Un islamist a recunoscut, într-o instanță din SUA, că este membru al rețelei teroriste Al-Qaida
Un islamist originar din Yemen a pledat vinovat, într-o instanță din orașul american New York, la acuzații privind colaborare cu rețeaua teroristă Al-Qaida pentru atacarea unor obiective ale Statelor Unite din Afganistan, informează site-ul agenției Reuters.
Ali Alvi al-Hamidi, în vârstă de 31 de ani, a pledat vinovat, într-o instanță federală din Brooklyn (New York) la trei capete de acuzare privind colaborare cu o organizație teroristă și conspirație în scopul asasinării unor cetățeni americani din Afganistan.
Islamistul de orgine yemenită este acuzat că plănuia comiterea de atacuri contra trupelor americane din Afganistan în numele rețelei teroriste Al-Qaida.
În instanță, Ali Alvi al-Hamidi a recunoscut că s-a deplasat în regiunea pakistaneză Waziristan, unde a stabilit cu alți membri Al-Qaida să atace militari americani și trupe NATO din Afganistan.
„În perioada 2007-2009, am complotat cu alte persoane pentru a ne alătura rețelei Al-Qaida și a participa la lupte împotriva armatei americane”, a spus al-Hamidi în instanță.
Islamistul riscă o condamnare cuprinsă între zece ani de închisoare și detenție pe viață.
Sursa: mediafax.ro