Administratie

Fotoliul lăsat liber de Olteanu încinge spiritele! Care mai de care se visează prefect!

Mai multe persoane s-au înscris în cursa pentru un post de prefect, teoretic unul apolitic, după ce Daniel Olteanu și-a dat demisia pentru a candida pe listele PNL la alegerile parlamentare. Însă, până când premierul Cioloș va alege pe ”cel mai tehnocrat”, județul va fi condus, pentru cel puțin o săptămână, de către subprefectul Mircea Gologan.

Bătaie mare, cum nu s-a mai văzut vreodată, pentru postul de prefect al județului. Plecarea lui Daniel Olteanu înainte de a-și încheia mandatul a încins mințile multora care se văd deja la butoanele județului. Surse din instituție ne-au spus că nu mai puțin de 14 CV-uri ar fi ajuns pe masa lui Cioloș, cel care, până la urmă, va decide cine va fi prefectul de Vaslui pentru aproximativ patru luni.

Însă, poate cel mai important, persoana care va prelua frâiele Prefecturii va organiza alegerile generale în județ astfel încât mandatul, deși unul foarte scurt, este deosebit de important. Tocmai de aceea, unii voluntari de prin partide ”s-au oferit” să ducă personal CV-urile la București pentru a pune, eventual, și o pilă pentru favoritul lor. Printre cei vehiculați a ajunge la cârma prefecturii sunt Daniela Chiper, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Isabel Bogdan, directorul Casei Județene de Pensii, consilierul local din Murgeni Dan Liviu Cain și chiar un angajat al Agenției de Șomaj Vaslui, respectiv Daniela Câmpeanu. Nu este exclusă nici varianta ca un salariat cu state vechi în Prefectura Vaslui să ajungă pe scaunul lăsat liber de Olteanu.

Până se vor limpezi lucrurile și Cioloș va desemna viitorul șef de județ, Prefectura Vaslui este condusă de subprefectul Mircea Gologan. Până la închiderea ediției, ordinul de eliberare din funcție a lui Daniel Olteanu, semnat, miercuri, de primul-ministru, nu fusese publicat încă în Monitorul Oficial. Numirea noului prefect se va face cel mai devreme pe 5 octombrie, atunci când va avea loc următoarea ședință săptămânală de guvern. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button