Ofițer superior vasluian, trimis în judecată pentru trafic de influență
de Marian MOCANU
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a șefului Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vaslui, lt.col. Paul Boghiu, ofițer activ în Ministerul Apărării Naționale, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
„În cursul lunii februarie 2014, lt.-col. Boghiu Paul, îndeplinind funcția de șef al Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Vaslui, a pretins și ulterior, în jurul datei de 11.03.2014, a primit de la o persoană denunțător în cauză, suma de 500 euro și produse alimentare (20 litri de vin, 2 litri de țuică și 2 cocoși), căruia i-a promis că, în schimbul unei plăți nedeterminate, îi va ajuta fiul să fie angajat ca soldat – gradat profesionist în armată, lăsând să se creadă că are influență asupra membrilor comisiei de selecție, formată din cadre militare, și că i-ar putea determina pe aceștia să îndeplinească un act contrar îndatoririlor lor de serviciu”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.
În afara declarației denunțătorului, se pare că la dosar ar exista și mai multe înregistrări ale convorbirilor telefonice dintre acesta și lt.col. Paul Boghiu, înregistrări făcute cu sprijinul Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar Iași.