Justitie

Criminal condamnat cu suspendare

Jan Chitic, bătrânul de 72 de ani, din Roșiori, comuna Bunești-Averești, care în decembrie 2013 a ucis un consătean de 80 de ani, care i-ar fi făcut avansaru mamei sale (trecută de 90 de ani), a fost condamnat definitv la patru ani de închisoare cu suspendare de către magistrații ieșeni.

 Magistrații din cadrul Curții de Apel Iași l-au condamnat definitiv la patru ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere, pentru lovituri cauzatoare de moarte, pe Jan Chitic (72 de ani), după ce acesta a recunoscut în fața instanței că l-a bătut pe un consătean de-al său (de 80 de ani), care ulterior a murit, pe motiv că i-ar fi făcut avansuri mamei sale (92 de ani).

Inițial, bătrânul a fost condamnat de judecătorii din cadrul Tribunalului Vaslui la trei ani de închisoare cu suspendare, întrucât agresorul a mers pe acordul de recunoaștere.

Potrivit rechizitoriului procurorilor vasluieni, bărbatul de 72 de ani a început să-l lovească cu pumnii și picioarele pe consăteanul său în timp ce aceștia se aflau la băut în casa autorului, pe motiv că victima i-ar fi făcut avansuri mamei septuagenarului. După altercație, bătrânul de 82 de ani a încercat să plece spre locuința sa, însă fiindcă se simțea rău a fost culcat de către agresor și mama sa pe un pat din casa acestora.

A doua zi când s-au trezit, cei doi au constatat că bărbatul bătut a murit, motiv pentru care agresorul a fugit de acasă. După trei zile de căutări, bărbatul de 72 de ani a fost găsit de către polițiști, care l-au prezentat magistraților Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a respins cererea, astfel încât agresorul a fost pus în libertate, însă cu condiția să nu părăsească localitatea de domiciliu. În raportul depus la dosar, medicii legiști au arătat că victima a murit înecată cu propriul sânge, iar concentrația de alcool în sânge era de 1,07 la mie. (A.S.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button