AdministratieSocial

S-au turnat primii opt kilometri de asfalt la Dănești

Autoritățile locale au în plan asfaltarea altor nouă kilometri și construirea unui cămin cultural, dar una dintre cele mai cele mai notabile lucrări care se fac, în această perioadă, la Dănești, este cea legată de rețeaua de apă potabilă.

Investițiile în infrastructura rutieră au început, la Dănești, cu asfaltarea mai multor drumuri de pământ și pietriș situate în satele componente ale comunei. De-a lungul străzilor asfaltate s-au cimentat șanțurile și s-au făcut podețe peste ele, în dreptul fiecărei gospodării.

Noi suntem comuna care n-a avut un metru de asfalt. Lucrarea a început în octombrie 2018 și s-a lucrat până în decembrie, când s-a stricat vremea, au făcut terasamentul și în primăvară au început să toarne asfaltul și au făcut șanțuri și poduri în toate satele. A fost făcută prin Programul Național de Dezvolare Locală (PNDL) 2 și a costat zece milioane de lei, cofinanțarea noastra fiind de trei milioane de lei. Noi mai avem de făcut încă un kilometru de drum prin care unim o biserică de cimitir. E singura biserică din comună care are cimitirul separat. S-a făcut proiectul, s-a făcut licitația. Tot firma care a asfaltat ăștia opt kilometri s-a înscris la licitație și sperăm ca în toamna asta să facă tot așa terasamentul și în primăvară să toarne asfaltul. Lucrarea va costa în jur de un milion de lei, bani din bugetul local. Jumătate din bani îi avem deja. M-ai avem un proiect pentru încă opt kilometri, dar acum cu instabilitatea politică, deocamdată stăm cuminți, nu știm unde să-l punem. Îl avem aproape finalizat, trebuie să mai scoatem două avize și ne ducem să scoatem autorizația de construire de la Consiliul Județean Vaslui. Noi o să ne facem tot și când o să se liniștească treburile la guvern, o să-l depunem. Nu avem altă soluție. Ăștia opt kilometri costă 11 milioane de lei pentru că s-au mărit salariile în construcții. Noi sperăm că totul o să fie bine”, ne-a declarat Neculai Ciofu, primarul comunei Dănești.

Una dintre cele mai cele mai notabile lucrări care se fac, în această perioadă, la Dănești, este cea legată de rețeaua de apă. Autoritățile locale speră ca apa să ajungă la porțile oamenilor până în decembrie.

Rețeaua de apă e făcută peste 80%. Este conductă, îngropată în pământ, hidrant, tot, dar s-a împotmolit la fântână. S-a săpat la 170 de metri și nu s-a găsit apă. Acum am făcut reproiectare și suntem în alt loc. În zona noastră e cam dificil cu apa. Dar este apă de suprafață. Acum se lucrează la 15 metri adâncime. Se introduc în pământ tuburi mari de trei metri în interior și acolo se adună apă. Să sperăm că până în decembrie să termine puțul și bazinul și dăm drumul la apă. Restul e făcut în toate satele. Apa ajunge până la porțile oamenilor. De acolo cei care vor, se vor racorda. Noi, după legislația europeană, trebuie să predăm la Aquavas. Cei de la Aquavas vin și pun apometre, robinet în curte și ce mai vor oamenii”, a mai spus primarul.

La Dănești se va construi un cămin cultural modern. Demersul pentru a construi o altă instituție de cultură se datorează faptului că vechiul imobil nu se pretează a fi reabilitat, acesta fiind construit din pământ acum 100 de ani. Noul cămin cultural va avea o sală de festivități cu scenă și o sală de lectură.

Administrația publică locală caută soluții pentru rezolvarea problemei școlilor care au wc-ul în curte.

Școlile s-au făcut în primul mandat al meu, în 2000-2004. Una a fost construită de la zero și trei au fost modernizate. Pe urmă, în al doilea mandat, am cerut bani de la guvern și am făcut toate școlile și grădinițele din comună. Toate sunt moderne. Singura problemă pe care o avem acuma e că nu au wc-uri în interior. La vremea aceea prin proiect s-au făcut toate wc-urile afară. Acum zice că o să pună wc-uri tip container, dar la 10 metri de școală că n-are cum să le alipească de școală. Păi noi avem wc-uri la 20 de metri, făcute prin proiect. Pentru ce să-ți dau matale un milion de lei pe un container, pe care-l pui tot în curte, când eu pot să-l folosesc wc-ul existent? Da, dacă trebuie apă caldă, pune niște radiatoare. Sunt acum soluții și te duci acolo și faci căldură, apă caldă. Eu am făcut proiect, sunt în faza de proiectare și cum o să zică proiectanții așa o să facem. Avem alocate de la guvern 3,7 milioane de lei, dar eu zic că pentru a construi wc-urile costă peste 10 milioane. Deocamdată le-am îngrijit pe cele pe care le avem și când vine proiectantul ne va da soluția. Ori aduce tip container, ori modernizăm ce avem” a mai spus Neculai Ciofu, primarul comunei.

Autoritățile vor să racordeze comuna la rețeaua de gaze naturale, dar nu în viitorul apropiat deoarece localitatea este departe de conductă. Magistrala va trece de la Iași la Buhăiești, prin Rebricea și de acolo va ajunge la Dănești, apoi la Codăiești. (Cristian DIMA)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button