Home / Tag Archives: teatrul “victor ion popa”

Tag Archives: teatrul “victor ion popa”

Muzeograful Nicoleta Arnăutu, despre vegetația abundentă din preajma statuilor de pe domeniul public

Bustul lui Mihai Eminescu, din centrul parcului Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad, are nevoie de o încadrare potrivită, pentru a putea ieși în evidență. De ceva timp, în spatele bustului, creație a sculptorului Ion Irimescu, cineva din rândul autorităților locale a decis plantarea unui tei. A considerat, probabil, că acest simbol al liricii eminesciene s-ar încadra perfect alături de bustul marelui poet.

Greșit! Spun specialiștii. Odată cu înălțarea teiului, bustul va pierde mult din vizibilitate și nu va mai ieși în evidență. Deja, în jurul său s-au plantat arbori care îi iau din perspectivă.

Orice statuie de for public, cum este cea a lui Eminescu, are nevoie de o ambientare care să nu concureze cu unghiul de percepție a statuii, privită de jur împrejur. Orice ține de vegetație, mobilier jardinier etc., trebuie astfel plasat încât să nu-mi obtureze privirea, adică mult sub nivelul de la baza bustului. Plantarea unui pom, fie el și un tei, nu are ce căuta, pentru că tulpina va deveni o verticală care va fracționa bustul în două părți, în timp ce coroana va căpăta valoarea vizuală similară cu o căciulă sau umbrelă. În concluzie, caracterul narativ al teiului poate lipsi, respectând regulile legate de perspectivă. Se poate face o comparație cu cele două statui din Grădina Publică, care respectă aceste reguli.”, a declarat, pentru Est News, muzeografa Nicoleta Arnăutu.

Domnia sa a precizat că puține sunt statuile sau busturile din Bârlad, care sunt lăsate „să respire” fără a fi sufocate de vegetație înaltă sau copaci. Nici statuia din curtea spitalului, creație a sculptorului Fritz Stork, nu face excepție. Copacii, gardul, vegetația abundentă, au pus în umbră statuia. Dar autoritățile numai de așa ceva nu se ocupă acum. Sunt, însă, câteva opere de artă care au scăpat, deocamdată, de sistematizarea necorespunzătoare.

La categoria „Așa da!” se încadrează statuia lui George Enescu (creația lui Ion Vlad) și bustul lui Alexandru Vlahuță (opera lui Dimitriu Bârlad), ambele din Grădina Publică, dar și Monumentul Eroilor Neamului (creație a lui Constantin Crengăniș), care, deocamdată, este pus în evidență cum se cuvine.

Nicoleta Arnăutu speră ca autoritățile să ia în calcul aceste aspecte, care, poate din neștiință, au apărut, dar care știrbesc din frumusețea statuilor.

E indicat ca vegetația din jurul acestor opere nemuritoare să fie pitică, iar amplasarea lor să se facă , pe viitor, în zone aerisite, care să nu fie obturate de clădiri înalte sau de copaci imenși și stufoși”, a mai adăugat Nicoleta Arnăutu.

În ultimii 20 de ani, la Bârlad au fost ridicate două statui, după ani de zile de eforturi din partea unor oameni de cultură, dintre care cel mai efervescent a fost dr. Constantin Teodorescu. Nu se știe când se va mai putea îmbogăți Bârladul cu o statuie sau un monument, de aceea este bine ca cele existente să fie bine puse în valoare. Acestea vor dăinui în timp, peste generații, ca o zestre de preț a urbei Bârladului. (Mihaela NICULESCU)

Duminică, bârlădenii sunt așteptați la Ziua Porților deschise și Gala proiectelor REGIO

Centrul de Informare Europe Direct Vaslui împreună cu Consiliul Județean Vaslui, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Teatrul „Victor Ion Popa” Bârlad, invită publicul bârlădean, duminică, ora 11, la ziua Ziua Porților Deschise și Gala proiectelor REGIO.

În deschiderea evenimentului publicul iubitor de artă este invitat să participe la vernisarea unei expoziții inedite, cu lucrări semnate de Cela Neamțu. Aceasta propune, spre vizionare, o interesantă colecție de cămăși  (ii) românești, din toate ținuturile țării, extraordinare creații ale geniului românesc. Proiectul domniei sale a pornit de la moștenirea unor petece din pânzeturi rămase de la una dintre artistele care au scos la lumină unicitatea portului nostru tradițional, Lena Constante.

În completarea colecției de cămăși (ii) artista ne invită să vizionăm și câteva tapiserii care practic se armonizează cu ambientul creat de inedita colecție de ii.

Partea a doua a evenimentului, va fi organizată, în sala Teatrului „Victor Ion Popa”, unde va avea loc Gala proiectelor REGIO în care vor fi premiate, în mod simbolic, o serie de proiecte de impact, derulate în județul Vaslui prin intermediul Programului Operațional Regional 2007-2013, de asemenea vor fi promovate și proiectele aflate în implementare, finanțate prin POR 2014-2020.

„Locația acestor evenimente nu a fost aleasă întâmplător! Din dorința de a demonstra că, pe lângă lucrările de infrastructură necesare dezvoltării regiunilor și eliminării decalajelor dintre acestea, fondurile europene ”conservă” și sufletul, prin protejarea identității noastre culturale. Am dorit prin acest demers să scoatem în evidență rezultatele unui proiect european de impact, ce a poziționat municipiul Bârlad pe harta turismului și a reașezat o pagină de istorie și cultură în inima acestui oraș.”, a declarat Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Parvan”, Bârlad. (A.P.)

Stagiunea teatrală 2017 – 2018 începe sâmbătă cu spectacolul “Woyzeck”, de Georg Büchner

Bârlădenii sunt așteptați sâmbătă la Teatrul “Victor Ion Popa” pentru a asista la spectacolul Woyzeck”, de Georg Büchner, prima piesă din stagiunea teatrală 2017 – 2018.

Din distribuție vor face parte Sorin Ghiorghe, Oana Florea, Cătălina Rusu, Cella Todică, Lucian Arhire, Bogdan Manolache, Alex Savu, Simon Salcă jr., George Sobolevschi. Regizor este Dorin Mihăilescu, scenografia este opera lui Sandu Maftei.

Piesa este o taină, un hățiș de întrebări ce scormonesc ființa umană. Un loc și un timp pentru mărturisirea noastră, a tuturor. Oamenii împotriva oamenilor, gânduri împotriva gândului, viață împotriva vieții, totul disperat de adânc, de laconic, de sfâșietor… Omul istoric și omul etern laolaltă. Luciditate și nebunie îngemănate. Instinct și rațiune torturate. Shakespeare și Brecht deopotrivă.
Într-un orășel nădușit de oameni, duhnind de nimicuri și speranțe, de derută și activitate, se repetă continuu, zi de zi, ceas de ceas, obsedant, chinuitor, aceleași fapte, aceleași reacții, aceleași senzații. Avem în față un scenariu, nenumărate variante ale lui, notate cifrat chiar de Büchner HI, H2, H3, H4, pentru a încerca aventura unui spectacol în care obsesia și conștiința se determină reciproc. Oamenii strigând libertatea și aclamând tirania, viscerali și meditativi, răi și buni deopotrivă, așa cum numai arta adevărată îi poate zămisli, ni se dezvăluie. Un oraș al lumii, un teatru al lumii, chinuitoare întrebări ale lumii. Într-un spațiu tescuit de viață mizeră și tulburătoare, cu spatele întors spre noi, cu găuri diforme ce ascund viermuiala și patima, orașul lui Woyzeck, construit din zeci de panouri ale tuturor spectacolelor moarte ce se descompun în magaziile teatrului, un decor din decoruri, un labirint al fundăturilor, în care umanitatea se arată liberă de orice prejudecăți. (G.P)

Bârlădenii, nemulțumiți de ediția din acest an a Zilelor culturale. Ce vrea să schimbe de anul viitor viceprimarul Roxana Miron Feraru

Deși au trecut 32 de ani de când se sărbătoresc Zilele Culturale ale Bârladului, organizatorul principal, Primăria Bârlad, constată că mai sunt multe lucruri de pus la punct și că trebuie să renunțe la unele metehne moștenite de-a lungul anilor. Este greu, dar ca o sărbătoare a bârlădenilor, ce este, trebuie să împace toate gusturile și să formeze altele, noi.

Chiar dacă Primăria a constatat că ediția din acest an a fost mai reușită decât cea din anul anterior, nu neagă că au fost și lucruri care nu trebuie să se mai repete. O primă nemulțumire a bârlădenilor a fost legată de programul Zilelor Culturale ale Bârladului, care nu a coincis cu cel stabilit inițial, prezentat pe afișe și pliantele împărțite. Încă din prima zi, programul a început să sufere modificări întrucât unele instituții și asociații au dorit în ultimul moment să participe la sărbătoarea bârlădenilor. S-a ajuns astfel la o decalare a orelor și chiar la desfășurarea mai multor activități la aceeași oră.

O altă nemulțumire semnalată de participanții la activități, a fost cea legată de durata acestora. Nu ar fi rău de luat în calcul că timpurile s-au schimbat, că oamenii nu mai sunt cei de acum 20-30 de ani, că este un public tânăr și foarte tânăr, al cărui interes nu poate fi ținut treaz la activități interminabile, cu subiecte neatractive.

Roxana Miron Feraru, viceprimarul Bârladului, a declarat reporterului Est News că, la anul, va încerca să aducă îmbunătățiri în acest sens. „Am asistat la aproape toate activitățile acestei ediții ale Zilelor Culturale ale Bârladului. Cu tot respectul pe care îl port personalităților bârlădene care se implică de zeci de ani în organizarea de activități, cred că este cazul să umblăm puțin la durata activităților. În cazul simpozioanelor care se adresează publicului larg, vom stabili o durată de desfășurare de maximum o oră și jumătate, iar în cazul sesiunilor de comunicări științifice care, de regulă, sunt acțiuni dedicate profesioniștilor, celor de specialitate, durata lor să fie ceva mai mare.”, a precizat Roxana Miron Feraru.

Viceprimarul Bârladului, care s-a ocupat îndeaproape de sărbătoarea bârlădenilor, a precizat că pe viitor se va pune accent nu doar pe cantitate ci și pe calitate. Roxana Feraru spune că renunțarea, anul acesta, la teatrul de revistă în favoarea muzicii clasice a fost un plus pe care bârlădenii l-au salutat, la fel ca și „Noaptea muzeelor”, prima ediție a festivalului „Tradiții și obiceiuri din zona Bârladului” sau simpozionul „Interculturalitatea și interdisciplinaritatea – teme primordiale ale educației”, organizat de Liceul Tehnologic ”Petru Rareș”.

Despre premiera teatrală – un spectacol nereușit pentru care spectatorii au plătit

Municipalitatea, ca organizator de bază al Zilelor Culturale ale Bârladului, va trebui să aibă, pe viitor, mai multă grijă de bârlădeanul de rând, care vrea să se bucure în egală măsură de activități, de manifestări, ca și alți concitadini ai săi.

Incontestabil, bârlădenii au putut avea acces gratuit în instituții și la spectacole, cu o singura excepție – Teatrul ”Victor Ion Popa”. Deși premiera „Grădinile meseriașe cu copii și câini” a fost inclusă în programul sărbătorii bârlădene, doar câteva zeci de bârlădeni au intrat gratuit, pe bază de invitație, restul fiind nevoiți să își cumpere bilet, creându-se astfel o discriminare între spectatori. Decizia teatrului de a participa în cadrul Zilelor Culturale ale Bârladului cu un spectacol nou e departe de a fi fost cea mai înțeleaptă. Actorii nu au avut timpul necesar pentru repetiții, lucru care s-a văzut în seara premierei. Deși strădaniile fiecărui actor în parte sunt demne de laudă, per ansamblu piesa nu s-a închegat, lucru observat atât de către spectatorii fideli cât și de cei mai puțin avizați.

Textul destul de greoi al piesei și rolurile destul de solicitante ar fi necesitat poate o perioadă mai mare de repetiții și, dacă premiera ar fi fost scoasă peste două săptămâni, altul ar fi fost ecoul. Dacă mai punem la socoteală și pana de curent înregistrată la începutul spectacolului (teatrul neavând generator), putem spune ca teatrul bârlădean chiar a avut ghinion.

Pentru unii mumă, pentru alții ciumă

De asemenea, ar fi de dorit ca bugetul alocat acestei sărbători să fie împărțit cât mai echitabil organizatorilor de activități, proporțional cu amploarea evenimentului. Poate că nu ar fi rău ca la anul Primăria să-și îndrepte ochii și către Galeria de Artă „N.N Tonitza”, care a fost neglijată ani la rând de Zilele Culturale ale Bârladului, Fundația Culturală „Dr. Constantin Teodorescu” fiind cea care a suportat toate cheltuielile aferente activităților desfășurate. Și poate că s-ar impune ca măcar după șase ani de la trecerea în eternitate a doctorului Constantin Teodorescu, cel care pentru câteva decenii a fost catalizatorul activităților culturale din Bârlad, Primăria să publice o carte despre personalitatea și contribuția acestuia la viața urbei. (Mihaela NICULESCU)

Stagiunea teatrală la Bârlad începe cu o comedie spumoasă. Bârlădenii, invitați să se întoarcă în anii ’30

Bârlădeni, așteptarea a meritat! Sâmbătă, 15 octombrie, la ora 18.30, se va deschide stagiunea 2016 – 2017 a Teatrului „Victor Ioan Popa” din Bârlad, cu o premieră. Este vorba despre spectacolul cu piesa „Scandal la operă”, scrisă de Ken Ludwig. Regizorul Dorin Mihăilescu, scenograful Sandu Maftei și Iuliana Maftei (costume) v-au pregătit o comedie bulevardieră, a cărei acțiune se petrece în anii ’30, așa că, dincolo de text, un punct de atracție îl vor constitui costumele, accesoriile și coafurile de epocă.

„Spectacolul este una dintre poveștile teatrale cele mai apreciate în comedia bulevardieră. În 1934, spectacolul omagial al Operei Mari din Cleveland, Ohio, este în pericol! Tenorul italian, Tito Morelli, urmează să apară în rolul principal în seara respectivă, dar se cufundă într-o stare de beție… mortală aproape, motiv pentru care este considerat mort. Docilul asistent al directorului, un cântăreț amator de operă, ia locul celebrului invitat și e aclamat în rolul lui Othello. Între timp, tenorul își revine și, de aici, se declanșează o serie de încurcături, în cursul cărora cei doi sunt tot mai grav confundați… La acestea, adăugați și o nevastă italiancă plină de capricii, două tinere îndrăgostite, un liftier nerușinat și un impresar inventiv și cinic și veți obține o comedie pe măsura marilor farse clasice”, a dezvăluit câte ceva din spumoasa comedie, Teodora Spânu, secretar literar al Teatrului „Victor Ion Popa”.

Actorii care vă vor încânta, cu siguranță, la sfârșitul acestei săptămâni, sunt Sorin Ghiorghe, George Sobolevschi, Ramona Ananie Părpăliță, Cătălina Rusu, Oana Florea, Simon Salcă, Lucian Arhire și Cella Todică. (Mihaela NICULESCU)

Regizorul Bogdan Ulmu a avut premieră în ceruri!

Regizorul și teatrologul Bogdan Ulmu, reprezentant de seamă al culturii ieșene și românești, cel care a fost angajat pentru o perioadă și la Teatrul „Victor Ion Popa” ca regizor, s-a stins în noaptea de vineri, 20 mai, răpus de o boală incurabilă.

Sunt oameni pe care destinul ți-i aduce în cale și care îți rămân întipăriți în minte pur și simplu toată viața. Dincolo de marele om de cultură care a fost, Bogdan Ulmu a fost și un mare om. L-am cunoscut în anii ’80, când monta la Bârlad spectacole. Soarta a făcut să-l reîntâlnesc mai târziu și chiar să-mi fie pentru un an profesor de teatru. Nu ne-am mai întâlnit foarte multă vreme, dar grație unei rețele de socializare am reluat legătura și am comunicat destul de des timp de un an. Pe 29 aprilie, l-am felicitat. Împlinea 65 de ani. Acum două zile, am aflat că s-a stins. Bogdan Ulmu avea marele talent de a te face să te simți bine în compania lui. Pentru el nu exista bariera vârstei. Ca profesor, era o plăcere să îi fii student. Totul părea o joacă, deși nu era. Cel mai mult iubea libertatea, în special cea de gândire, și asta a încercat să ne insufle și nouă, studenții lui. Era un boem, un om de șuetă, iar după fiecare întâlnire cu el deveneai un pic mai înțelept. Îmi aduc aminte cum ne învăța că, în ciuda tuturor greutăților vieții, trebuie să mergi mai departe cu zâmbetul pe buze. Mi-aduc aminte cum încerca să reducă la maximum bariera dintre profesor și student prin tot felul de activități de socializare, printre care gătitul. Era un bucătar deosebit și chiar a scris câteva cărți de gastronomie. Era un foarte bun psiholog, un temperament tumultuos, dar și extrem de sensibil. Îi sunt recunoscătoare pentru experiența dobândită alături de domnia sa.

