Justitie

Cine-l judecă pe primarul din Dimitrie Cantemir?!

de Marian MOCANU

Judecătorii de la tribunalele Vaslui și Iași nu se pot pune de acord care instanță are competență teritorială asupra dosarului instrumentat de procurorii DNA, în care întreaga conducere a primăriei Dimitrie Cantemir este acuzată de fapte de corupție. Pentru a doua oară în acest an, instanța vasluiană a admis expeția de necompetență teritorială și a pasat cazul Curții de Apel Iași, care va avea ultimul cuvânt. Paguba calculată în acest dosar este una enormă, cerându-se restituirea întregii finanțări, de peste 3,3 milioane lei.

La începutul lunii februarie, procurorii DNA Iași finalizau un dosar în care Dumitru Roman, primarul comunei Dimitrie Cantemir, din județul Vaslui, alături de alte cinci persoane erau cercetați penal pentru fapte de corupție.   Acest dosar a ajuns însă un fel de minge de ping pong, fiind pasat de la o instanță la alta, fără ca nicuna să vrea să aibă de-a face cu acest caz.

Inițial, procesul a fost pe rolul Tribunalului Iași, pentru ca, la începutul lunii aprilie, magistrații ieșeni să decidă trimiterea dosarului la Tribunalul Vaslui, pe motiv de necompetență teritorială. Ieri, judecătorii instanței vasluiene au hotărât că, de fapt nu este de competența lor să judece această cauză, din motive teritoriale. În consecință, judecătorii vasluieni au cerut arbitrajul Curții de Apel Iași, care va decide ce instanță va judeca acest dosar.

„Admite excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului Vaslui invocată din oficiu. (…) În baza art. 51 alin. 1 Cod de procedură penală, constată ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vaslui și Tribunalul Iași. În baza art. 51 alin. 2 Cod de procedură penală, dispune înaintarea dosarului la Curtea de Apel Iași în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Vaslui și Tribunalul Iași”, se arată în hotărârea pronunțată ieri în Cameră de Consiliu.

În aceste condiții, este de așteptat ca începerea procesului să întârzie încă odată. Printre cei condamnați în dosarul respectiv,, se regăsesc pe lista acuzaților și în cazul fraudării fondurilor europene pentru lucrări efectuate în comuna vecină, Dimitrie Cantemir.

Dumitru Roman, actualul primar al comunei Dimitrie Cantemir, la momentul comiterii faptelor doar membru în comisia de recepție a lucrărilor, Corneliu Șerban – dirigintele de șantier, Radu Constantin Iordachi – inginer constructor, Liviu Cojocaru, Florin Dumitrache și Romeo Stoica – foști angajați ai primăriei, sunt acuzați de deturnare de fonduri europene, fals în înscrisuri și uz de fals.

Corneliu Șerban și Radu Constantin Iordachi mai au o condamnare cu suspendare pentru fapte similare petrecute în comuna vecină, Stănilești.

Fraudele de care sunt acuzați cei șapte se referă la un proiect SAPARD derulat în anul 2003, la nivelul comunei Dimitrie Cantemir. Valoarea eligibilă a finanțării nerambursabile era de 3,6 milioane de lei, banii urmând a fi achitați la recepția lucrărilor. Durata de execuție a proiectului era de 11 luni, iar termenul limită de execuție până la care proiectul trebuia finalizat a fost stabilit la 30 septembrie 2004. Contractul de finanțare a fost modificat prin trei acte adiționale, stabilindu-se printre altele, noul termen de finalizare a lucrărilor, respectiv data de 20 octombrie 2004, iar data limită până la care beneficiarul putea depune ultima cerere de plată a fost stabilită la 31 octombrie 2004.

„La data de 30.10.2004, inculpații, în calitate de membri ai comisiei de recepție a lucrărilor, au atestat în mod nereal, în conținutul procesului-verbal, finalizarea lucrărilor de construcție, deși acestea nu erau executate integral, conform proiectului. Ulterior, acest proces-verbal, împreună cu alte documente, a fost depus la autoritatea contractantă în vederea obținerii ultimei tranșe a finanțării, în cuantum de 1.090.853 lei (fără TVA)”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

În fapt, drumurile în cauză au fost recepționate doar pe hârtie, ele nefiind terminate, din această cauză riscându-se pierderea finanțării.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale s-a constituit parte civilă în acest caz cu suma de 3.373.656,59 lei, reprezentând contravaloarea integrală a finanțării nerambursabile decontate Consiliului Local Dimitrie Cantemir, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate până la data plății efective. Pentru a fi siguri că acești bani vor fi recuperați, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparțin inculpaților.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button