Franta ingheata ajutoarele sociale si salariile functionarilor publici, pentru reducerea deficitului
Premierul francez Manuel Valls a anuntat miercuri inghetarea ajutoarelor sociale si mentinerea unei masuri similare pentru salariile functionarilor publici, in vigoare din 2010, in cadrul unui plan de economii de 50 de miliarde de euro menit sa reduca cheltuielile bugetare pana in 2017.
Seful guvernului socialist a detaliat pentru prima oara masurile de economisire anuntate in ianuarie de presedintele Francois Hollande, reafirmand ca Franta isi va respecta angajamentul de reducere a deficitului bugetar la 3% din PIB, relateaza AFP. Valls a confirmat repartizarea economiilor de 50 de miliarde de euro care trebuie realizate in intervalul 2015-2017, respectiv 18 miliarde de euro in administratia centrala, 11 miliarde de euro la nivelul autoritatilor locale si 21 de miliarde de euro in domeniul protectiei sociale. Pensiile vor fi inghetate, cu exceptia celor foarte mici, ca si prestatiile sociale, respectiv alocatiile familiale si ajutoarele de somaj. Cheltuielile statului vor fi reduse mai ales prin scaderea numarului de functionari, exceptie facand educatia, justitia si politia. De asemenea, va fi mentinuta o masura de inghetare a salariilor functionarilor publici, in vigoare din 2010. Guvernul a cerut totodata autoritatilor locale sa reduca cheltuielile. Pentru compensarea acestor masuri, Manuel Valls a anuntat introducerea din luna iunie a unei masuri de sustinere a persoanelor cu venituri mici, fara alte precizari, potrivit Mediafax. Premierul a spus ca prioritatea guvernului este reducerea somajului, care se mentine la nivelul de 10%, reducerea deficitului bugetar urmand sa se faca fara a fi afectate investitiile si prin asigurarea continuarii modelului social si modernizarea serviciilor publice.
Sursa: wall-street.ro