Bogdan Ulmu 2Teatrul „Victor Ion Popa” și bârlădenii ar trebui să-i fie recunoscători pentru aportul pe care regizorul Ulmu l-a avut la creșterea calității actului artistic bârlădean. A pus în scenă, la Bârlad, zeci de piese printre care: „Căsătoria”, „Unchiul Vanea”, „O noapte furtunoasă”, „Cele două privighetori”, „Pescărușul din livada cu vișini”, „Domnul vânează”, „Hotel Zodia Gemeni” și multe altele.

„Cu Bogdan Ulmu era foarte ușor de colaborat. Te lăsa sa-ți construiești singur rolul. Dacă simțea că ceva nu e în regulă, îți făcea o sugestie, dar în așa fel încât să reușești fără nici un fel de impunere să ajungi singur la personaj. Era o plăcere să lucrezi cu el, o poezie. Era un om cult, cu mult umor și mult profesionalism. El venea cu lecția învățată la repetiție, știa cu exactitate ce vrea. A fost un om care a trăit din plin fiecare clipă, un om care a ars la maximum și care și-a trăit viața din plin. Timpul nu a mai avut răbdare cu Bogdan, iar actorul bârlădean Alex Savu, care-și pregătea teza de doctorat sub coordonarea acestuia, nu a mai avut șansa de a continua alături de mentorul său. Îi va îndruma pașii de acolo, din ceruri”, ne-a declarat actrița Geta Cacevschi, cea care timp de șase ani i-a fost și soție.

Bogdan Ulmu a absolvit în anul 1978 Facultatea de Teatru din București (IATC), secția Regie. După absolvire, și-a dat doctoratul cu tema „Caragiale ludicul”, sub coordonarea prof. univ. Ileana Berlogea. În 2001, teza sa de doctorat a fost publicată la Editura „Cronica”, sub titlul „Mic dicționar Caragiale”, cu sprijinul Ministerului Culturii, și a fost nominalizată în 2002 la premiile Uniunii scriitorilor. În 1999, obține titlul de conferențiar universitar și predă la Facultatea de actorie a Universității Ecologice din București. După alte colaborări cu alte universități, în 2005 se stabilește în Iași, unde predă la Academia de Arte „George Enescu”, dar și la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”.

Bogdan Ulmu a publicat peste 3.800 de lucrări, a semnat regia a 140 de spectacole ca regizor angajat în România și Republica Moldova, are 40 de scenarii jucate și a semnat scenografia a 60 de spectacole. După o colaborare îndelungată cu Teatrul „Luceafărul” din Iași, în paralel cu activitatea didactică, colabora și la Ateneul Tătărași ca regizor.

Regretatul regizor a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al UNITER, dar și membru al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru. Pasiunea pentru teatru a avut-o de la opt ani și nu l-a părăsit până în ultima clipă. Ultima sa dorință a fost ca premiera Ateneului Tătărași – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale să se joace pe 22 mai, așa cum fusese stabilit, indiferent ce i se va întâmpla. Din respect pentru geniul său și pentru omul Ulmu, dorința i-a fost îndeplinită. Regizorul nu a fost în sală, dar, cu siguranță că spiritul lui a fost acolo.

Unul dintre colaboratorii și prietenii apropiați ai lui Bogdan Ulmu a fost profesorul bârlădean Gruia Novac. Vestea tristă a plecării premature dintre noi a regizorului l-a copleșit.

„Păcat! Avea încă multe să mai spună. Ulmu avea o cultură impresionantă și, fără exagerare, s-a aflat între primii zece teatrologi din România, iar ca regizor era desăvârșit în gândirea scenică. Valentin Silvestru a fost numit «Domnul Teatru», același lucru pot să spun și despre Bogdan Ulmu”, ne-a declarat profesorul Gruia Novac.

Trupul neînsuflețit al regizorului Bogdan Ulmu va fi depus în incinta Ateneului Tătărași, unde toți cei care l-au apreciat, prieteni, actori, oameni de cultură, își pot lua rămas bun de la cel care a trăit pentru și prin teatru. (Mihaela NICULESCU)

Maria Derebei, cel mai longeviv agent teatral din țară, a plecat dintre noi

Spiritul cultural bârlădean este, de joi, 7 aprilie, mai sărac: inima Mariei Derebei, cel mai longeviv agent teatral din țară, a încetat să mai bată, după câțiva ani de în care a suferit mai multe accidente vasculare. Cei care au apreciat-o și respectat-o au condus-o pe ultimul drum sâmbătă, 9 aprilie, luându-și rămas bun de la ea.
Timp de 35 de ani, între 1957 și 1992, doamna Mary, cum era cunoscută, a slujit Teatrul „Victor Ion Popa” prin activitatea ei de organizator de spectacole și de casier. Nu era un agent teatral (post pe care era încadrată) sau un casier obișnuit. Avea o carismă și un magnetism care atrăgeau publicul. Era o persoană citită și avea un fel de a dialoga cu oamenii ieșit din comun.
„Era o persoană deosebită, care nu rămânea neobservată. Pentru mine a fost un model de viață”, a declarat Eudoxia Volbea, una dintre actrițele teatrului care s-a împăcat foarte bine cu doamna Mary.
De fapt, ea s-a împăcat cu toată lumea. Cu toți actorii, regizorii din teatrul bârlădean sau participanți la colocviile de teatru, dar și cu toți conducătorii instituției, de la Petrovici, Ghițescu, Parfene, Pențea, până la Mălinescu, Petrican și Anghel. A reușit să închege prietenii cu personalități artistice și nu numai, printre care Lucreția Ciobanu și Sandală Faur. A fost o mamă ireproșabilă, care și-a iubit și ajutat enorm cei doi copii – Oana și Gabi (mașinist la teatrul bârlădean din 1976).
„Am pierdut o mamă, o prietenă, ființa cea mai dragă. În 51 de ani, cât am, nu am fost despărțite nicio zi. A fost alături de mine și de familia mea tot timpul, iar în momente critice a reușit să răzbească, rezolvând unele probleme aproape imposibile cu un simplu telefon. Lumea o cunoștea, o iubea și o respecta, nu doar la Bârlad, ci pretutindeni în țară, unde avusese colaborări. A fost o femeie frumoasă, care ne-a educat frumos”, a mărturisit Oana Margaș, fiica Mariei Derebei.
Bârlădenii trecuți de 40 de ani își amintesc, cu siguranță, de femeia cu statură impozantă, cu o voce groasă, amabilă și plină de umor, care stăpânea perfect arta conversației. Era prezentă mai tot timpul în casieria teatrului, o cămăruță mică chiar la intrare, care devenise a doua ei casă. Cei mai în vârstă și-o amintesc din alte locații în care a funcționat agenția teatrală.
„Îmi amintesc chipul doamnei Mary de când lucra la agenția teatrală, undeva în centru, unde este farmacia. Apoi s-a mutat un pic mai încolo, între Hotelul Moldova și Hotelul Bicaz, mai târziu s-a mutat în zona Primăriei, ca maia apoi s-o regăsesc la agenția teatrală care se mutase în zona <<Materna>>, cum se numea, pe timpuri, un magazin”, a mărturisit un bârlădean venit să-i aprindă o lumânare la căpătâi.
Sunt oameni care ne lipsesc și ne vor lipsi, printre ei aflându-se și Maria Derebei, femeia cu strungăreață, care a fost respectată pentru demnitatea cu care și-a făcut meseria. (Mihaela NICULESCU)

Premieră națională: Un politician homosexual devine prim-ministrul țării. Informații de culise, la Teatrul ”Victor Ion Popa” Bârlad

Sâmbătă, 20 februarie, fix la ora 18.30, va bate din nou gongul pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad. Bârlădenii sunt așteptați la o nouă premieră teatrală dar și națională. Spectacolul „Psihoterapolitica” pus în scenă de regizorul Dorin Mihăilescu are la bază un text deosebit de bine scris, semnat de dramaturgul polonez Dominik W. Rettinger.

afis_psihoterapolitica„Scenariul este cât se poate de actual, în contextul în care DNA face descinderi printre politicieni, dar și al alegerilor locale care se apropie. Spectacolul este o satiră erotică în care se vorbește despre relații intime, dar mai mult despre politică. Piesa este dinamică, rolurile, cel puțin cele masculine, foarte ofertante și având în vedere și caracterul ei foarte actual, credem că va fi primită foarte bine de public. Pe scurt, un politician încearcă să-și acopere o escrocherie invocând statutul de gay. Soția îl trădează însă și planul acestuia este dat peste cap. Un alt plan, însă, îi va reuși fără a avea nici un merit. Devine prim-ministru. Piesa va pune pe gânduri, cu siguranță, publicul spectator”, a declarat regizorul Dorin Mihăilescu.POZA PIESA

Rolul principal, al politicianului, este interpretat de actorul Cristian Todică. Este un rol greu, pe care a încercat să și-l construiască urmărind în ultimele luni prestația politicienilor din emisiunile televizate.

„Este greu să joci un astfel de rol. Părerea mea e că, dacă te-ai născut mitoman, ca politician poți ajunge departe. Mitomania e în genă. Vă dați seama cât de greu este să construiești un asemenea rol. Las publicul să decidă, așadar, dacă mi-a izbutit sau nu”, a mărturisit Cristian Todică.

Alături de acesta, fac parte din distribuție și George Sobolevschi, Ramona Părpăliță și Petronela Ene. Scenografia este semnată de Sandu Maftei.

Așadar, pregătiți-vă sâmbătă pentru o comedie spumoasă, care se va juca timp de o oră și patruzeci de minute fără pauză, în care actorii bârlădeni vă invită în culisele vieții politicienilor. (Mihaela NICULESCU)

Bârladul sub lupă! Mica Veneție din parcul teatrului

de Răzvan CĂLIN

balti_parc1Ploile și ninsorile din ultimele zile au readus în prim plan, spre disperarea localnicilor, o mai veche meteahnă de care suferă mica oază de verdeață din centrul Bârladului, parcul de lângă Teatrul ”Victor Ion Popa”. Este vorba despre aleile parcului care din cauza precipitațiilor s-au transformat în mici canale navigabile. Fiecare alee este presărată cu o multitudine de bălți, mai mici sau mai mari, astfel încât trecătorii, oricât ar încerca să pășească cu grijă, nu prea le iese schema pentru că, vorba aia, dai din lac în puț.

De altfel, încă din momentul în care în urmă cu câțiva ani parcul a fost reabilitat cu fonduri europene, s-a putut observa cu ochiul liber că aleile au o mare ”bubă”. Când toată lumea se aștepta ca acestea să fie dalate, asfaltate sau cimentuite măcar, acestea au fost acoperite cu un strat dintr-un soi de zgură roșie. Așa că vara aleile sunt acoperite de un strat roșu de praf care îți năpădește încălțămintea, hainele, căile respiratorii, ochii, nările urechile, iar vara te afunzi într-un noroi de aceeași culoare sau faci slalom (dacă poți) printre bălți. La un moment dat, chiar ai impresia că parcul din centrul orașului s-a metamorfozat într-o mică Veneție. Tot mai mulți localnici speră că actuala sau viitoarea administrație a orașului va lua măsuri și va dispune ca aleile să fie dalate. Nu de alta, dar s-a cam săturat lumea praful/noroiul roșu sau bălțile care năpădesc aleile parcului la prima precipitație mai acătării.

Ziua Imnului Național, la CARP

de Mihaela NICULESCU

Ieri, 29 iulie, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Bârlad a organizat un simpozion dedicat Zilei Imnului Național al României, intitulat „Deșteaptă-te române!”.

A fost prezentat istoricul imnului național, dar au fost făcute și unele comentarii vis-a-vis de modul în care românii se raportează la imnul național, unul dintre simbolurile noastre naționale, alături de stemă și drapel.
„Într-o societate în care noile tehnologii sunt parte integrantă a existenței noastre, concepte precum patriotism, iubire de țară, demnitate națională, sunt catalogate ca desuete sau de-a dreptul învechite. În aceste momente de rătăcire, este bine să privim înapoi, în istorie și să ne reamintim luptele de eliberare a țării, pentru independență. Ziua de 29 iulie, Ziua Imnului Național, este un prilej perfect pentru a face o incursiune în trecut, când imnul național a fost ca o îmbărbătare pentru cei care au apărat țara cu prețul propriilor vieți”, a menționat în prezentarea sa Teodora Elena Zaldea, asistent pentru relații publice și comunicare.
„Parcă ne e frică, teamă, ne jenăm să cântăm imnul național al României. Mulți dintre români preferă să fredoneze alte imnuri, ale altor țări”, a menționat, în cuvântul său, profesorul Gruia Novac. Nicolae Mihai, președintele CARP Bârlad a adăugat: „Cei mai mulți nu cunosc versurile imnului național, nici măcar o strofă sau două. Este valabil atât pentru oamenii simpli, cât și pentru ditamai parlamentari și guvernanți. În urmă cu un an, când am avut în vizită o delegație de pensionari din Franța, am observat că toți cunoșteau versurile întregului imn – La Marseillaise. Ar trebui să învățăm de la acești oameni și de la toate popoarele care își respectă imnul național și știu să-l cânte.”
Tot ieri, CARP a organizat și o activitate de rememorare a personalității scriitorului complet și teatrologului modern, Victor Ion Popa. Pe 29 iulie 1895 se năștea la Bârlad cel al cărui nume avea să-l poarte peste timp teatrul bârlădean. Au făcut referiri despre opera lui Victor Ion Popa Teodora Spânu, secretar literar al Teatrului „V.I Popa”, actorul George Sobolevschi și profesorul Gruia Novac.
La final a fost prezentat și numărul 22 al revistei CARP, „Viața noastră”.

Schimbarea la față a statuilor din Parcul Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad

de Simona MIHĂILĂ

La inițiativa lui Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan”, toate statuile din parcul teatrului sunt supuse unui proces de curățare a depunerilor de praf și de mușchi.

În câteva zile, statuile (mai exact, busturile) amplasate în Parcul Teatrului „Victor Ion Popa” Bârlad vor arăta la fel de bine ca în urmă cu zeci de ani, când au fost dezvelite. La solicitarea conducerii Muzeului „Vasile Pârvan”, mai mulți elevi ai liceelor bârlădene, care desfășoară activități de voluntariat în cadrul Asociației „Myosotis”, au început, de ieri, să curețe, cu grijă și cu multă migală minunatelor lucrări de artă care dau clasă parcului central.
Este pentru prima dată când busturile, ce poartă semnătura unor renumiți artiști plastici, printre care și inegalabilul sculptor de talie mondială Marcel Guguianu, au parte de un asemenea tratament, ideea aparținându-i lui Mircea Mamalaucă, directorul muzeului bârlădean.
“Ideea s-a născut în urmă cu circa o lună, când mă plimbam prin parc împreună cu soția mea. La un moment dat, privind statuile, am constatat cât de evidente sunt urmele timpului pe suprafața lor. Chiar soția a fost cea care mi-a propus să încercăm o acțiune de curățare. Ea a fost cea care a mijlocit comunicarea cu cei de la <Myosotis>, care au sărit în ajutorul nostru imediat ce au fost informați”, a declarat, pentru Est News, directorul Mamalaucă.

Operațiunea constă în îndepărtarea depunerilor de praf, a lichenilor și a mușchiului de pământ. Ulterior, este aplicată o soluție de conservare. Sunt folosite substanțe care nu pun în pericol straturile superioare ale sculpturilor: acid citric, apă distilată și borax.
„Pe parcursul acestei săptămâni vor fi curățate toate cele opt busturi amplasate în cele două platforme circulare din parcului. Activitatea va fi reluată în toamnă, așa încât până la sfârșitul anului să fie curățate toate statuile din parc”, a mai precizat Mircea Mamalauca.
Materialele necesare operațiunii de curățare au fost puse la dispoziție de Primăria Bârlad.

Florin Piersic, către iubita de la Bârlad – “Cu drag al tău pisoi. Stop. Care face azi patruzecișidoi. Stop”

de Simona MIHĂILĂ

Marele actor s-a iubit prin telegrame, timp de un an de zile, cu o actriță ce juca la Bârlad. Singurele telegrame care le depășeau pe ale lor, ca întindere, erau cele adresate de ziua lui Nicolae Ceaușescu, de către servanții PCR.

Că Florin Piersic este un colos al teatrului și al cinematografiei românești o știe o țară întreagă, însă nu mulți sunt cei care știu că Bârladul face parte din itinerarul pe care l-a urmat una dintre marile povești de iubire din viața sa.
Povestea a durat aproape un deceniu, însă un an s-a consumat pe “ruta” București-Bârlad, la polii ei situându-se el, Florin Piersic, și ea, Gabriela Vlad, o actriță ce evolua pe scena Teatrului “Victor Ion Popa”.
Această filă de amor a produs multă durere. De cap și de degete. Nu musai protagoniștilor, cât unora dintre cei care, fără să vrea, au pătruns în miezul celor mai adânci secrete ale iubirii dintre marele actor și actrița de la Bârlad: telegrafistele care lucrau în cadrul Poștei Bârlad.
Mare parte din dragostea înflăcărată dintre cei doi a înroșit firele de telegraf în acea perioadă. Funcționarele de la Poștă (acum pensionare), au declarat reporterilor Est News, că, telegramele au fost, ca frecvență și ca întindere, în strânsă concurență cu cele adresate lui Nicolae Ceaușescu, de ziua lui.
“Maestrul Florin Piersic și Gabriela erau îndrăgostiți până peste cap. Se bombardau cu telegrame pline de vorbe de iubire, de mai multe ori pe zi. Din experiența mea, a fost dragostea cu cele mai multe telegrame. Multe dintre ele erau și năstrușnice, în versuri. Astea veneau îndeosebi din partea lui. Mi-au rămas în minte fragmente de genul: «Cu drag al tău pisoi / Care face azi patruzecișidoi»”, ne-a povestit una dintre telegrafistele martore ale iubirii de la distanță a lui Florin Piersic.
Se poate deduce, după textul mesajului, că totul se petrecea în perioada în care actorul avea 42 de ani.
Peste un an de zile și-a întreținut marele actor dragostea prin telegrame. Până când actrița de care era îndrăgostit s-a mutat în București, iar firele de telegraf de la Bârlad au mai scăpat de presiunea lui Cupidon.

Actorul se recunoaște “vinovat”

Prezent la Bârlad, săptămâna trecută, cu piesa “Străini în noapte”, marele actor și-a amintit de acest episod din viața lui și, într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului nostru (și publicat în ediția de ieri), a confirmat că s-a iubit cu actrița care juca la Bârlad: “Așa este. Pe vremuri veneam aici. Aveam o iubită, Gabriela Vlad, care a fost, pentru puțin timp, actriță la Teatrul «Victor Ion Popa». Am iubit-o foarte mult”.
Florin Piersic a povestit că relația dintre ei a durat nouă ani, debutul fiind încă de pe timpul în care actrița era studentă la Teatru: “Am dorit să fie aproape de mine, în București, așa că am venit la directorul Constantin Petrican, Dumnezeu să-l ierte, și i-am spus că vreau s-o lase pe Gabriela să plece la București, unde avea un loc rezervat la Teatrul «Barbu Delavrancea». Am amintiri frumoase despre Bârlad. Chiar am dormit într-o cabină, aici în teatru”.

Actrița Gabriela Vlad: “Da pot spune că am fost împreună foarte îndrăgostiți unul de altul”

gabriela vlad 2Povestea de iubire dintre cei doi s-a destrămat, fiecare găsindu-și alt drum, lângă parteneri diferiți. Actrița care a jucat la Bârlad s-a stabilit în Israel unde și-a întemeiat o familie, devenind Werner.
Pe pagina ei de facebook, ea declară: “Relația mea de dragoste cu Florin Piersic a durat din 1974, când eram studenta la IATC și pâna în anul 1983, când l-am cunoscut pe tatăl copiilor mei, omul de afaceri Marcel Werner. Am fost 9 ani împreună și da, pot spune că am fost împreună foarte îndrăgostiți unul de altul, fără să fim într-o relație secretă (pe un post central de televiziune s-a vehicutlat că povestea de dragoste dintre cei doi actori a fost una secretă – n.r.). Din contră, pot spune, eram împreună foarte pe față, dar încercând să nu lovim alte sentimente. Dar, viața bate filmul, și am pornit pe un alt făgaș, fără a mă casători cu Florin, din păcate”.

Special pentru barladeni și vasluieni, interviu cu Florin Piersic – “Doresc să vin la Bârlad cu un recital intitulat «Florin Piersic, pur și simplu» ”

Săptămâna trecută, s-a jucat la Bârlad piesa de teatru „Străini în noapte”, cu Florin Piersic și Medeea Marinescu. A fost o oportunitate să-l reîntâlnesc pe Florin Piersic și n-am putut rata ocazia de a-i solicita un interviu. Pentru că nu s-a simțit bine în acea zi, deși asta nu s-a văzut pe scenă, a fost de acord să realizăm interviul a doua zi, la hotel. Proprietarul hotelului nu a fost de acord însă, așa că ne-am întâlnit la teatru. A fost punctual. Am remarcat, pentru a nu știu câta oară, că dincolo de un actor mare, Florin Piersic este și un om special. Nu-i place să i se spună „maestre”, ci simplu, Florin. Mi-a fost cam greu să-i spun pe nume, pentru că am trecut printr-o perioadă lungă în care a trebuit să fiu foarte atentă să nu uit să rostesc funcțiile și profesiile celor pe care i-am intervievat ani de zile.  Îi mulțumesc lui Florin pentru că m-a ajutat să redescopăr normalitatea și decența, și mi-a dat posibilitatea de a vă oferi și dumneavoastră rândurile de mai jos.

“Nu mă mai pot duce la filmele românești, pentru că în toate apare <du-te-n mă-ta, pe mă-ta, sub mă-ta…>. Nu pot să accept așa ceva”.

 – Bine vă regăsesc, maestre! Vă mulțumesc că ați acceptat să oferiți un interviu cotidianului Est News!

– Cu multă plăcere! Am și o rugăminte: te rog să nu-mi spui „maestre”. Spune-mi simplu, Florin, sau domnule Piersic, deși nu-mi prea place… E mai potrivit Florin. Știi de ce nu vreau să mi se spună așa? E o poveste veche… Eram coleg cu Mitzura Arghezi, fiica marelui poet Tudor Arghezi, și tot timpul mă invita la vila de la Mărțișor, ca să mă întâlnesc cu tatăl său. Mă iubea enorm, spunea chiar că mă admiră ca actor. Mă văzuse în mai multe piese, precum „Oameni și șoareci”, „Din jale se întrupează Electra”, „Dulcea pasăre a tinereții”, și „Orfeu în infern”. Era periculos să joci în roluri dintr-astea, care erau interpretate foarte bine de actori americani în filme. Spectacolele au avut un succes nemaipomenit, eu nici nu știam că există filmele alea americane, pentru că nici nu se dădeau la noi. Să revenim la insistențele Mitzurei Arghezi. Am acceptat, în cele din urmă, să mă duc la ea acasă, și în clipa în care am intrat, pe alee venea Tudor Arghezi. Mititel cum era, deja alb la cap, i-am spus „Bună ziua, maestre!”. Știi ce mi-a răspuns? „Mie să nu-mi spui maestre, pentru că dacă sunt zece artiști la o masă și strigi <<Maestre!>>, toți vor întoarce capul.” Din clipa aceea, n-am mai fost de acord să mi se spună maestre, și nici eu să spun nimănui. Cu o singură excepție: lui Radu Beligan. El face parte dintr-o generație de actori din care, din păcate, nu mai e nimeni. Birlic, Giugaru, Calboreanu, Elvira Godeanu, și mulți alții, toți s-au dus… Nume senzaționale, pe care publicul de astăzi nu are posibilitatea să-i mai vadă. Cinematografia era modestă atunci, ca și filmele, de altfel.

– Dacă atunci era modestă, acum cum e?

– Eu unul nu mă mai pot duce la filmele românești, pentru că în toate apare „du-te-n mă-ta, pe mă-ta, sub mă-ta…”. Nu pot să accept așa ceva. Dacă ai ști câte scenarii am primit să joc, și din cauza înjurăturilor – cică așa trebuie, că așa e în viață – nu am acceptat… În viață, trebuie să nu cobori ștacheta. Ce ai făcut demult, rămâne făcut, e frumos, e bine, și e bine să rămâi așa.

– Timp de jumătate de an, nu ați mai dat nici un interviu și nici nu ați mai apărut la nicio televiziune. De ce?

– Am luat această hotărâre pentru că toate televiziunile, și mass-media în general, sunt interesate să facă rating cu știri de cancan. Am auzit în presă: „Piersic și-a vândut mașina și acum merge pe jos”. Arată niște scene din filmele în care am jucat și apoi imagini cu mașina mea. Într-adevăr, am vândut-o pentru că aveam două, și eu, Florin Piersic, nu am posibilitatea de a întreține decât una. În altă zi se comentau la TV alte tâmpenii. Eram în compania unei femei tinere, într-un magazin din Cluj – „Oare cine este femeia de lângă Piersic?”. Altă aberație a apărut în legătură cu prezența mea la Universitatea din Timișoara, care mi-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa în artă. Un oarecare ziarist m-a întrebat: „Țineți cu Clujul sau cu Timișoara?”. Altul: „Care este orașul cultural la care țineți?”, și titlul „Piersic a trădat Clujul”. Numai aberații și prostii. Scrie unul o știre de mare senzație despre mine, și apoi toți o preiau și o publică, iar eu devin fără să vreau antipatic. M-am supărat pe televiziuni pentru că se spunea tot timpul că vorbesc mult. M-am supărat pe idioțenia celor care mă chemau, că nu mergeam de capul meu, singur, și apoi comentau că vorbesc mult. Cum puteam să vorbesc la un interviu? Cu „da” și „nu” și să dau din cap? Sunt atâția oameni în țara asta, medici, politicieni, moderatori care vorbesc mult și nu-nțelegi nimic, bat apa în piuă. Am dorit să fac o pauză, și se pare că oamenilor le-am lipsit. Am acceptat să revin, și am dat un interviu, primul după șase luni, la Antena Stars, iar acesta este al doilea.

“Toți președinții, de Iliescu până la Băsescu, și acum Iohannis, nu s-au gândit o clipă la artiștii pensionari, la balerini, instrumentiști, cântăreți de operă, actori”

– Un actor care este o legendă a filmului românesc nu-și permite să întrețină două mașini. Pare un scenariu de film…

– Viața bate filmul… Noi, actorii ăștia, care am jucat în zeci de filme, nu avem acum, la bătrânețe, parte de un trai decent. Nu am fost și nu suntem apreciați de cei aflați la conducerea acestei țări. Toți președinții, de Iliescu până la Băsescu, și acum Iohannis, nu s-au gândit o clipă la artiștii pensionari, la balerini, instrumentiști, cântăreți de operă, actori, etc. Niciunul dintre ei nu a considerat că oamenii ăștia ar merita o pensie de bun simț, după o viață pe care și-au dedicat-o artei. Văd la televizor oameni pe care-i cunosc și care se scaldă în milioane de euro. Vi se pare normal ca maestrul Beligan, la 97 de ani, sau eu, la 79, să mergem prin țară ca să ne câștigăm existența? Nu se poate ca, la vârsta asta, să bați drumurile, hotelurile și sălile de spectacol, pe căldură, pe frig, pe ploaie… Ne place să jucăm, dar totuși, avem și noi problemele noastre, suntem bolnavi și obosiți. Am putea juca mai rar, dacă am avea niște pensii decente. Tamara Buciuceanu sau Draga Olteanu Matei n-ar merita, oare, și ele puțină recunoștință? Victor Rebengiuc ne-a îndrumat să mergem la Cotroceni și să protestăm, să facem un fel de grevă. Aici s-a ajuns? Știți cât câștigam la filmele românești pe care le-am făcut? Puțin, foarte puțin. Cât să ne acoperim mâncarea, pentru că erau cazuri, ca-n filmul „Pintea”, când trebuia să filmăm în zeci de locații.

– Și totuși, aceste filme reprezintă cu succes cinematografia românească, sunt un tezaur pentru poporul român…

– Da, cred, și văd că sunt des difuzate. Din păcate, nu există recunoștință. Marinuș Moraru, un mare actor și prieten de-al meu, mi-a spus plin de lehamite: „Nu mă mai interesează nimic. Nu mai vreau să apar nicăieri.”.

– Ați pomenit despre titlul de Doctor Honoris Causa, pe care vi l-a acordat Universitatea de Vest din Timișoara.

– Da, am fost onorat să primesc acest titlu pentru întreaga mea carieră artistică. Am fost atât de emoționat, încât nu am putut să vorbesc liber, a trebuit să-mi scriu. Înțelegi? Sa-mi scriu discursul. Eu sunt un om care poate vorbi liber, am verb. Dar nu am putut, de astă dată, văzându-mă în fața atâtor profesori universitari din țară. A fost tipărit și un album cu prilejul înmânării acestui titlu, despre care nu știam mai nimic până când l-am primit. Pe album este scrisă și o frază, care aparține maestrului Beligan. Știu că nu e bine să te lauzi, dar fraza pe care mi-a dedicat-o maestrul m-a făcut să-mi crească aripi. Beligan a spus așa: „Florin Piersic este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Dumnezeu poporului român.”

“M-am simțit măgulit să aflu că am fost mai bun în rol decât Alain Delon”

– Credeți că a exagerat? Sunteți cel mai popular actor din România și v-ați câștigat pe drept această popularitate, ca de altfel și respectul românilor.

– De fapt, sunt recunoscător publicului, pentru că știu că mă iubește.

– O dovadă că vă iubește sunt sălile pline la spectacolele în care jucați, mai ales la unele precum „Străini în noapte”, piesă care s-a jucat de patru ori și la Bârlad.

– Este adevărat, este o piesă scrisă bine de Eric Assous și regizată de Radu Beligan, cel care este pe viață președintele Institutului Internațional de Teatru, cu sediul la Paris. Rolul meu a fost jucat de Alain Delon la Paris, pe când debuta în teatru. Eu l-am admirat întotdeauna pe Delon ca actor de film. L-am iubit cel mai mult dintre toți actorii francezi. Are prezență, e degajat, e mereu pe fază, dă bine la gros plan, dar teatrul este… altceva. Prezent la București, la premiera spectacolului „Străini în noapte”, Eric Assous a spus că actorii români sunt minunați, că între ei și cei francezi este o diferență ca de la cer la pământ. M-am simțit măgulit să aflu că am fost mai bun în rol decât Delon, aflat la debut, ce-i drept. Am avut două partenere în cei opt ani, în piesă. Trei ani, am jucat alături de Emilia Popescu și de cinci ani joc alături de Medeea Marinescu.

– A fost un casting greu?

– Maestrul Beligan a avut câteva propuneri, dar m-a lăsat pe mine să aleg. Am optat pentru Medeea, pentru că este o fată talentată, și pe lângă calitatea ei de actriță, a contat și chimia dintre noi. Și suntem și rude, dacă vrei să știi. Eu le-am botezat pe cele două surori ale ei, Lucica și Vera, după numele surorii și mamei mele. Medeea, nu că ține pasul cu mine, este sclipitoare și puternică, așa cum ați văzut-o și dumneavoastră în spectacolul de la Bârlad.

“Pe vremuri, aveam o iubită, Gabriela Vlad, care a fost pentru puțin timp actriță la Teatrul <Victor Ion Popa>”

– Este adevărat că de Teatrul „Victor Ion Popa” vă leagă amintiri de neuitat, din tinerețe?

Florin Piersic si Gabriela Vlad, actrita de la Barlad cu care actorul Florin Piersic a trait o frumoasa poveste de iubire

Florin Piersic si Gabriela Vlad, actrita de la Barlad cu care actorul Florin Piersic a trait o frumoasa poveste de iubire

– Așa este. Pe vremuri veneam aici. Aveam o iubită, Gabriela Vlad, care a fost pentru puțin timp actriță la Teatrul „Victor Ion Popa”. Am iubit-o foarte mult. Am avut o relație de nouă ani, încă de pe timpul în care era studentă la Teatru. Am dorit să fie aproape de mine, în București, așa că am venit la directorul Petrican, Dumnezeu să-l ierte, și i-am spus că vreau s-o lase pe Gabriela să plece la București, unde avea un loc rezervat la Teatrul „Barbu Delavrancea”. Am amintiri frumoase despre Bârlad. Chiar am dormit într-o cabină, aici în teatru. Aș vrea, dacă se poate, să obțin o fotografie a Gabrielei, de pe vremea când era actriță la Bârlad, și un program al spectacolului „Bolnavul închipuit”, în care a jucat. I le voi trimite în Israel, unde locuiește împreună cu cei doi copii.

– Cum arată femeia ideală, potrivită pentru Florin Piersic?

– Bună, drăguță, harnică, să aibă grijă de mine, așa cum și eu am avut grijă de toate iubitele mele. Eu mi-am asumat relațiile în care am fost. Nu am fost genul de crai care-și consumă aventura într-o noapte. Eu nu am avut aventuri, ci iubiri. Cu două dintre ele m-am și căsătorit și am doi copii minunați – Daniel, care este fiul meu și al Anei Szeles, și Florinel, de care sunt tare mândru, fiul meu și al Tatianei Iekel. De Tatiana m-am îndrăgostit pe loc, după ce am văzut-o jucând excepțional într-o piesă cu care teatrul din Iași se afla în turneu la București. Nu pot să spun dacă mi-au plăcut blondele sau brunetele, ochii albaștri sau negri. Nu m-au interesat în mod special aceste lucruri. Nici eu nu cred că am fost prea frumos, nu mi se părea că arătam atât de bine. Eram, intr-adevăr, înalt, bine făcut, și zâmbeam, aveam toți dinții. De câte ori am fost întrebat cum ar trebui să arate femeia potrivită mie, am răspuns „ca mama”, așa cum era ea în tinerețe – drăguță, blândă și omenoasă. Mi-am amintit de ea recent, pe când mă aflam într-o biserică de lângă București. Am zărit lângă altar, undeva în stânga, o femeie bătrână, așa cum era mama, care citea dintr-o carte de rugăciuni. Am simțit că trebuie să merg la ea și să o mângâi. I-am dat 20 de lei, iar ea s-a uitat cu ochii mari la mine spunând: „Nu se poate, sunt o grămadă de bani!”. Mereu mă emoționez când văd femei bătrâne, pentru că mi-aduc aminte de mama. Am simțit că trebuie să fac ceva pentru ea, s-o ajut cumva. Am mers la un magazin și i-am cumpărat două plase cu alimente – pâine, brânză, lapte, chiar și cireșe – și i le-am dus acasă, pentru că aflasem că locuiește aproape de biserică împreună cu un copil cu handicap. Nu ați vrea să știți ce am găsit în casa ei! N-am văzut o casă mai frumos întreținută și mai curată. Mi-a spus că spală de mână, că rufa curată iese atunci când e spălată cu mâna. I-am dat alimentele, cred că nici nu știa cine sunt, și i-am spus că le dau de pomană pentru sufletul meu. Și câți oameni ca femeia asta sunt în România!

Declar acum, în premieră, că doresc să vin la Bârlad cu un recital intitulat „Florin Piersic, pur și simplu”

– Încotro credeți că se îndreaptă țara asta?

– Nu știu unde se îndreaptă, dar până acum s-a îndreptat cam rău… Nu știu cum să spun, că nu mă pricep, dar mi-ar plăcea să se petreacă o schimbare minunată, și să văd și eu oameni care trăiesc cât de cât onorabil, cărora să nu li se mai pară 20 de lei o mulțime de bani. Aici s-a ajuns, din păcate!

– Aveți o experiență artistică bogată, dar și una de viață. Unde credeți că greșesc cel mai mult oamenii?

– Uită să fie recunoscători. După părerea mea, recunoștința este cea mai mare calitate pe care o poate avea un om. Eu știu să mulțumesc celor din jur. Am fost și sunt recunoscător multor oameni, bărbați și femei, pe care i-am simțit alături și mi-au întins o mână de ajutor la nevoie. Mă simt legat de foarte multă lume, și mai ales de publicul meu. Simt că din 90 de oameni – vezi, nu spun 100 – 88 îmi zâmbesc, și asta e mare lucru.

– Oamenii care au amintiri frumoase într-un loc, revin cu plăcere din când în când…

– Voi reveni peste câteva luni, să mă reîntâlnesc cu publicul de aici și cu tine. Mi-a făcut plăcere să te revăd, și dacă aș fi fost cu 20 de ani mai tânăr, te-aș cam fi luat și de nevastă. Semeni foarte bine cu o fostă iubită de-a mea, Maria Magoș, pe vremea când am cunoscut-o. Era la fel de frumoasă ca și tine. Declar acum, în premieră, că doresc să vin la Bârlad cu un recital intitulat „Florin Piersic, pur și simplu”. Sala teatrului e intimă și se pretează. Voi cere permisiunea și lui Marcel Anghel pentru a ne oferi sala, și vom mediatiza recitalul din toamnă. Până ne vom revedea, doresc bârlădenilor exact ceea ce-și doresc ei. Știu, e cam greu… Sănătoși să fim! Ei, aici e șpilul… (A consemnat Mihaela NICULESCU)

Ce bine-ar fi dacă “Școala altfel” ar fi mai des – Încasări record la teatru și la muzeu

de Mihaela NICULESCU

Vizitatori mulți, încasări pe măsură. În săptămâna 6-13 aprilie, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad și Teatrul „Victor Ion Popa” au avut mii de vizitatori, iar încasările n-au fost deloc mici.

Peste 19.600 de lei au intrat în casieria teatrului bârlădean, doar în cinci zile. Teatrul a avut 2.800 de spectatori, majoritatea elevi și copii de grădiniță. Spectacolul pentru copii „La Gambrinus”, pus în scenă de directorul teatrului, Marcel Anghel, a fost jucat și de patru ori pe zi, și chiar în deplasare, la Vaslui și Huși.
muzeuMuzeul „Vasile Pârvan” se poate lăuda cu un număr extrem de mare de vizitatori. Aproape 7.200 de persoane au dorit să vadă exponatele atât din palatul central al muzeului cât și de la Pavilionul Guguianu, ori au vizitat Planetariul și secțiile găzduite de corpul muzeului de pe strada Republicii (secțiile Personalități bârlădene, Arheologie și Științe ale naturii).
„Am reușit și anul acesta să atragem către muzeu mii de persoane, de la copii la adulți. Cei mai puțini vizitatori au fost din Bârlad, dar ne-am bucurat de o avalanșă de oaspeți din Galați, Tecuci, Vaslui, Iași și foarte multe comune din jurul Bârladului. Ne bucură atât numărul de vizitatori, cât și impresiile acestora în legătură cu valoarea exponatelor și modul în care arată muzeul nostru.”, ne-a declarat Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului „Vasile Pârvan”.
Sumele strânse de muzeu, în săptămâna dedicată Școlii altfel, au fost de aproximativ 12.000 de lei, știut fiind faptul că biletul pentru vizitatorii muzeului este de 1,5 lei, iar cei care au vizitat planetariul au plătit câte 4 lei. Conducerea muzeului ar dori să achiziționeze cu acești bani o mașină de teren cu care să transporte angajații atunci când se fac săpături arheologice, dar și materialele și lucrările cu ocazia unor expoziții organizate în alte localități.

„Dureri fantomă”

de Mihaela NICULESCU

Sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 18.30, bârlădenii sunt invitați la o nouă premieră teatrală. Vor putea viziona spectacolul cu piesa „Dureri fantomă”, în regia lui Radu Ghilaș, care a avut curajul să pună în scenă unul dintre cei mai buni dramaturgi ruși ai momentului, Vasili Sigarev.

Ieri, la Teatrul „Victor Ion Popa”, a avut loc o conferință de presă, prilej cu care ziariștii au aflat mai multe despre tânărul regizor, care a montat la Bârlad pentru prima dată. Despre piesă și autorul ei, dar și despre personajele provocatoare interpretate de actorii noștri.
„Este o piesă ciudată, scrisă de un autor controversat, un rebel al dramaturgiei ruse. Am creat un spectacol conform textului, dur, realist și actual. Este un spectacol despre multă mizerie umană, despre arta de a rămâne om în mizerie, și despre multă iubire. Piesa are trei personaje, dar eu am mai creat două despre care se vorbește în context. Spectacolul capătă greutate și prin coregrafia realizată de o profesionistă, Lorette Enache, din București.”, a declarat regizorul spectacolului.
Radu Ghilaș a mai spus că piesele nu trebuie povestite nu trebuie povestite într-o conferință de presă, ci trebuie văzute de public. Mai nou, teatrele organizează înaintea premierelor conferințe de presă, criticii sau ziariștii pun întrebări, după care promovează evenimentul. Nici la conferința de presă de ieri nu s-au spus prea multe despre conferința de presă.
Actorii, printre care și Sergiu Moraru, noua achiziție a teatrului, au vorbit foarte puțin despre personajele interpretate.
„După 18 ani de teatru, este pentru prima dată când abordez un asemenea personaj. Va fi, cred, o surpriză și pentru public.”, a declarat actorul George Sobolevschi.
„A fost o provocare uriașă pentru mine, pentru că a trebuit să joc nebunia în toate formele ei, și sper că voi reuși să conving publicul că dragostea rămâne și după moarte.”, a spus actrița Oana Pavalache.
„Am venit la Teatrul „Victor Ion Popa” cu dorința de a reuși, de a mă face remarcat. Am întâlnit colegi buni, care sper să mă ajute, pentru că, până la urmă, teatrul este o artă colectivă.”, a declarat Sergiu Moraru, actorul care va debuta la Bârlad cu această piesă.
Alături de cei trei actori menționați, vor mai juca, într-un rol episodic, actorul Sorin Ghiorghe, dar și Bianca Postolache, o fetiță de 10 ani, cu calități native pentru teatru, elevă a Școlii nr. 8 „Iacov Antonovici”, din Bârlad.
Radu Ghilaș este actor al Teatrului Național din Iași. Este născut în Republica Moldova, și a absolvit Facultatea de Teatru din Iași, unde, de altfel, și predă. De aproape 10 ani, cochetează cu regia și are cronici bune. A pus în scenă aproape 15 piese, iar cu cea de la Bârlad vrea să participe la Festivalul de Teatru „Grigore Vasiliu Birlic” de la Fălticeni. Tânărul regizor speră ca prima colaborare să nu fie și ultima.
„Cunosc acum trupa acestui teatru, și chiar am remarcat câțiva actori care pot face performanță înafara orașului și chiar a țării. Sper ca venirea mea mai des la Bârlad să însemne ceva.”, a mai spus Radu Ghilaș.
Marcel Anghel, directorul Teatrului „Victor Ion Popa”, s-a declarat mulțumit de această colaborare avantajoasă pentru trupă dar și pentru spectatori. O consideră un suflu nou pentru actori, care sunt redescoperiți, de prezența unui regizor tânăr și motivat.

„Literature Live”

de Mihaela NICULESCU

Proiectul multicultural Comenius „Literature Live”, derulat în perioada 2013-2015 de Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bârlad, în colaborare cu școli din nouă țări europene, continuă.
Sâmbătă, 4 aprilie, de la ora 10.30, în sala mică a Teatrului „Victor Ion Popa”, a avut loc o întâlnire a elevilor participanți la proiect cu un alt scriitor, al cincilea din cei șase câți prevede proiectul. Ceilalți patru scriitori cu care s-au întâlnit elevii Liceului „Eminescu” au fost Simion Bogdănescu, Teodor Codreanu, Lucian Vasiliu și Adina Rosetti. De această dată, interviul a fost realizat cu scriitorul Dan Lungu, invitat pentru prima dată la Bârlad. Elevii au adresat întrebări oaspetelui din Iași, acesta arătându-se încântat de diversitatea și finețea temelor abordate de elevii de la „Eminescu”. După acest interviu, scriitorul Dan Lungu și-a prezentat ultimul său volum, „Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, apărut în 2014.
Dan Lungu este conferențiar doctor la Catedra de Sociologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, directorul Muzeului Literaturii Române din Iași și organizatorul Festivalului Internațional de Literatură „FILIT” din Iași. Ca scriitor s-a remarcat prim proză, poezie dar și dramaturgie, și este unul dintre scriitori cei mai apreciați și traduși ai momentului. Printre publicate de scriitorul ieșean, originar din Botoșani, se numără: volumul de versuri „Muchii” (1996), volumul de proză scurtă „Cheta la flegmă” (1999), „Raiul găinilor” (2004), romanul „Sunt o babă comunistă” (2007) și „În iad toate becurile sunt arse” (2011). Printre cele șapte premii și distincții primite de scriitorul Dan Lungu, cel oferit de statul francez – „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres”, în 2011, este cel mai recent.
Proiectul Comenius „Literature Live”, care se va încheia anul acesta, și-a propus încurajarea lecturii cu rol important în educația elevilor și formarea unui vocabular adecvat vârstei lor.
La activitatea găzduită de teatrul bârlădean, au participat, alături de elevi, profesori, conducerea liceului, Gabriela Plăcintă, inspectorul școlar general, și senatorul Gabriela Crețu.

„7 Cuvinte” – povestea unui biruitor

de Mihaela NICULESCU

Astăzi, de la ora 18.30, bârlădenii sunt așteptați la Teatrul „Victor Ion Popa”, unde, pe un ecran special, va rula un film emoționant despre o personalitate puternică și sensibilă în același timp, despre un om care a militat pentru libertatea spirituală, chiar dacă asta l-a costat 21 de ani din viață, cât l-au ținut comuniștii în temniță. Însă, închisoarea l-a făcut mai puternic și mai apropiat de Dumnezeu.
Despre părintele Gheorghe Calciu se vorbește în acest documentar realizat de bârlădeanul Andu Negoiță, absolvent al unei școli de film din America, pentru care, părintele Calciu a fost omul care i-a influențat cel mai mult viața.

„Sunt povești care simți că mor și e bine să le faci cunoscute, să rămână vii. E păcat să n-o faci, mai ales când ai cunoscut atât de mult personajul”, ne-a declarat regizorul Andu Negoiță.

Gheorghe Calciu s-a născut în 1925 la Mahmudia, într-o familie cu 11 copii, neștiutori de carte. Cu toate acestea, Gheorghe Calciu s-a dovedit un copil cu dragoste de învățătură și a reușit să fie admis la Facultatea de Medicină din București, unde a urmat cursurile doar doi ani. Comuniștii l-au arestat în 1948, pentru că Gheorghe Calciu făcea parte din „Frăția de Cruce”, aripa tânără a mișcării legionare. A stat în temniță 16 ani și după ce a fost eliberat a urmat Facultatea de Filologie (secția Franceză), și Teologia, la București. Părintele Iustinian i-a ignorat cazierul politic pentru a i se permite să urmeze Teologia. Gheorghe Calciu a fost apoi profesor de teologie la Seminarul din București. Și-a dat doctoratul cu părintele Stăniloaie. Greutățile nu l-au ocolit nici în anii care aveau să vină. Cartea „Cele șapte cuvinte către tineri”, scrisă de părintele Calciu, un testament pentru libertatea spirituală a oamenilor, fără însă a fi soclul unei ideologii, l-a adus, din nou, în închisoare. Mesajul cărții, așa cum a fost înțeles de către comuniști, i-a determinat pe aceștia să-l condamne din nou.
„Inițial a fost condamnat la moarte, dar la presiunea Occidentului pedeapsa a fost schimbată în condamnare pe viață. Presiunea americană, prin intervenția președintelui Ronald Reagan, a fost cea care a determinat eliberarea sa din închisoare după numai cinci ani de detenție. Gheorghe Calciu a făcut un legământ. Acela că dacă va ieși viu din închisoare, va sluji într-o biserică. De fapt, părintele Calciu s-a apropiat foarte mult de Dumnezeu în închisoare, fapt care l-a ajutat să reziste 21 de ani în temnițele de la Pitești, Gherla, Jilava și Aiud”, a mai spus Andu Negoiță.

Părintele Gheorghe Calciu a scăpat de gratiile pușcăriilor când împlinise 60 de ani, în 1984. În 1985 a fost obligat să părăsească țara. A plecat în America, unde și-a făcut o parohie, a adunat în jurul lui un grup de tineri și a adus astfel un suflu proaspăt pentru Biserica Ortodoxă americană, care este independentă și nu primește fonduri de la stat. A format o comunitate foarte puternică în America, unde a militat pentru o lume mai bună. Americanii l-au prețuit enorm și l-au considerat ca pe unul de-al lor.
Imediat după Revoluție, în 1990, părintele Calciu s-a întors în România, unde a fost ignorat complet. Nu i s-a oferit nici catedră, nici parohie, ba mai mult, a fost condus la aeroport pentru a părăsi țara.
Părintele Calciu a ajutat foarte multă lume, mulți români care nu aveau forme legale de ședere în SUA. A fost un om deosebit, cu o carismă imensă, un om liber cu care România s-ar fi putut mândri.
„Părintele Calciu m-a ajutat să ajung la liniștea sufletească, cea care poate opri timpul în loc. Suferința la marginea imposibilului l-a purificat”, consideră regizorul documentarului.
Filmul „7 Cuvinte”, pe care sunteți invitați să-l vizionați astăzi, a fost realizat cu sprijinul Mânăstirii Diaconești, Abis Studio și Legenda Film. Documentarul a fost realizat în opt luni, filmările făcându-se atât în SUA cât și în România și se bazează pe mărturiile celor care l-au cunoscut pe minunatul părinte Gheorghe Calciu, atât de prigonit în țara sa.

Un bârlădean de excepție, într-un concert de excepție

Muzicianul bârlădean Răzvan Ionescu va concerta la Bârlad împreună cu patru dintre cei mai buni instrumentiști de jazz din România. Concertul va avea loc la Teatrul „Victor Ion Popa”, pe 13 februarie, ora 18.30 și este primul eveniment muzical în care Răzvan cântă la Bârlad după stabilirea în Norvegia. Va fi acompaniat de instrumentiști de clasă precum Michael Aker (bass), Alex Man (chitară), Tavi Scurtu (tobe) și Cătălin Milea (saxofon).
Răzvan Ionescu are 36 de ani și a absolvit Școala Gimnazială de Muzică și Arte Plastice „N.N. Tonitza” din Bârlad. A studiat vioara cu prof. Nicolae Borș, care, din păcate, nu mai este în viață. Talentul său a fost remarcat de mic de tatăl său, Nelu Ionescu și el muzician. Acesta a hotărât să-l înscrie la Școala de Muzică. Copilul și adolescentul Răzvan Ionescu s-a dovedit a fi un talent înnăscut, care a muncit enorm participând nu de puține ori la evenimente muzicale alături de tatăl său, unde cântau împreună. Deși a studiat la Școala de muzică vioara, Răzvan a învățat mai târziu să cânte la pian și a luat cursuri de canto. La 19 ani, a compus piese pentru artistul francez Maurice Gellard, iar apoi a ajuns să compună partituri pentru o serie de participanți la concursuri importante din Norvegia. După mai multe drumuri în această țară și colaborări cu impresari de acolo, în 2004 a hotărât să se stabilească definitiv în Norvegia. În 2011, Răzvan Ionescu a participat alături de Luminița Anghel la Festivalul Internațional de Muzică „Turkish Vision”, unde a obținut marele premiu.
Răzvan Ionescu, pe numele său de scenă Ray Johnson, este pianist, interpret, compozitor și producător, având propriul său studio de înregistrări în Norvegia. Peste o săptămână, va reveni în orașul natal pentru mai multe zile, iar pe 13 februarie le promite bârlădenilor, pe care nu i-a uitat, un eveniment muzical de excepție. Concertul său, intitulat „Standard Love” va avea și o invitată surpriză, bârlădeanca Tania Cepoi (Ganea), care are o carieră muzicală în Suedia.
Visul lui Răzvan este acela de a organiza un turneu în România, concertul de la Bârlad fiind, de fapt, parte a unui proiect cultural. (Mihaela NICULESCU)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: