sediul” ghicitoarea târgului. La ea alergau tot timpul, cu sufletul la gură, atât fetele din mahala, cât și cucoanele cu pretenții. De altfel, pe timpul acela, puține femei din protipendadă învățau carte, așa explicându-se și naivitatea cu care frecventau ghicitoarele mai ceva decât biserica.
M&S III.01 GSMTot în zonă, era frumoasa locuință a căpitanului Pănculescu, șeful fanfarei militare. În zilele de sărbătoare, împreună cu orchestra, cânta în chioșcul din Grădina Publică. Spre deliciul auditoriului, doi cântăreți, din afara fanfarei, își luau instrumentele și urcau în copacii din vecinătate, cântând în pauzele pe care le făceau cântăreții militari. Era un mare eveniment, căci pe atunci nu existau televizor, radio, sau patefoane, ci numai gramofoane.
Ceva mai încolo era frizeria lui Cercel, a cărui soție a stârnit bîrfe aprinse atunci cînd a fost “răpită” de agentul sanitar Calapod.
Pe partea stângă a străzii, locuia Paul Iliescu, a cărei fiică a ajuns artistă de cinema la Hollywood, fiind cunoscută în lumea filmului drept Paula Illery. În apropiere se afla Biserica “Sfinții Voievozi”, al cărei preot paroh era Ioniță Cosma. Lumea vorbea multe despre el, despre blândețea cu care primea spovedaniile “fetelor” de la Morile de vânt, cartierul rău-famat al Bârladului de atunci.
Tot pe Strada Regală, locuia doctor Weinfeld, nume pe care bârlădenii și-l amintesc și astăzi. Era și violonist, în cvartetul Academiei Bârlădene. A fost prima persoană care a avut aparat de radio în oraș. Era prin anii ’26, iar radioul era mare “cât un garderob”, cu zeci de butoane.

Cabaretele aveau mare căutare

strada principala 1Spre centrul orașului, bârlădenii se puteau fotografia la atelierul foto de lux al lui Wexler. Era un bărbat înalt, slab, cu pălărie cu boruri mari și lavalieră. Ținuta îi era inspirată din tinerețile pe care și le petrecuse în București, unde fusese artist de teatru și fotograf la un ziar.
Chiar înainte de a ajunge la Magazinul “Paloda” (Magazinum Mare sau General, cum îl știu bârlădenii) era o luxoasă ceasornicărie și magazin de bijuterii, a lui Max Făinaru, un patron foarte bogat al târgului. Era un bărbat mic de statură, gras și chel. În schimb, nevasta sa era de o frumusețe recunoscută. “O curta un doctor care era așa de pipernicit, de slab și de scund, că părea un păduche pe lîngă ea”.
În continuare, se înșiruiau mai multe dughene și prăvălii, mizere, cu o singură cameră, fără personal, în care serveau patronul și soția lui.
Peste drum de locul unde este acum Hotel “Moldova” era librăria Sava Petroff. Fratele proprietarului era tot librar și își avea magazinul în apropiere. Amândoi purtau barbă, într-o vreme în care barba nu mai era la modă deloc.
Urma luxoasa frizerie a lui Iordache Tătaru, cu oglinzi și candelabre de cristal, aduse tocmai de la Viena. Înainte de primul război mondial, interiorul acestei frizerii rivaliza cu cele mai vestite din București. De aceea, era rezervat exclusiv protipendadei. Frizeria a fost cumpărată de Stănică Cojocaru, care i-a dat o dublă destinație: ziua, crâșmă, iar noaptea, “șantan”, cu așa-zise artiste aduse de la Viena și de la București. Cel puțin, așa le prezenta patronul, dar, lumea știa foarte bine că nu erau altceva decât dame de consumație.
Cojocarul avea și concurență: renumitul Cabaret “Plevna”. Acesta funcționa încă din secolul trecut. Clienții erau îmbiați cu afișe imense în care li se promiteau spectacole cu “artiste”, “dănțuitoare” din Franța, Austria și Budabesta. În realitate, erau recrutate de prin casele de toleranță din țară.
Fiindcă afacerea mergea, după 1920 s-a mai deschis un “cabaret”. Era a lui Pintilie și funcționa numai iarna. Vara, clienții erau atrași de frumoasa grădină a localului, unde erau două scene. Pe una evolua cunoscuta orchestră a maestrului Șerbănescu. Când muzicanții tăceau, pe cealaltă se derulau scenete destul de deocheate, susținute de actori de calitate îndoielnică. La acestea spectacole se îngrămădeau mai cu seamă feciori de boieri. Afară, în dosul gardurilor, nu mai era loc de atâția mahalagii care ascultau pe gratis spectacolele. Ei nu se împrăștiau decât atunci când erau alungați de vardiști.

Politica de ieri, ca cea de azi

Mai departe era vestita cofetărie Guguianu (tatăl sculptorului), iar alături, Cafeneaua “Bursa”. Era un nume neoficial, pentru că, în timpul zilei, aici se stabileau prețurile la cereale. Noaptea, intrau birjari sau cheflii întârziați și atrași de faimoasele “păsărele de noapte”.
Alături, bodega Gheorghe. Înainte de prânz și de cină era plină de mușterii veniți la un aperitiv la ieșirea de la serviciu. Nelipsit era Gogu Alexandrescu, cu farsele lui. Avea obiceiul să ciugulească din farfuriile clienților, ca să nu mai plătească. Odată, i s-a făcut o farsă cu felii de săpun așezate furmos pe farfurii, în loc de cașcaval.
Mai încolo, lumea bună intra pentru o prăjitură delicioasă, un aperitiv și o bârfă în cofetăria “Handoca”, cu oglizi de cristal și canapele din pluș roșu.
O casă foarte admirată de bârlădeni era cea a lui Mache Paladi. Avea curte mare și gard de fier. Deasupra intrării în casă strălucea o copertină în formă de scoică, din sticlă colorată. Aici se opreau luxoasele echipaje ale moșieriței Titina, “care își plimba mândră și ostentativ frumusețea, eleganța, dar și reputația compromisă”.
În continuare, stătea moșierul Grigore Vasiliu, satrapul județului, șeful PNL. I se spunea Sfântul Sisoe, din cauza pletelor pe care le purta. Multă vreme s-a vorbit despre o întâmplare cu multe semnificații, al cărei protagonist a fost Vasiliu. Era la începutul secolului și veniseră în oraș frații Ghiță și Neculai Neștian. Vasiliu i-a chemat și le-a spus: “Pe unul din voi îl iau la partid și-l fac om. Dar numai pe unul. Hotărâți care din voi va fi acela”. Ghiță Neștian, celebrul latinist de mai târziu, a răspuns promt cu o vorbă care a făcut înconjurul județului: “Coane Grigore, ia-l pe frate-meu, că tot e prost și altfel n-ajunge nimic”. Ghiță a ajuns un savant, dar sărac, în timp ce Neculai a intrat în politică și a fost: primar, prefect, deputat, senator și moșier.

de Simona MIHĂILĂ A doua parte a călătoriei noastre pe Strada Regală o dedicăm locurilor, figurilor și întâmplărilor memorabile. Așa cum spuneam săptămâna trecută, această arteră a orașului, căreia i se spunea cel mai des Strada Mare sau Strada principală, a fost în tinerețea bunicilor și străbunicilor noștri cel mai viu loc al Bârladului, acolo de unde plecau cele mai alese bunătăți culinare, cele mai noi creații vestimentare "aduse de la modistele din București sau din buticurile din Franța". Aici trăiau familii de vază ale târgului, aici se rosteau cele mai explozive bârfe; aici se consumau drame, idile și cancan-uri…

Review Overview

About Simona Vasile

x

Check Also

Tone de apă și suc, donate Spitalului Județean Vaslui de Crucea Roșie

Tone de apă și suc produs de una dintre ...

Bătrânii și persoanele izolate la domiciliu, ajutate cu alimente de către Episcopia Hușilor

Bătrânii care nu se pot deplasa și persoanele izolate ...

Două fete dispărute dintr-un centru din Bârlad al Protecției Copilului, găsite hoinărind prin Tecuci

Două fete de 13 și 16 ani, aflate în ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: