Justitie

Vasluienii se pot înscrie în instituțiile de învățământ ale M.A.I

Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui a demarat campania de recrutare a candidaților pentru concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I) și Ministerului Apărării Nationale (M.A.P.N.) pe locurile M.A.I., sesiunea 2017.

Activitatea de recrutare a candidaților pentru concursul de admitere în instituțiile de învățământ superior ale M.A.I., precum și pentru școlile postliceale, a început din această săptămână. Data limită pentru învățământul superior este 26 mai, iar pentru școlile postliceale ale M.A.I este 21 iulie. Cererile de înscriere la concursul de admitere în învățământul universitar și postliceal se vor depune la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Vaslui, în intervalul orar 9.00 – 15.00. Relații suplimentare pot fi obținute telefonic la 0235303126, 0235303131 și 0235303130.

Activitatea de recrutare încetează pentru candidații care sunt declarați „inapt medical”, nu promovează testarea psihologică sau nu întocmesc dosarul de recrutare în volum complet și în limita de timp prevăzută. Examinarea psihologică a candidaților se realizează la Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui de către specialiști din cadrul Centrului de Psihosociologie al MAI.

Pe site-ul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui https://vs.politiaromana.ro, în secțiune Carieră, veți găsi toate informațiile necesare cu privire la înscrierea și desfășurarea concusului.

Pentru a participa la concursurile de admitere în Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – Facultatea de Poliție – beneficiar Poliție, în Școlile de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca și pe locurile Ministerului Afacerilor Interne la instituții de învățământ ale M.Ap.N., vasluienii care intenționează să candideze trebuie să îndeplinească o serie de condiții. Trebuie să aibă cetățenia română și domiciliul în România, să cunoască limba română scris și vorbit, să aibă capacitate deplină de exercițiu, să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihic și să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți, iar în cazul candidaților la concursurile de admitere în instituțiile de învățământ ale M.A.I., să îi împlinească în cursul anului în care participă la concurs. De asemenea trebuie să fie absolvenți de liceu, cu diplomă de bacalaureat. Dovada absolvirii se face cu diploma sau adeverință din care să rezulte faptul că au susținut și promovat examenul de bacalaureat, să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist. Li se mai cere să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni și să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani. Mai trebuie să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege.

Pentru recrutare candidații trebuie să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniți în anul participării la concursul de admitere, pentru candidații pe locurile destinate formării inițiale a personalului militar (pentru instituțiile de învățământ ale M.Ap.N. și pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești). Li se mai cere să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9.00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului. Nu vor fi acceptați dacă au fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățământ. Bărbații trebuie să aibă înălțimea de minim 1,70 metri și femeile 1,65, cu excepția candidaților pentru instituțiile de formare a ofițerilor și agenților de poliție de frontieră pentru specializarea marină, care trebuie să aibă înălțimea de minim 1,60 m. (G. P)

Related Articles

Back to top button