Contrabandistă de țigări recidivistă, sub control judiciar
O femeie din municipiul Bârlad, cercetată pentru mai multe fapte de contrabandă, a fost reținută marți de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui, după ce a fost prinsă în flagrant.
Bârlădeanca, în vârstă de 40 de ani, a fost depistată în zona unei piețe de pe raza municipiului Bârlad în posesia fără drept, în vederea comercializării, a 100 de țigarete cu timbre de acciză din Republica Moldova.
Femeia a fost condusă la sediul Poliției municipiului Bârlad, unde a fost audiată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Având în vedere că aceasta este cercetată pentru comiterea aceluiași tip de infracțiune în alte 8 dosare penale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui au dispus prin ordonanță reținerea femeii pe o perioadă de 24 de ore. În cursul zilei de ieri a fost prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunere de dispunere a unei măsuri preventive. Unitatea de parchet a dispus pe numele ei măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. (G.P)