Contrabandiștii, mână în mână cu polițiștii basarabeni: Șpaga nu sparge frontiera
O grupare infracțională din Republica Moldova, coordonată de Ivan Mustață, șeful Sectorului Poliției de Frontieră Leova, a fost destructurată la sfârșitul săptămânii trecute, judecătorii vasluieni dispunând arestarea preventivă a șase dintre inculpați. Contrabandiștii au fost denunțați la DNA de șeful Sectorului de Frontieră Berezeni, comisarul șef Ionel Lascu, pe care basarabenii au încercat să-l „cumpere” cu peste 70.000 de euro.
Tribunalul Vaslui a dispus, sâmbătă, arestarea preventivă a șase persoane din Republica Moldova, sub acuzația de inițiere/constituire de grup infracțional organizat, contrabandă și dare de mită. Printre cei arestați se numără și doi polițiști de frontieră basarabeni – Ivan Mustață, șeful Sectorului Poliției de Frontieră Leova, și Iurie Volceanov, ofițer în cadrul aceluiași serviciu.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada noiembrie – decembrie 2013, trei cetățeni din Republica Moldova, coordonați de cei doi ofițeri de la Leova, au constituit un grup infracțional specializat în derularea de operațiuni de contrabandă. Astfel, cantități importante de țigări au fost introduse pe teritoriul României peste frontiera verde, în perioada decembrie 2013 – mai 2014, fără ca acestea să fie supuse regimului fiscal.
Pentru derularea operațiunilor de contrabandă, membrii grupării l-au contactat, în mod repetat, pe șeful Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, județul Vaslui, comisarul șef Ionel Lascu, promițându-i un „comision” de 50 de euro/bax pentru a le facilita trecerea peste graniță a coletelor cu țigări.
Cum operau contrabandiștii
Pe 22 decembrie 2013, Gheorghe Braga, un individ care a aderat la grupul infracțional menționat anterior, s-a deplasat cu un autocamion, împreună cu o altă persoană, în zona râului Prut, în vederea preluării de la cărăuși a 260 de baxuri (130.000 de pachete) cu țigări. Operațiunea a fost însă sistată din cauza apariției în zonă, pe malul moldovenesc, a unui mijloc de transport necunoscut de contrabandiști.
O săptămână mai târziu, Igor Lisnic, un alt barasabean care se „lipise” de grupul infracțional, a repetat manevra și a reușit să preia 200 de baxuri cu țigări, care fuseseră trecute cu bărcile de un grup de 20-25 de cărăuși rămași neidentificați. Țigările au fost transportate în municipiul București, unde au fost recuperate ca urmare a intervenției lucrătorilor Brigăzii Poliției Rutiere, care au dispus indisponibilizarea mijlocului de transport și a unei cantități de 89.650 de pachete cu țigări de proveniență moldovenească.
Pe 21 ianuarie 2014, basarabeanul Vasile Iordachi, unul dintre „ctitorii” grupului infracțional, l-a contactat pe șeful Sectorului Poliției de Frontieră Berezeni, comisarul șef Ionel Lascu, și i-a oferit mită ca să închidă ochii în timpul operațiunilor de contrabandă. I-a înmânat pe loc 21.000 de lei (echivalentul a 5.000 de euro) și i-a promis că va primi alți bani după următoarea operațiune de contrabandă, planificată pentru noaptea de 24/25 ianuarie. Polițistul a denunțat toată tărășenia la DNA.
„La data de 24 ianuarie, în scopul determinării denunțătorului să-și încalce atribuțiile de serviciu legate de coordonarea și controlul dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, inculpatul Voloceanov i-a promis acestuia remiterea sumei de 10.000 de euro”, se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit procurorilor anticorupție, în noaptea de 24/25 ianuarie, basarabenii Victor Polișciuc și Vasile Nastas s-au deplasat cu un microbuz în zona râului Prut, în vederea preluării unei cantități de 25.000-35.000 de pachete cu țigări, care fuseseră trecute cu bărcile, peste frontiera verde, de un grup de cărăuși rămași neidentificați. Operațiunea a fost coordonată de pe malul moldovenesc al Prutului de Iurie Voloceanov.
Pe 23 aprilie, Vasile Iordachi l-a contactat din nou pe comisarul șef Ionel Lascu și i-a promis 20.000 de euro pentru a-i permite introducerea frauduloasă pe teritoriul României a 600 de colete cu țigări.
Prinși în flagrant
La sfârșitul săptămânii trecute, potrivit înțelegerii, basarabenii au coordonat introducerea frauduloasă pe teritoriul României, pe raza localității Lunca Veche, a 125 de baxuri cu țigări, care urmau a fi preluate de pe malul românesc al râului Prut de către Veaceaslav Mereuță, cu o autoutilitară marca Iveco.
“Pe 2 mai, a fost realizată prinderea în flagrant a trei dintre membrii grupului infracțional, ocazie cu care a fost depistată abandonată (pe malul românesc al râului Prut) cantitatea de aproximativ 2.500 de pachete de țigări (cinci baxuri), precum și două bărci gonflabile, iar pe malul moldovenesc au fost identificate aproximativ 120 de baxuri cu țigări”, se menționează în comunicatul DNA.
Șase dintre inculpați au fost reținuți de procurori și prezentați Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au dispus arestarea pe o perioadă de 30 de zile a ofițerilor Ivan Musteață, Iurie Vocealnov și a altor patru contrabandiști: Igor Lisnic, Vasile Iordachi, Veaceaslav Mereuță și Gheorghe Braga.
Ancheta DNA în acest caz a beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din România.