Home / Social / De la extaz la agonie! Bârlădeanca alcoolică ce părea că și-a revenit, a ajuns din nou pe stradă

De la extaz la agonie! Bârlădeanca alcoolică ce părea că și-a revenit, a ajuns din nou pe stradă

Povestea frumoasă s-a terminat! Bârlădeanca de 41 de ani care vagabondase beată și plină de răni la începutul acestui an, s-a întors din nou în stradă, după patru luni în care cunoscuții și prietenii credeau că și-a revenit.

Timp de patru luni, femeia a fost o soție și o mamă ireproșabilă, stârnind admirația vânzătorilor, medicilor, vecinilor de bloc, care știau în ce hal ajunsese în această primăvară. Femeia devenise mai îngrijită, mai atentă la ținuta ei și își răsfățase familia cu mâncăruri fine, făcute după rețete luate de pe internet. Se tunsese, își vopsise părul, purta ochelari de vedere (donația societății Axa Optic), vrând parcă să-și înceapă o viață nouă, cu o fizionomie nouă. Din păcate alcoolul i-a confiscat toată această viață frumoasă de patru luni. Duminică seară a plecat de acasă fără să spună nimic, dar soțul știa sigur că a intrat iarăși în acea perioadă neagră, specifică alcoolismului. Îi dădu-se o ultimă șansă pentru a-și salva căsnicia și a rămâne alături de el și de cele două fiice minore. Se pare că această plecare va pune punct relației celor doi. Cu toate acestea, soțul femeii vrea ca el împreună cu Poliția, Direcția de Asistență Socială din Primărie, dar și cu comunitatea, să o ajute pe mama celor două fiice ale lui, să nu mai ajungă în starea de degradare în care s-a aflat acum câteva luni.

Reprezentanții DAS din Primărie, ca de altfel și medici psihiatrii, ne-au declarat că așa cum un pacient sănătos are dreptul de a refuza internarea, aceleași drepturi are și pacientul cu probleme psihice. Pentru a fi internată la Psihiatrie sau într-un Centru de Reabilitare e nevoie de acordul femeii. Așa că soțului îi va reveni greaua misiune de a o convinge să rămână internată. Femeia are discernământ, pe timpul când nu consumă alcool și asta-i oferă un atuu în a refuza internarea. Acest lucru se poate face și împotriva voinței ei dacă reprezintă un real pericol public sau se află într-o situație de risc.

La drept vorbind, atâta vreme cât locuiește pe stradă și este hărțuită de vagabonzi, așa cum s-a întâmplat la începutul acestui an, femeia este supusă oricând riscului de a fi violată, bătută sau chiar omorâtă. Dar legile sunt legi, iar autoritățile sunt precaute pentru că oricând se pot trezi date în judecată, iar cea care câștigă să fie chiar pacienta cu afecțiuni psihice.

Soțul care-și iubește cele două fiice minore, vrea să le protejeze de scenele neplăcute pe care le oferă mama lor, și să rămână el singurul reprezentant legal al copilelor.

Psihologul Ionel Brătianu, a declarat pentru Est News: „Părintele îngrijorat și obiectiv are dreptul și obligația de a solicita Instanței Judecătorești stabilirea domiciliului minorilor în vederea obținerii tuturor drepturilor de care trebuie să se bucure copiii: asistență medicală, socială, recreere, etc. Cu alte cuvinte, părintele trebuie să se adreseze Instanței pentru a i se încredința copiii, pe care să-i reprezinte oriunde în societate. Părintele care se află în dificultate trebuie internat în cadrul unei secții de dezintoxicare, sau psihiatrie, chiar cu obligația la tratament de către Parchet, întrucât afectează raporturile și viața de familie.”

About Tehno Redactor

x

Check Also

Creșterea salariilor nu a produs relansarea mult așteptată în sectorul contrucțiilor

Majorarea salariilor în sectorul construcțiilor ...

Vasile Pavăl nu mai vrea să fie surprins de prima ninsoare din această iarnă

Primăria Vaslui a declanșat pregătirile ...

Criza de constructori lovește și în proiectul Centrului Cultural Județean

de Dănuț CIOBANU Lucrările la ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: