Home / Politic / Pogana: Festin politic de 50.000 lei, cu ocazia „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”

Pogana: Festin politic de 50.000 lei, cu ocazia „Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice”

Țara arde și baba se piaptănă! Peste 200 de locuitori ai comunei Pogana au sărbătorit duminică „Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă”, așa cum nu au sărbătorit-o în nici un an din cei șapte de când în fruntea comunei se află primarul Maricel Gîfu.

Oamenii din satele din jur au fost aduși cu microbuzele școlare dar și cu mașinile personale ale primarului din Gherghești, a cărui familie are o firmă de transport. Pe lângă invitații la sărbătoare, au fost poftiți în Căminul Cultural să participe la un festin impresionant și alte zeci de „gură – cască”, care salivau la mirosul îmbietor de mâncare.

Primarul nu a organizat sărbătoarea în incinta școlii, unde a avut loc nunta fiicei sale, ci la Căminul Cultural, așa cum era precizat în proiectul de hotărâre prin care s-a alocat suma de 50.000 lei pentru această sărbătoare de răsunet. În semn de mare respect pentru pensionari, edilul s-a îmbrăcat în costum național, peste care și-a atașat panglica tricoloră de primar, pe care o poartă la evenimente deosebite.

Pe lângă persoanele de vârsta a treia, au participat și mulți tineri, membrii ai partidului său, ori simpatizanți ai acestuia, probabil în calitate de viitori pensionari. Nu a lipsit niciun consilier local PSD de la Pogana, dar nici angajații Primăriei. Aceștia din urmă se pare au venit mai mult forțat pentru că stăteau destul de stingheri. Primarul s-a supărat foc pe ei, după ce Est News a publicat articolului despre marea sărbătoare de la Pogana, știre preluată de mai multe instituții mass-media naționale. A început să-i bănuiască pe unii angajați de trădare și le-a impus să-și lase acasă telefoanele mobile pentru a nu face fotografii sau filmulețe pe care apoi să le posteze online.

Înainte de bairamul de la Căminul Cultural și din holul acestuia, patru perechi din cele cinci invitate la „Nunta de Aur”, organizată de Primăria Pogana, au participat la slujbă oficiată la biserică. Una peste alta, oamenii s-au simțit minunat pentru că au mâncat și au băut pe săturate, primarul oferindu-le cu generozitate din bugetul local antreuri, fripturi, fructe, prăjituri, coniac pentru domni și cocktail cu pai și portocale pentru doamne.

O adevărată sărbătoare electorală, garnisită desigur cu muzică, dar de la care au lipsit șefii județului. Invitatul special al sărbătorii de la Pogana a fost Ion Palade, interpretul de muzică populară din Republica Moldova cunoscut pentru celebrul cântec „Foaie verde, cinci chiperi”.

Consilierii liberali nu au avut acces la petrecere pentru că au votat împotriva acestui proiect, considerat eveniment cultural în viziunea celor șapte consilieri PSD din comună. Liberalii din Consiliul Local Pogana au considerat că proiectul e nefundamentat, un proiect „fantomă”, asupra căruia nu si-au dat girul. Președintei Comisiei de Cultură din Consiliul Local nu i-a fost cerută părerea, deși banii pentru sărbătoarea de duminică au fost transferați de la Mediu la Cultură.

Pentru că nu a fost întrunită Comisia de Buget Finanțe și nu s-a discutat nimic concret, consilieri PNL nu au votat proiectul. Aceștia au avut o propunere de proiect prin care în luna iunie să se organizeze sărbătoarea comunei, dar a fost respins, întrucât primarul a afirmat că nu sunt bani. În schimb, i-a găsit foarte repede, chiar înainte de alegerile prezidențiale, pentru sărbătoarea lui.

Primarul Gîfu, un om de omenie, care prin muncă și perseverență a ajuns din șofer cu opt clase, absolvent de liceu și chiar de facultate (declara că e jurist, unui fost mogul al presei vasluiene), are o mare slăbiciune pentru persoanele în vârstă. În luna august, Consiliul Local Pogana a votat achiziționarea unui autocar cu care pensionarii să meargă în excursii, pe la mănăstiri, etc. Suma alocată pentru achiziționarea unui mijloc de transport vechi de aproape 30 de ani, este de 60.000 lei. (Mihaela NICULESCU)

About Tehno Redactor

x

Check Also

Bătrânii de la Centrul de Îngrijire și Asistență Socială din Bârlad au avut parte de o surpriză neașteptată

O zi de neuitat pentru ...

O șoferiță a leșinat după ce un copil a intrat cu bicicleta în mașina sa pe o trecere de pietoni din Vaslui

Un copil de 7 ani ...

Tulburelul face victime: tânăr dus în stare gravă la spital după ce a căzut de pe bicicletă în Deleni

Un tânăr de 26 de ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: