Google+
Home » Justitie » Vameșii din lotul Albița 2 rămân în libertate

Vameșii din lotul Albița 2 rămân în libertate

de Marian MOCANU

Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins ieri cererea procurorilor DNA de laure a măsurii preventive a controlului judiciar pentru cei 18 vameși cercetați în dosarul Albița 2. Vameșilor li se ridicase la jumătatea lunii iunie această măsură preventivă, la mai bine de un an și jumătate de la arestarea lor inițială, în urma unei percheziții fulger efectuată de procurorii DNA la Punctul de Trecere a Frontierei Albița.

În luna iunie, magistrații Curții de Apel Iași au constatat încetată de drept măsura controlului judiciar luată asupra a 18 dintre vameșii și polițiștii de frontieră vasluieni implicați în dosarul de corupție Albița 2. Pe data de 19 iunie, judecătorii Tribunalului Vaslui ia act de această decizie și revocă măsura privativă de libertate.

În consecință, după ce dosarul s-a plimbat pe la mai multe instanțe, pe la începutul lunii iulie, procurorii DNA fac cerere de instituire din nou a măsurii controlului judiciar față de cei 18 acuzați. După mai multe amânări, datorate lipsei unora dintre apărătorii inculpaților, plecați în concediu, instanța a dat verdictul: „Respinge cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași, de luare a măsurii preventive a controlului judiciar, față de inculpații Afloroaei Carmen, Andrei Adrian Florentin, Ciobanu Fănel, Gînju Cristina, Olteanu Constantin, Rudeanu Doru Iulian, Cristescu Eugen, Teletin Adrian, Dicu Antoaneta, Frunză Iulia-Lăcrămioara, Mitescu Costel, Pandelache Frăsinica, Pisaltu Liliana, Tiron Lenuța, Mîrza Daniela, Giugaru Alexandru și Lăcătuș Lucian-Daniel”.

Argumentul forte în apărarea celor 18 acuzați de luare de mită, trafic de influiență și constituire de grup infracțional organizat, a fost faptul că toți acuzații s-au prezentat la cele nu mai puțin de 22 de termene de judecată, la care se adaugă alte zeci de termene de verificare a măsurilor preventive luate asupra lor înainte de trimiterea în judecată.

În total, 26 de lucrători vamali au fost acuzați de fapte de corupție, după ce, pe data de 23 octombrie 2013, procurorii DNA au discins în cele două puncte de frontieră, Albița și Leușeni, care fac legătura între România și Republica Moldova. Procurorii aveau indicii clare că vameșii își făcuseră un obicei în a primi sau solicita diverse sume de bani, în general cuprinse între 5 și 100 euro, ori diverse bunuri de la persoanele care erau în tranzit, pentru a facilita acestora un control mai sumar și mai rapid. Procurorii au apelat și la serviciile unui investigator sub acoperire, un transportator moldovean care avea obiceiul să dea șpagă. Cu această ocazie, au fost realizate sute de ore de înregistrări audio și video. Procesul vameșilor continuă pe data de 8 septembrie, când se vor cita părțile, unii dintre inculpați anunțăndu-și intenția de a da declarații în fața judecătorilor.

de Marian MOCANU Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins ieri cererea procurorilor DNA de laure a măsurii preventive a controlului judiciar pentru cei 18 vameși cercetați în dosarul Albița 2. Vameșilor li se ridicase la jumătatea lunii iunie această măsură preventivă, la mai bine de un an și jumătate de la arestarea lor inițială, în urma unei percheziții fulger efectuată de procurorii DNA la Punctul de Trecere a Frontierei Albița. În luna iunie, magistrații Curții de Apel Iași au constatat încetată de drept măsura controlului judiciar luată asupra a 18 dintre vameșii și polițiștii de frontieră vasluieni implicați în dosarul de…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. Normal. asa-i in Romania. Cu cat furi tara, adica pe noi toti mai mult, cu atat nu faci puscarie si-ti vezi de treaba. Acesti vamesi sunt criminali contra poporului roman prin toate faradelegile pe care le-au facut. Au facut averi pentru 20 de generatii pt familiile lor. Sa li se confiste toata averea pt ca au facuto ilegal.

%d blogeri au apreciat: