Home » Administratie » Colectarea selectivă a deșeurilor menajere a intrat în faza de amenințări

Colectarea selectivă a deșeurilor menajere a intrat în faza de amenințări

de Dănuț CIOBANU 

Reprezentanții Fondului de Mediu au inspectat zilele trecute municipiul Vaslui și au avertizat autoritățile locale că vor fi penalizate, dacă nu colectează selectiv deșeurile. La rândul ei, municipalitatea susține că noul operator de salubritate a făcut foarte puține lucruri pentru implementarea colectării selective și trebuie să își schimbe urgent atitudinea. În caz contrar, penalitățile pentru neatingerea țintei de colectare vor fi suportate de la bugetul local.

După trei luni de la intrarea în activitate a noului operator de salubritate, problema managementului deșeurilor din municipiul Vaslui este departe de a fi rezolvată. În toată această perioadă, Primăria Vaslui a verificat modul în care noul operator SC Financiar Urban SRL Pitești prestează serviciul către populație.

Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a precizat că este în contact permanent cu firma din Pitești și a avut discuțiii privind repararea unor puncte gospodărește, încheierea contractelor de salubritate cu agenții economici etc. De departe, colectarea selectivă a deșeurilor rămâne încă marea problemă nerezolvată, iar noul operator trebuie să se implice mai mult pentru atingerea țintelor de colectare.

”Noul operator a făcut foarte puțin în ceea ce privește colectarea selectivă. Trebuie să implementeze acest program, să ducă recipienți, să stabilească când preia deșeurile, să facă publicitate, să bată din casă în casă pentru că trebuie realizată acea țintă. Am avut în cursul lunii februarie un control de la Fondul de Mediu de la București și deja au început cu amenințările, că ne pun penalități. Suntem într-un moment în care această problemă nu depinde direct de mine, dar nu pot să îi las să nu își realizeze ținta, pentru că în final penalitățile vin la autoritatea locală”, a părecizat Vasile Pavăl.

La începutul lunii martie 2020, municipalitatea va face o analiză în ceea ce privește serviciul de salubritate și modul în care au fost atinși indicatorii stabiliți în contract.

”Operatorul de salubritate are și el o serie de probleme. La multe puncte gospodărești mașinile de salubritate nu pot să intre din cauza mașinilor parcate în față care blocează accesul, la alte puncte aleile sunt prea mici și nu pot intra să ia gunoiul. Alături se sistemul de apă și canal, gestionarea deșeurilor este una din problemele de care oamenii ne întreabă direct”, a mai spus Vasile Pavăl.

Ținta de colectare selectivă 

Potrivit legislației în vigoare, un procent de 20% din deșeurile menajere colectate de operatori trebuie să fie selectate. În caz contrar, unitățile administrativ teritoriale care nu ating acest obiectiv vor suporta penalități de la bugetul local.

Începând de duminică, 1 decembrie 2019, SC Financiar Urban SRL Pitești a preluat serviciile de salubritate din municipiul Vaslui. Pentru zona Vaslui (29 UAT-uri), operatorul de salubritate și-a deschis punct de lucru în suburbia Moara Greci.

La nivelul reședinței de județ au fost predate către noul operator punctele de colectare, mașinile de salubritate și o parte din forța de muncă care până acum a activat în cadrul fostei firme de salubritate SC Goscom Vaslui.

Începând de luni, 23 iulie 2018, a fost deschis depozitul ecologic de la Roșiești. Serviciului public de management al deșeurilor a fost delegat firmei SC Romprest Energy SRL București, ofertant declarat câștigător în urma licitației pentru concesionarea gropii ecologice de la Roșiești și a stațiilor de transfer din Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești.

 

 

 

 

 

 

 

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*