Justitie
Pompierii au intervenit ieri în Negrești pentru a evacua apa dintr-o curte
Șase subofițeri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au intervenit ieri pentru evacuarea apei din curtea unei locuințe situate în orașul Negrești. Aceasta este a doua intervenție la locuința respectivă, în decurs de o săptămână.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Vaslui, căpitan Petru Iftene, curtea a fost inundată în urma topirii zăpezii din zonă și din cauza faptului că proprietarii nu și-au amenajat șanțuri de drenare. La fața locului s-a deplasat o autospecială de lucru cu apă și spumă cu o motopompă remorcabilă și una transportabilă.
În ultimele zile pompierii vasluieni au avut mai multe intervenții pentru evacuarea apei din locuințe și curți inundate. (G.P)