Home / Sanatate / Măsuri radicale fără precedent, la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad

Măsuri radicale fără precedent, la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad

Măsuri de prevenire, luate de Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad. După ce în ultimele două luni a fost redus la o singura oră  programul de vizită pentru aparținătorii pacienților internați, de ieri, în urma anunțului făcut de Departamentul pentru Situații de Urgență, se interzice total accesul acestora în spital.

Măsura interzicerii oricărei vizite a aparținătorilor se va menține până pe 31 martie, în contextul  prevenirii infectării pacienților cu coronavirus. Rudele pacienților internați în spitalul din Bârlad au făcut cale întoarsă astăzi, pentru că nu aflaseră de măsura luată de conducerea spitalului, la recomandarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

În comunicatul transmis pe site-ul instituției, se precizează că „Relațiile despre starea de sănătate a pacienților internați se vor lua de la medicul curant, care va stabili ora și locul din spital unde vor putea fi furnizate informații”.

Chiar dacă vor apărea nemulțumiri în rândul aparținătorilor, mai ales cei din mediul rural, care depind de orarul curselor spre și dinspre comunele limitrofe, măsura trebuie respectată întocmai.

Măsuri speciale s-au luat de ieri și în privința pacienților. Astfel, pacienții care au bilete de trimitere pentru Biroul de internări, Dispensarul TBC și Spitalizare de Zi, vor trebui să prezinte la poarta spitalului documentele doveditoare. Pacienții care vor ajunge la CPU cu mijloace proprii, nu cu Ambulanța, se vor înregistra la poarta de acces în spital, cu datele de identitate și abia apoi vor fi conduși către CPU.

Spitalul din Bârlad a recurs pentru prima oară în ultimii zeci de ani la aceste măsuri radicale, având în vedere extinderea cu repeziciune a  infecției cu  coronavirus și pe teritoriul țării noastre. Cel mai apropiat caz confirmat de infecție cu noul coronavirus a fost înregistrat la Galați. (Mihaela NICULESCU)

About Mihaela Niculescu

x

Check Also

Bătălia #COVID19, în laborator. Sanofi și Translate Bio colaborează pentru a dezvolta un nou posibil vaccin împotriva COVID-19, bazat pe ARNmLoredana Gheorghe

Comunitatea științifică de la nivel mondial s-a mobilizat într-o ...

Terapia genică Zolgensma primește recomandarea de aprobare în UE pentru tratamentul atrofiei musculare spinaleDr. Silvia Rădulescu

În urmă cu mai puțin de un an, Zolgensma ...

STUDIU. Utilizarea suplimentelor alimentare fără recomandarea medicului la pacientele cu cancer de sân care urmează chimioterapie, asociată cu o creștere de până la 41% riscul de recurență a boliiMaria Dida

Utilizarea antioxidanților sau a altor tipuri de suplimente alimentare ...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: