Home / Tag Archives: vernisaj

Tag Archives: vernisaj

Expoziție foto – documentară „Soldați și medici evrei în Primul Război Mondial”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui îi așteaptă, sâmbătă, pe vasluieni pentru a participa, începând cu ora 11.00, la vernisajul expoziției foto – documentare „Soldați și medici evrei în Primul Război Mondial”. Expoziția va fi deschisă publicului în sala Multimedia a muzeului și este organizată de Federația Comunităților Evreiești din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Asociația „Constantin Hamangiu” Bârlad, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Expoziția foto – documentară „Soldați și medici evrei în Primul Război Mondial” a fost realizată cu ocazia Centenarului României Mari. Aceasta prezintă eforturile evreilor în realizarea idealului de întregire națională care, deși în marea lor majoritate nu aveau cetățenie, s-au înrolat în armată și au luptat pe front cu eroism, destoinicie și curaj, iar ca sanitari s-au dedicat îngrijirii răniților. Soldații evrei au luptat cot la cot alături de soldații români fiind răniți și uciși alături de aceștia. De asemenea, au strâns fonduri pentru Armata Română și Crucea Roșie, sfârșitul „Marele Război” aducându-le cetățenia română și recunoașterea contribuției lor la înfăptuirea României Mari.

În cadrul acestui eveniment vor lua cuvântul prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, deputat Silviu Vexler, reprezentantul Comunității Evreiești din România în Parlament, dr. Anca Tudorancea (Ciuciu), cercetător în cadrul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România și prof. Andrei Huiban, președintele Asociației „Constantin Hamangiu” Bârlad.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 23 februarie – 10 martie 2019. (George PROCA)

Duminică va avea loc la Bârlad vernisajul expoziției “Marea Unire în Memoria Românilor”

Bârlădenii sunt invitați să participe duminică, de la ora 11.00. la vernisajul expoziției “Marea Unire în Memoria Românilor”, care va avea loc la sediul central al muzeului “Vasile Pârvan” din Bârlad. Va lua cuvântul conf. univ. dr. Ionuț Nistor, director al Muzeului Universității „Al. I. Cuza” din Iași. În încheierea vernisajului, Grupul folk Ecou”, aflat sub îndrumarea prof. Cornel Pleșu, va susține un recital muzical.

Centenarul Marii Uniri este un recurs la memorie, la rememorarea jertfelor înaintașilor noștri pe câmpurile de luptă și a faptelor celor care au militat pentru împlinirea visului românilor: Marea Unire. În seria unor astfel de activități inițiate și desfășurate la muzeul bârlădean se înscrie și expoziția temporară „Marea unire în memoria românilor”, realizată în colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, Muzeul Național Militar „Ferdinand I” – Filiala Constanța, Cercul Militar Bârlad și colecționarii bârlădeni prof. Constantin Giurcanu, dr. Cristian Onel și prof. Marcel Proca. Cele aproximativ 200 de piese conținute de expoziție, provenite atât din patrimoniul muzeului nostru, cât și din patrimoniul muzeelor și colecțiilor particulare amintite, aduc în atenția publicului faptele de arme ale eroilor români, acțiuni ale unor personalități care au contribuit la făurirea unității de credință și de neam.

Expoziția va fi deschisă în perioada 11 noiembrie 2018 – 15 ianuarie 2019. Organizatori sunt muzeografii Alina Butnaru și Mircea Oancă. (G.P)

Ce îi așteaptă în weekend pe vasluieni la Festivalul Umorului „Constantin Tănase” Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui le oferă vasluienilor un weekend cultural, aceștia având ocazia să participe la activitățile desfășurate în cadrul ediției jubiliare XXV a Festivalului Umorului „Constantin Tănase” Vaslui.

Duminică, 30 septembrie 2018, de la ora 14:30 va avea loc vernisajul Expoziției-concurs „România 100” a Salonului Internațional de Caricatură și Grafică Satirică, în Sala „Arta” a muzeului vasluian. Expun hors-concurs membrii juriului, graficienii Marian Avramescu (Singeru, jud. Prahova) cu portretele Oamenii Centenarului și Costel Pătrășcan (Brăila) cu caricaturi. Dau consistență Salonului de Caricatură și graficienii români din diaspora: Tudor Banuș – Paris, Andi (Andy) Ceaușu – Tel Aviv, Alex Dimitrov – Chișinău și Valeriu Kurtu – Berlin. Prezintă Maria Bilașevschi – critic de artă și eseist din Iași.

Activitatea va continua cu lansarea de carte: „Cugetări de pe Facebook (Editura PIM, 2018), autor Romică Brunchi, grafica: Costel Pătrășcan. Prezintă Mihai BATOG-BUJENIȚĂ – scriitor, Iași.

Tot duminică, 30 septembrie 2018, la ora 16:00, în foaierul Casei de Cultură „Constantin Tănase” Vaslui, va avea loc vernisajul expoziției de grup prezentată de Maria Bilașevschi. Expoziția este realizată de graficienii: Pavel Botezatu – laureatul Premiului de Onoare pentru întreaga activitate artistică a Salonului Internațional de Caricatură și Grafică Satirică, Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, Leonte Năstase și Cristinel Vecerdea (CRIV) – laureatul Marelui Premiu al Salonului Internațional de Caricatură și Grafică Satirică.

Luni, 1 octombrie 2018, ora 15:00, în foaierul Primăriei Municipiului Vaslui, va avea loc vernisajul expoziției personale „VEM 50” a graficianului Victor Eugen Mihai – VEM (Bacău), prezintă: Maria Bilașevschi.

Joi, 4 octombrie 2018, ora 15:30, în foaierul Consiliul Județean Vaslui (etajul I) va avea loc vernisajul Expoziției personale „Laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură” a graficianului Marian Avramescu.

Bârlădenii sunt invitați duminică la vernisarea expoziției de artă virtuală “Magia Punctului”

Duminică, de la ora 11.00, va avea loc la Muzeul “Vasile Pârvan” Bârlad vernisarea expoziției de artă virtuală “Magia Punctului”, a artistului Victor Foca, membru al U. A. P. R. și A. I. A. P.

Interesant, dar nu unic este faptul la începutul carierei acesta a abordat cu căldură și multă plăcere artistică portretul și arta figurativă în general. Chipurile desenate sau pictate având o desăvârșită noblețe și o frumusețe inegalabilă. Însă, cu mulți ani în urmă, la catedră, împreună cu elevii săi a șlefuit „cuvintele-ideile”, din care s-a născut punctul plastic armonic și rigla creșteirlor armonice, el simțind astfel nevoia de a se rupe, de a abandona figurativul din arta sa, apropiindu-se tot mai mult de concepte bazate pe „divina proporție”, pe formele „geometrice”. Artistul a dorit a se distanța de chipul exterior uman, apropiindu-se de înțelegerea tot mai profundă a interiorului uman. În noua viziune asupra artei el fiind de părere că rolul picturii este acela de a face apropierea de poezie și teologie”, a declarat profesorul Mircea Mamalaucă, directorul Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad.

Lucrările lui se află undeva la granița dintre pictură și grafică, pictorul declarându-și intenția de a realiza o ”reprezentare grafică a mișcării”, imaginile pe care le crează constituind practic memoria acestei mișcări. Remarcabilă, în tablourile sale, este capacitatea de a analiza valorile percepției și ale sistemului vizual, de a descompune nucleele cromatice în părțile lor componente, de a desface astfel acest ghem de energii, de potențialități, în elementele primare pe care le distribuie cu subtilă stiință în imagini.

“Cert este că nimic din tot ceea ce ne propune artistul nu este întâmplător. Geometria culorilor, combinațiile pigmentare pe care le-a studiat și experimentat ani la rând, devin instrumente ale înțelegerii diversității culorilor, prilej de organizare cromatică a orizontului vizual. Publicul bârlădean are astfel posibilitatea, prin intermediul expoziției, să cunoască un artist cu o operă interesantă și unică în arealul românesc”, a mai declarat Mircea Mamalaucă.

Expoziția va fi deschisă în perioada 28 ianuarie – 26 februarie 2018, în fiecare săptămână, de marți până duminică între orele 8.00 – 16.00 (G.P)

Duminică va avea loc, la Bârlad, vernisajul expoziției “Țestoasele de la Crețești – Dobrina 1”. Bârlădenii vor putea admira o fosilă unică în țara noastră

Bârlădenii dornici să afle lucruri interesante despre paleontologia și geologia județului Vaslui se vor putea delecta duminică, de la ora 11.30, cu vernisajul unei expoziții inedite despre fosilele din situl paleontologic de la ”Crețești – Dobrina 1”. Printre acestea se află și una care este unicat în țara noastră și poate chiar în lume. Vernisajul expoziției va avea loc la Secția de Științele Naturii a Muzeului „Vasile Pârvan”. Organizatorul activității este muzeograful dr. Laurențiu Ursachi. Invitat va fi asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Rățoi de la Univ. ”Al. I. Cuza” din Iași. De asemenea vor fi prezenți membrii proiectului de voluntariat DEINOTHERR, constituit la inițiativa lui Simon Salcă.

“Punctul fosilifer ”Crețești Dobrina 1”, situat în localitatea Satul Nou (com. Crețești) se remarcă prin bogăția și diversitatea taxonomică a materialului osteologic colectat. Pe baza elementelor osteologice diagnostice, din acest zăcământ fosilifer a fost evidențiată componența unei asociații faunistice de vertebrate continentale care a existat, acum 9 – 10 milioane de ani, faună terestră corespunzătoare din punct de vedere cronostratigrafic Sarmațianului superior (Chersonian). Materialul paleontologic studiat documentează prezența unor grupuri mari de vertebrate fosile: amfibienii (broaștele), reptilele (șerpi, șopârle și țestoase), păsările (struțul) și mimamiferele (elefanți– proboscidieni, rinoceri, antilope, cai tridactili, suidae – porcii sălbatici, tigrii, hiene etc)”, se specifică într-un comunicat al muzeului.

În urma săpăturilor sistematice realizate în acest sit de către echipa de cercetare paleontologică (Dr. Ursachi Laurențiu, prof. univ. dr. Vlad Aurel Codrea, prof. univ. dr. Mihai Brânzilă, asist. univ. dr. Bogdan Gabriel Rățoi etc.) în perioada anilor 2010 – 2015 au fost găsite 12 țestoase (Testudo sp.). Un aspect extrem de rar întâlnit într-un sit paleontologic. Dintre aceștia, șase indivizi au fost identificați in situ (în stratul fosilifer) adunați și suprapuși, unul peste celălalt. Din această aglomerare de țestoase au fost separate trei exoschelete care au fost preparate și conservate în poziția de acumulare. În urma acestei activități de restaurare s-a obținut un bun cultural de excepție. Din informațiile pe care le deține echipa de cercetare până în prezent, această piesă este unicat în țara noastră, însă există o posibilitate destul de mare ca nici alte muzee din lume nu dețină un astfel de bun cultural din domeniul Științelor Naturii. Expoziția va cuprinde, pe lângă acest grup de țestoase și alte fosile extrem de importante din situl paleontologic de la ”Crețești-Dobrina 1”.

Cercetările paleontologice desfășurate în cadrul Secției de Științele Naturii a Muzeului ”Vasile Pârvan” din Bârlad au avut ca obiective de-a lungul timpului punerea în evidență a localităților fosilifere din județului Vaslui, colectarea și prepararea materialului paleontologic din aceste zăcăminte în scopul îmbogățirii colecției de paleontologie a secției și, totodată, valorificarea științifică și expozițională a patrimoniului cultural acumulat. Astfel, cercetările paleontologice de teren au condus la inventarierea unui număr de 25 de puncte fosilifere în teritoriul județului nostru. (G.P)

O expoziție cu valoare de document va fi vernisată la Cercul Militar din Bârlad

de Mihaela NICULESCU

Cercul Militar Bârlad găzduiește duminică, de la ora 11.00, Simpozionul și vernisarea expoziției de fotografie documentară Bârladul – Capitală Militară (noiembrie 1916 – martie 1917). Aceasta reprezintă a doua manifestare dintr-un amplu proiect inițiat de Școala “Iorgu Radu” intitulat ,,România la întâlnirea cu Centenarul. Bârladul în Marele Război”. Acesta a fost lansat pe 16 octombrie în cadrul activității Berthelot și Bârladul, activitate care s-a bucurat de un real succes.

Tematica abordată va fi rolul și importanța prezenței în Bârlad a Marelui Cartier General al Armatei Române și ale altor instituții de comandă militare românești și străine; iar la Zorleni a regelui Ferdinand I Întregitorul – comandantul Frontului Românesc – și a Marelui Cartier Regal cu implicațiile sale naționale și internaționale. În perioada amintită Bârladul nu a fost doar centrul militar al României neocupate de inamic dar și un important factor de influență politic având în vedere că aici a fost decisă numirea viitorului mareșal Constantin Prezan la comanda Marelui Cartier General și România s-a confruntat cu problemele ridicate de dificila cooperare româno-rusă. Aici, Rusia a solicitat succesiv, prin intermediul reprezentanților săi: dizolvarea Marelui Cartier General românesc și înglobarea lui în cel rusesc, preluarea administrației căilor ferate și retragerea trupelor române pentru refacere pe teritoriul Imperiului țarist. O altă problemă politică de importanță majoră, abordată la Zorleni, a fost cea a înlocuirii primului ministru Ion I. C. Brătianu cu generalul (din 1930 – mareșalul) Alexandru Averescu”, a declarat Marcel Proca, coordonatorul proiectului. Alături de acesta vor conferenția în cadrul simpozionului și profesorii Costel Pascaru și Loredana Stegaru.

Expoziția cuprinde 30 de fotografii documentare și este organizată de profesorul Marcel Proca, cel care a descoperit de altfel fotografiile, identificând data și locul realizării lor (decembrie 1916 la Bârlad). Cea care va vernisa expoziția document este muzeografa Alina Butnaru, de la Muzeul “Vasile Pârvan”. În cadrul expoziției vor fi prezentate fotografii de o valoare istorică deosebită ce atestă prezența la Bârlad a celor mai importante personalități militare românești și străine, ele reprezentând instantanee luate în Piața Domnească și în fața Școlii Normale “Principele Ferdinand” – sediul Marelui Cartier General românesc și rusesc (pentru trupele aflate pe teritoriul României), precum și al Misiunii Militare Franceze – comandată de cunoscutul general francez Henri Berthelot. De asemenea sunt și imagini inedite cu Regele Ferdinand I decorând ofițeri de aviație pe aerodromul militar din Bârlad în vara anului 1917 (colecția prof. Cristian Onel) și altele ce atestă, în premieră, prezență unui lagăr de prizonieri de război în localitate.

Bârladul, deși nu a avut poziția de prim rang a Iașului, merită totuși celebrat pentru amintirea rolului jucat în istoria națională, din decembrie 1916 până în martie 1917. Fără îndoială că, despre Bârlad, ca un oraș ce a jucat un rol important în timpul refugiului din primul război mondial, ar mai fi multe de spus. Aici și-a găsit adăpost temporar regele Ferdinand, aici au fost dislocate cele mai importante instituții de conducere militară, aici a fost parțial reorganizată armata și tot aici s-au inițiat pregătirile pentru marile victorii ale anului 1917. Activitățile propuse în cadrul proiectului își propun să releve comunității locale rolul orașului, în contextul Marelui Război, pe coordonate mai apropiate de realitatea istorică. Bârladul are un trecut eroic, trecut de care trebuie să fie mândru, pe care trebuie să îl respecte și să îl onoreze cum se cuvin”, a mai spus Marcel Proca.

Manifestarea se înscrie în lista de activități dedicate Centenarului Primului Război Mondial și Marii Uniri organizate în urbea noastră și este organizată, în colaborare, de Primaria și Consiliul Local Municipal Bârlad, Cercul Militar Bârlad, Societatea de Științe Istorice – Filiala Bârlad, Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Elena Cuza” Bârlad, Școala Gimnazială “Iorgu Radu”, Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza – Bârlad”, Biblioteca Municipală “Stroe S. Belloescu” și Societatea Numismatică Română – Filiala Bârlad.

Nicolae Rainea, cel mai mare arbitru român, omagiat la Bârlad

Sâmbătă a avut loc la Bârlad vernisajul expoziției „Cel mai mare arbitru român. In memoriam Nicolae Rainea”, organizat de Consiliul Județean Vaslui și Muzeul “Vasile Pârvan”. Invitații de onoare ai acestui eveniment au fost Grigore Ilisei – scriitor, publicist, om de radio și televiziune, Adrian Porumboiu – fotbalist, arbitru și om de afaceri și Florian Pricop – fost președinte al Clubului de Rugby din Bârlad. Aceștia au amintit pe rând momentele plăcute trăite alături de Nicolae Rainea. A fost prezent de asemenea și unul din frații fostului mare arbitru internațional. Expoziția va putea fi vizitată la sediul Muzeului din strada Republicii (fosta Bancã Agricolã) până pe data de 26 mai 2017.

Expoziția legată de personalitatea celui mai mare arbitru al fotbalului – Nicolae Rainea (n. 19 noiembrie 1933, Brăila – d. 1 aprilie 2015, Galați), se adresează tuturor categoriilor de public și își propune prin intermediul exponatelor existente în patrimoniul muzeului bârlădean (fotografii, documente, insigne, cupe, fanioane etc.) să puncteze câteva momente importante din cariera acestei personalități.

“Pentru mine a fost mai mult decât un mentor, a fost un părinte spiritual, un om la care am ținut foarte mult. Ceea ce am făcut în arbitraj îi datorez într-o proporție covârșitoare lui Nicolae Rainea pentru că, practic, m-a luat sub aripa lui protectoare. A fost și rămâne cea mai mare personalitate a arbitrajului românesc, de departe și european, mondial. Puțini arbitri se pot lăuda să aibă în panoplia lor ceea ce a reușit Rainea să obțină. Când m-am apucat de arbitraj toți aveam o țintă, să ajungem ca Rainea, dar nu am reușit. A fost ca un luceafăr care pot spune că strălucește în continuare și a rămas în memoria tuturor nu numai ca unul din cei mai buni arbitri, dar și ca un om de mare valoare. Ne leagă foarte multe amintiri și toate au tâlcul lor. Era plin de umor, cu o inteligență nativă, cu totul aparte și a lăsat lucruri serioase în urmă. Ajunsese să fie un titan. Aprecierile la adresa sa erau de prisos. Ceea ce făcuse și ce făcea era de notorietate internațională. A fost și va rămâne unul dintre cei mai de prețuit oameni pe care i-am întâlnit. L-am tratat mereu cu respectul cuvenită, cu dragoste și dacă apăreau mici contradicții se risipeau imediat printr-o glumă bună și o înțelegere sufletească reciprocă, fără nici o urmă de rezervă”, a spus Adrian Porumboiu.

Pentru Nicolae Rainea, cei patru ani petrecuți la Bârlad, în perioada 1952 – 1956, la “Constructorul”, au însemnat încheierea activității ca jucător de fotbal și începutul carierei de arbitru. Palmaresul marelui arbitru cuprinde 115 meciuri internaționale, peste 1.000 de meciuri în campionatul intern, trei participări la turneele finale ale Campionatului Mondial (RFG – 1974; Argentina – 1978; Spania – 1982) și trei finale ale cupelor europene. Apogeul carierei lui Nicolae Rainea s-a înregistrat în anii ’70 – ’80, când era catalogat drept unul dintre cei mai valoroși centrali din Europa și chiar din lume. Printre cele mai importante meciuri pe care le-a arbitrat s-au numărat finala Campionatului European din 1980, dintre RFG și Belgia, scor 2-1, disputată la Roma și finala Cupei Campionilor Europeni din 1983, dintre Hamburg și Juventus, scor 1-0, desfășurată la Atena. După ce s-a retras din arbitraj, în anul 1984, a fost observator și președinte al Asociației Județene de Fotbal din Galați. (G.P)

Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui a găzduit ieri vernisajul expoziției ”Emoțiile în culori”

Școala ”Vasile Alecsandri”, în parteneriat cu Muzeul Județean ”Ștefan cel Mare”, mai multe unități școlare și Penitenciarul Vaslui, a organizat ieri vernisajul expoziției ”Emoțiile în culori”, care a avut loc în sala TinArt a Bibliotecii Județene ”Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui. Invitata specială a manifestării a fost Alexandra Baban, fotograf profesionist, recunoscut pe plan internațional, care a ținut să prezinte o parte din lucrările sale și vasluienilor.

Expoziția a fost prezentată ca o înșiruire a etapelor vieții. Pe primul panou au fost expuse lucrările celor mici, unde explozia de culoare arată trăirile vesele ale copilăriei. A urmat un al doilea panou, al adolescenților visători. Etapa adulților a fost zugrăvită în alb și negru, semn că maturii cântăresc mai bine ce e pozitiv și ce e negativ în această lume, important e ce alegem. Profesionistul a ținut să aprofundeze emoția umană, prin arta fotografică, reușind să impresioneze prin detaliile prezentate, semn că lumea încă mai are sentimente față de ceea ce o înconjoară. Elevi ai Școlii ”Vasile Alecsandri” au oferit un scurt moment artistic la pian, flaut, clarinet și trompetă.

Prefectul Isabel Bogdan, prezent la eveniment, a felicitat artiștii și organizatorii: „Asistăm la o expoziție insolită! Este insolită atât din punctul de vedere al temei – «Emoțiile în culori», cât și din cel al expozanților. Elevi, persoane private de libertate și artistul fotograf, Alexandra Baban, sunt atrași de magia culorilor, dovadă că tablourile și fotografiile artistice expun viziuni personalizate pe această temă atât de generoasă. Lucrările vibrează prin paleta aparte, iar subiectele sunt tratate în registrul cald, oferind o dinamică a formelor. Culoarea și mișcarea reprezintă o sensibilitate cuceritoare, care te provoacă la admirarea operelor expuse”. (G.P)

Debutul unei pictorițe bârlădene!

de Răzvan CĂLIN

Centrul ”Mihai Eminescu” va găzdui pe 3 aprilie prima expoziție a artistei Anda Varlam din Bârlad.

Pe 3 aprilie, Centrul ”Mihai Eminescu” din Bârlad va găzdui vernisajul expoziției de icoane realizate de bârlădeanca Anda Varlam. În vârstă de 23 de ani, Anda Varlam a  absolvit în 2012 Liceul Pedagogic ”Ioan Popescu” din Bârlad, profilul Arte Plastice, iar anul trecut a terminat cursurile Facultății de Arte Decorative și Design București, Secția Artă Murală.

”Dorința mea expres a fost ca prima mea expoziție personală să fie găzduită la Bârlad pentru că este orașul meu natal, orașul unde am făcut primii pași în domeniul artelor. Am mai avut expoziții colective, dar aceasta este prima personală și am ținut morțiș să încep de aici, de acasă”, ne-a mărturisit tânăra artistă.

Expoziția ce va fi găzduită de Centrul ”Mihai Eminescu” va cuprinde un număr de 25 de lucrări: trei icoane pe sticlă, trei proiecte religioase (desfășurarea longitudinală a unei biserici, desfășurarea unei abside, modul cum sun aranajați sfinții într-o biserică), iar restul de 19 piese sunt icoane pe lemn.

Vernisaj, lucrări grafică și șevalet la Primăria Bârlad

Ieri, la Primăria Municipiului Bârlad a avut loc vernisajul unei expoziție de grafică a elevilor Școlii Gimnaziale de Muzică „N.N. Tonitza” Bârlad și ai Liceului Pedagogic „Ioan Popescu” Bârlad. La acest eveniment a participat și primarul Constantin Constantinescu.

„Ne pregătim de două luni pentru această expoziție, la care am reușit să adunăm 58 de lucrări de grafică și șevalet ce aparțin unui număr de 40 de elevi de la cele două școli. Pentru a putea expune aceste lucrări, ne-am bucurat de sprijinul acordat de primărie, de profesorii de muzică ai școlii și, nu în ultimul rând, de ajutorulprofesorului Mihai Mîntuță, directorului Școlii de muzică”, ne-a declarat profesorul Georgel Pascu, curatorul expoziției.

Tonul vernisajul a fost dat de elevi prin patru momente artistice de înaltă ținută. Au cântat: Vlad Ghiorghiu (pian), Felicia Drosu (flaut), Cătălina Bordeianu (vioară) și Oana Pruteanu (flaut). Elevii au fost îndrumați de profesorii Emilia Mocanu, Camelia Andrei, Dorel Andrei și Aida Pârvu.

Expoziția, lansată cu ocazia Zilei Naționale, va putea fi admirată până după sărbătorile de iarnă. (A.A.)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: