Razie în gările din județ!
de Răzvan CĂLIN
Acțiunea a fost derulată de polițiștii de la TF, în colaborare cu polițiști rutieri, jadarmi și inspectori ITM Vaslui.
În ultimele zile, principalele stații CFR din județ și garniturile de tren care circulă prin zonă au fost luate cu asalt de echipe de control formate din polițiști de la Biroul Județean de Poliție Transporturi Vaslui. Aceștia au fost ajutați de efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), Serviciul Poliției Rutiere din cadrul IPJ Vaslui și lucrători ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui.
Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea călătoriei frauduloase, menținerea ordinii și liniștii publice, combaterea cerșetoriei, vagabondajului și a comerțului ambulant neautorizat. Polițiștii au efectuat controale la agenții economici din complexele stațiilor CFR și au desfășurat activități de patrulare pe trenurile de călători. În urma acțiunii, polițiștii au constatat 2 infracțiuni și au aplicat 6 sancțiuni contravenționale.
”A fost identificat Sterică L., în vârstă de 36 de ani, din municipiul Bârlad, acesta fiind bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt. Fapta a fost comisă în ziua de 7 august a.c., în incinta unui bar aflat în complexul stației CFR Bârlad, de unde au fost sustrase 2 telefoane mobile, în valoare de aproximativ 3.000 lei. Bunurile furate au fost recuperate și predate persoanei vătămate. În urma unui control efectuat la agenții economici din complexul stației CFR Bârlad, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Bârlad și specialiștii din cadrul ITM Vaslui au identificat un tânăr, în vârstă de 23 de ani, care lucra fără forme legale la o societate comercială. În cauză urmează a fi dispuse măsurile legale în conformitate cu prevederile Codului Muncii.De asemenea, pe peronul stației CFR Vaslui a fost identificat un minor în vârstă de 15 ani, care plecase de la domiciliu. Acesta a fost predat reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Polițiștii au făcut și câteva recomandări pentru cetățenii care călătoresc cu trenul, astfel încât să aibă parte de un voiaj plăcut și în siguranță: ”Pentru a preveni furturile de bagaje și din buzunare, în stațiile de cale ferată, când vă aflați la ghișeele caselor de bilete ori în alte puncte aglomerate, asigurați-vă banii, bagajele sau alte valori. Nu încredințați bunurile personale și bagajele unor persoane necunoscute! Nu expuneți bunurile de valoare pe care le aveți asupra dumneavoastră și observați reacția persoanelor din jur când manipulați valori. Nu lăsați gențile și bagajele nesupravegheate, pe scaun, în compartiment, pe culoarul vagonului ori în sălile de așteptare ale gărilor! Evitați să adormiți în tren ori în sălile de așteptare, dacă nu sunteți în compania altor persoane cunoscute! Nu achiziționați bunuri de la vânzătorii ambulanți! Nu dați detalii despre bunurile de valoare pe care le aveți asupra dumneavoastră persoanelor cunoscute de puțin timp, în timpul călătoriei ori cât așteptați în gări și aerogări. În cazul în care ați fost martorul ori victima unei infracțiuni comise în trenurile de călători sau în stații, adresați-vă imediat celei mai apropiate unități de poliție transporturi sau sunați gratuit la 112!”.