Google+
Home » Invatamant » Un nou concurs pentru șefia ISJ
Gabriela Placinta

Un nou concurs pentru șefia ISJ

de Roxana NĂSTASĂ

După eșecul primului concurs pentru posturile de inspector școlar general, Ministerul Educației anunță organizarea unui nou concurs.

Ministerul Educației și Cercetării Științifice anunță scoaterea la concurs, pentru a doua oară, a postului de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui. În prezent, aceast post este ocupat prin delegație de Gabriela Plăcintă, cea care la concursul anterior organizat de Ministerul Educației, s-a retras din examen după ce a obținut o notă care nu era rezonabilă.

Înscrierea candidaților pentru acest post va avea loc în perioada 29 iunie – 12 iulie, la sediul ISJ Vaslui, probele de concurs urmând a se desfășura în perioada 27 iulie – 7 august, la Ministerul Educației și Cercetării Științifice.

La concurs poate candida personalul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții: este membru al Corpului Național de Experți în Managementul Educațional, este absolvent al unei instituții de învățământ superior, cu diplomă de licență, este personal didactic titular în învățământ și are gradul didactic I sau titlul științific de doctor, are o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin opt ani, a obținut calificativul „foarte bine“ în ultimii cinci ani și nu a fost sancționat disciplinar în anul școlar curent. Totodată, candidatul trebuie să aibă o recomandare care să vizeze calitățile profesionale, manageriale și morale, din partea consiliului profesoral al unității de învățământ sau din partea consiliului de administrație al inspectoratului școlar, ori o recomandare a senatului universității sau a organului de conducere a instituției în care candidatul își desfășoară activitatea la data înscrierii la concurs. Candidatul trebuie, totodată, să fie apt din punct de vedere medical și să nu fi împlinit vârsta standard de pensionare la data susținerii concursului.

Contactată telefonic, Gabriela Plăcintă, actualul inspector școlar general, a refuzat să-și facă publice intențiile privind înscrierea la acest concurs.

„Acuma îs ocupată cu bacalaureatul. Numai grija asta nu o avem noi azi!”, a spus Gabriela Plăcintă.

Comments

comments

de Roxana NĂSTASĂ După eșecul primului concurs pentru posturile de inspector școlar general, Ministerul Educației anunță organizarea unui nou concurs. Ministerul Educației și Cercetării Științifice anunță scoaterea la concurs, pentru a doua oară, a postului de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui. În prezent, aceast post este ocupat prin delegație de Gabriela Plăcintă, cea care la concursul anterior organizat de Ministerul Educației, s-a retras din examen după ce a obținut o notă care nu era rezonabilă. Înscrierea candidaților pentru acest post va avea loc în perioada 29 iunie – 12 iulie, la sediul ISJ Vaslui, probele de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: