Home » Social » Expoziție de pictură în Beciul Domnesc

Expoziție de pictură în Beciul Domnesc

de Roxana NĂSTASĂ

Ieri, într-un cadru deosebit, la Beciul Domnesc a lui Ștefan cel Mare a avut loc o expoziție de pictură a unui tânăr talentat vasluian, Lucian Spiridon, psiholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socilă și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. La eveniment au participat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, viceprimarul orașului, Dragoș Cazacu, directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu-Ștefănică, preoți și apropiați ai artistului.

Cei prezenți au admirat picturile în ulei ale vasluianului și l-au felicitat pentru munca depusă, nu în atelierul propriu, pentru că nu are unul, ci în locuința sa. În afara picturilor expuse, au fost și câteva obiecte de la Muzeul Județean Vaslui, dar și obiecte realizate cu ocazia sărbătorilor pascale de copiii de la centrele DGASPC Vaslui.
expozitie beciul domnesc preot mogos constantin preot vasile parcalabu ionel stefanica armeanu vasile paval (2)„E un moment important pentru comunitate care va dăinui peste veacuri, faptul că au fost puse în valoare Curțile Domnești, ceea ce demonstrează că istoria nu a fost uitată. Inaugurăm astăzi această clădire și acest spațiu pe care l-am gândit în fel și fel de modele și totodată ne aflăm la o expoziție de pictură deosebită. Îl felicit pe domnul Lucian Spiridon și mă bucur că a fost posibilă organizarea evenimentului aici. În continuare, sper să reușim să facem ca oamenii valoroși să fie vizibili”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.
Cuvinte de laudă și felicitări a adresat și directorul DGASPC Vaslui: „E colegul nostru de aproape nouă ani, a terminat Școala Populară de Arte și Facultatea de Psihologie. Ideea de a picta i-a venit la 16 ani, când a văzut o doamnă ce își expunea picturile la Biserica Sfinții Mihai și Gavril din Vaslui, și, de atunci, a avut așa, ca un declic. Nu are un atelier în care să lucreze și pictează în dormitor. Sperăm să reușim noi să-i facem noi un spațiu în care să-și poată desfășura activitatea. Îl felicit și suntem bucuroși de reușitele sale”.
Și preoții prezenți, Constantin Mogoș, Adrian Chirvase și Vasile Pârcălabu au rostit fiecare câteva cuvinte despre icoanele pictate, despre sărbătorile ce se apropie, dar și despre bucuria scoaterii la lumină a Curților Domnești, care a fost posibilă datorită autorităților locale și a lui Constantin Mogoș, preot la Biserica „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” Vaslui.

de Roxana NĂSTASĂ Ieri, într-un cadru deosebit, la Beciul Domnesc a lui Ștefan cel Mare a avut loc o expoziție de pictură a unui tânăr talentat vasluian, Lucian Spiridon, psiholog în cadrul Direcției Generale de Asistență Socilă și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. La eveniment au participat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, viceprimarul orașului, Dragoș Cazacu, directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu-Ștefănică, preoți și apropiați ai artistului. Cei prezenți au admirat picturile în ulei ale vasluianului și l-au felicitat pentru munca depusă, nu în atelierul propriu, pentru că nu are unul, ci în locuința sa. În afara picturilor expuse, au fost și…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile