Violatorii liberi, în atenția Parchetului Național
de Marian MOCANU
Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) solicită Consiliului Superior al Magistraturii, cât și Parchetului General verificarea legalității procedurilor și a deciziei pronunțate vineri în cazul celor șapte violatori din Văleni. Acuzații, cercetați mai întâi în stare de arest preventiv, apoi, din luna aprilie, în arest la domiciliu, au ajuns să fie eliberați sub control judiciar. O explicație a magistraților Judecătoriei Vaslui la decizia de eliberare din arest preventiv a fost aceea că „sunt băieți buni”.
Magistrații judecătoriei Vaslui au dispus vineri, 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, în cazul celor șapte tineri din localitatea vasluiană Văleni, care au violat ore în șir, până la pierderea conștiinței, o elevă la un liceu din Vaslui, care făcea naveta spre casă, în localitatea Muntenii de Sus.
În motivarea sentinței, judecătorii au invocat o decizie, nr. 361 din 07.05.2015 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial nr. 419 din 12.06.2015, cu referire la art. 211 raportat la art.202 C.p.p. privitor la neconstituționalitatea arestului la domiciliu fără precizarea perioadei aplicării acestei măsuri privative de libertate.
În opinia Asociației pentru Implementarea Democrației (AID), această decizie a fost greșit interpretată de judecătorii vasluieni, care au permis astfel ca autorii unei fapte exterem de grave, cu un puternic impact emoțional și social, să fie cercetați practic în stare de libertate.
„AID respectă instituția judecătorului și a procurorului, dar consideră inadmisibilă și revoltătoare decizia magistraților Judecătoriei Vaslui care au dispus săptămâna trecută înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor șapte tineri din Văleni, județul Vaslui, care au violat ore în șir o elevă, până ce fata și-a pierdut cunoștința. Deși este considerat unul dintre cele grave dosare de viol înregistrate în ultimii ani, este pentru prima dată în justiția vasluiană când, în cazul unui viol cu un număr atât de mare de autori, aceștia sunt judecați în stare de libertate. Mai mult decât atât, judecătorii au invocat și faptul că autorii ar fi «băieți buni», care, până la comiterea acestei fapte, nu au mai avut probleme cu legea”, se arată în comunicatul de presă al AID.
Reprezentanții asociației consideră, totodată, inexplicabilă reacția Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, care nu a contestat decizia în termenul de 48 de ore stabilit de judecător, lăsând să se petreacă „o situație fără precedent în justiția românească a anului 2015”.
AID a solicitat public autosesizarea Consiliului Superior al Magistraturii, cât și Parchetului General pentru verificarea procedurilor și a deciziei pronunțate și a legalității acestora.
„Decizia magistraților vasluieni a fost luată invocându-se hotărârea Curții Constituționale prin care s-a declarat neconstituțional arestul la domiciliu în cazul persoanelor trimise în judecată, pentru că nu este reglementată durata maximă pentru care poate fi dispusă în procedura de cameră preliminară și de judecată, neasigurându-se un just echilibru între interesul public și cel individual. Dar oare s-a asigurat astfel un echilibru just între siguranța socială și adevăratul pericol social prin judecarea acestor băieți buni în libertate?”, susțin reprezentanții AID.
Conform procurorului Ingrid Botezatu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, procurorul de caz a susținut, în cadrul ședinței de judecată de vineri, 19 iunie, menținerea arestului la domiciliu pentru cei șapte inculpați.
Nu e vina instanței!
Ulterior deciziei magistraților, în urma unei discuții cu conducerea Parchetului s-a decis să nu mai fie făcută contestație la instanța superioară cu privire la înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea de cercetare în libertatate sub control judiciar, dat fiind stadiul avansat al procesului.
„Cei șapte inculpați au fost în stare de arest preventiv timp de trei luni, ulterior această măsură fiind înlocuită de judecători cu cea de arest la domiciliu. Este adevărat că este o faptă foarte gravă, dar nu avem nici o vină în faptul că Curtea Constituțională s-a pronunțat în acest fel în legătură cu măsura preventivă de arest la domiciliu. Repet, procurorul de caz a insistat în fața judecătorilor pentru menținerea acestei măsuri privative de libertate și împotriva înlocuirii acesteia cu cea a controlului judiciar”, a declarat procuror Ingrid Botezatu.
Audierile în acest proces sunt pe final, doar lipsa unor martori propuși de părți, care sunt plecați din țară, împiedicând deocamdată finalizarea cercetării judecătorești.
Din câte se pare, la următorul termen de judecată, pe data de 2 iulie, procurorul va cere instanței de judecată ca, în cazul în care martorii respectivi nu se vor prezenta, să se renunțe la audierea lor. Astfel, se speră că în cel mai scurt timp se va da o sentință în acest caz.
Reamintim că cei șapte tineri din Văleni, cu vârste între 19 și 27 ani, sunt acuzați de viol și lipsire de libertate a unei adolescentem, elevă la un liceu din municipiu Vaslui. Fata a fost acostată într-o stație de autobuz din apropierea liceului la care învăța de Silviu Burada, 20 de ani, cu care se cunoștea și care s-a oferit să o conducă acasă. În loc să o ducă la domiciliu, tânărul și un prieten al acestuia au dus-o pe un câmp la Văleni, unde i-au chemat și pe alții să participe la viol. Timp de trei ore, fata a fost supusă la tot felul de perversiuni,și când și-a pierdut cunoștiința, a fost stropită cu țuică ca să-și revină, pentru ca, ulterior, agresorii să o batjocorească din nou. Ulterior, victima a fost dusă pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde chinurile fetei au reînceput, fiind chemat și un al șaptelea violator care care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale.
După ce și-au satisfăcut toate poftele, violatorii au dus-o cu un autoturism până în apropierea locuinței, fata abia reușind să se mai țină pe picioare până acasă. Trei dintre tineri și-au recunoscut vinovăția în fața judecătorilor, ceilalți patru refuzând acest lucru și susținând că totul s-a făcut cu acordul fetei!
Castrati cu acordul lor aceasta ar trebui sa fie pedeapsa