Administratie

În comuna Ivănești sunt în execuție nu mai puțin de 20 de proiecte de dezvoltare

 

Comuna Ivănești este una din localitățile din județul Vaslui care are în implementare un număr mare de proiecte de dezvoltare. Este vorba despre un portofoliu de 20 de proiecte, care sunt în diferite stadii de execuție. Investițiile vizează reabilitarea și modernizarea de școli, construirea unui dispensar, modernizarea drumurilor comunale, construcția de poduri și podețe, construirea de centre sociale. Vasile Novac, primarul comunei Ivănești, a precizat că o mare parte din aceste proiecte sunt realizate în proporție de 85 – 95%.

”Toate aceste proiecte sunt foarte importante pentru comunitatea noastră. Nici nu vreau să mă gândesc că nu vom dispune de resursele financiare nesesare pentru finalizarea proiectelor. Nu mi-am făcut un calcul exact în ceea ce privește necesarul de fonduri, dar avem nevoie de sume importante pentru asigurarea cofinanțării. Noi nu am stat degeaba până acum, și am contractat un împrumut pentru a acoperi cofinanțarea la proiecte. Problema este că unitățile adminsitrativ teritoriale nu se pot împrumuta foarte mult. Tocmai de aceea, sprijinul financiar cel mai important pe cale îl așteptăm este cel de la Guvernul României”, a spus Vasile Novac.

În ultimul trimestru al anului trecut, au început să fie recepționate primele proiecte din portofoliul de 251 investiții finanțate în județul Vaslui de Ministerul Dezvoltării prin PNDL 2. Valoarea totală a celor 251 proiecte din cadrul PNDL 2 se ridică la suma de 860 milioane de lei.

Investițiile din cadrul programului vizează reabilitarea de drumuri județene și comunale, construirea de dispensare, dezvoltarea rețelelor de iluminat public, sisteme de alimentare cu apă și canalizare, reabilitarea de școli, construirea de creșe și grădinițe.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button