Justitie

Seria neagră a accidentelor cu victime nu s-a oprit!

de Răzvan CĂLIN

Duminică s-au mai produs două accidente rutiere grave, soldate cu rănirea a două persoane.

Din nefericire, week-end-ul care tocmai s-a încheiat poate concura la titlul de cel mai însângerat sfârșit de săptămână pe șoselele din Vaslui. Duminică, 13 noiembrie, s-au consumat alte două evenimente rutiere grave. De această dată, unul s-a petrecut în municipiul reședință de județ, iar celălalt la Bârlad, însă la interval de doar câteva minute unul de celălalt.

Primul a avut loc la Bârlad, în jurul orei 17.06, pe strada Palerma din Bârlad. Conducătorul auto care se face vinovat de producerea accidentului este Gabriel S., în vârstă de 19 ani, din comuna Grivița. Potrivit cercetărilor efectuate de agenții Biroului Poliției Rutiere Bârlad, acesta nu a observat că în aceeași direcție de mers se deplasa pe partea carosabilă un pieton. Omul este tot din comuna Grivița, are 59 de ani și în momentul producerii accidentului se îndrepta către casă, având la el un cărucior. Din păcate, șoferul pur și simplu nu l-a zărit la timp și l-a acroșat cu partea din dreapta față a mașinii pe care o conducea. La fața locului a ajuns și un echipaj al Stație de Ambulanță, care după ce i-a acordat primul ajutor, a transportat victima la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad. Aici, bărbatul a fost diagnosticat cu fractură de humerus drept și fractură de șold.

După aproximativ 20 de minute de la accidentul din Bârlad, la Vaslui a avut loc un alt eveniment rutier similar. În jurul orei 17.31, Nicoleta B., de 35 de ani, din Vaslui, se deplasa cu autoturismul pe strada Andrei Șaguna și la un moment dat a pătruns pe strada Traian.

În intersecția semaforizată din zonă, conducătoarea auto nu a acordat prioritate de trecere și a accidentat o femeie de 64 de ani, din municipiul Vaslui, care s-a angajat regulamentar în traversarea străzii, pe culoarea verde a semaforului”, ne-a declarat agentul principal de poliție Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Vaslui, unde a fost diagnosticată cu fractură humerus. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În ambele cazuri s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Aceste ultime două accidente rutiere grave petrecute duminică au ridicat numărul evenimentelor de acest gen petrecute în week-end pe raza județului Vaslui la șase, cu un bilanț extrem de nefast: un mort și 10 persoane rănite grav.

Related Articles

Back to top button