Traficanții cu deltaplanul contestă legalitatea acuzărilor
de Marian MOCANU
La aproape patru luni după ce au fost arestați pentru că au încercat să introducă în România țigări de contrabandă folosind o metodă inedită (parașutarea coletelor dintr-un deltaplan), Vasile Guțanu și Tudor Guzun au scăpat de arestul preventiv, această măsură fiind înlocuită cu cea a arestului la domiciliu.
Judecătorii vasluieni decis, zilele trecute, menținerea acestei măsuri preventive pentru ambii acuzați, în schimb Guțanu a contestat la Curtea de Apel Iași legalitatea actului de sesizare a instanței.
La începutul săptămânii viitoare, cererea deltaplanistului contrabandist va fi judecată, urmând ca, în funcție de decizia magistraților ieșeni, să înceapă efectiv procesul celor doi, care riscă ani grei de închisoare, nu doar pentru contrabandă, ci și pentru că s-au constituit într-un grup infracțional organizat, infracțiune aspru pedepsită de lege.
La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, lucrătorii DIICOT au trimis în judecată doi cetățeni moldoveni care au încercat să introducă în țară țigări de contrabandă folosind o metodă inedită: parașutarea de colete din deltaplan. Astfel, Vasile Guțanu, în vârstă de 42 ani, a survolat teritoriul României în dreptul localității Viișoara, aruncând patru colete, conținând 8.000 pachete de țigări. Recuperarea coletelor era în sarcina colegului său, Tudor Guzun (35 ani). El le-a luat și le-a ascuns ascuns într-un microbuz, cu care intrase legal în țară pe la vama Albița.