Home » Uncategorized » Centru medical de permanență, deschis la Negrești pentru 30.000 de pacienți din întreaga zonă

Centru medical de permanență, deschis la Negrești pentru 30.000 de pacienți din întreaga zonă

Un centru medical de permanență, care se va adresa la peste 30.000 de pacienți din nord-vestul județului, a fost inaugurat în Negrești, la nouă ani de când spitalul orășenesc și-a închis porțile în urma deciziei guvernului de la acea vreme. Orice bolnav cu o urgență medicală, indiferent în ce zonă își are domiciliul, se poate adresa la orice oră din zi sau din noapte medicului de gardă aflat în centru, care funcționează la parterul unui bloc din zona centrală a Negreștiului, pus la dispoziție de către autoritățile locale.

Persoanele cu urgențe medicale din zona Negrești au scăpat de bătut drumul la Vaslui, în special după ora 16 sau în week-end, atunci când medicii de familie nu au program, pentru urgențele medicale pe care le pot avea. Și asta datorită inițiativei unui medic de familie care a reușit, cu sprijinul autorităților locale și a Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS), să deschidă un centru de permanență. Amplasat la parterul unui bloc de pe strada Unirii, centrul va deservi o populație de aproximativ 30.000 de locuitori, din orașul Negrești și din șase comune limitrofe, respectiv Băcești, Todirești, Vulturești, Rafaila, Rebricea și Dumești.
”Eu am lucrat că medic de familie în comună Ipatele, județul Iași. Când mi s-a propus să vin la Negrești, am acceptat cu o singură condiție, aceea de a înființa un centru de permanentă. Am prezentat proiectul în ședința de Consiliu Local, în august anul trecut, iar primăria ne-a sprijinit în obținerea spațiului. Desigur, închiriat, prin licitație, dar mi s-a promis că dacă centrul va funcționa, ni se va diminua chiria. Cabinetul de aici este autorizat pentru medicină de familie și cardiologie, dar centrul de permanentă va funcționa separat doar cu medici de familie. Avem câte un medic de familie din Negrești, Todiresti, Drăgușeni, Șcheia și un medic care lucrează la Serviciul Județean de Ambulanță. La serviciile medicale ale Centrului de Permanență se poate adresa oricine și, cu siguranță, vom avea și pacienți din comunele apropiate din județul Iași”, a declarat medicul Constanța Gafițoi, coordonatorul Centrului de Permanență Negrești.
La deschiderea oficială a centrului a fost prezent și primarul Negreștiului, Vasile Voicu, care a spus că orașul pe care-l administreză avea nevoie de medicină de urgență, după nouă ani de la închiderea spitalului din localitate: ”Trebuie să adresăm cuvinte de mulțumire doamnei doctor Gafițoi pentru că 99% din meritul deschiderii acestui centru este al dumneaei. Este un act de dreptate oarecum, pentru că dacă acum nouă ani în urmă un guvern a închis spitalul de aici, acum serviciile medicale vin prin cei care vor lucra în acest centru. Vor fi cu siguranță pacienți pentru că zona este destul de mare, urmând a ne ocupa și noi, ca autorități, de mediatizarea deschiderii centrului”.
La rândul său, directorul CJAS Vaslui, Marius Arcăleanu, a spus că va sprijini, prin pârghiile pe care le are la dispoziție, centrul din Negrești pentru ca acesta să funcționeze corespunzător: ”Este al 13-lea centru de permanență din județ. Îmi doresc că această structura medicală, cu cei șase medici, să vină în ajutorul populației din orașul Negrești și a celor din comunele din jur. Îi mulțumesc doamnei doctor care a avut curajul și determinarea să vină aici din județul Iași, mulțumesc și celorlalți medici care vor asigura gărzile și îmi doresc ca autoritățile locale, Primăria și Consiliul Local, să susțină activitatea din acest centru de permanență, pentru că, așa cum spuneam, este mare nevoie de servicii medicale în această zonă. Eu, în calitate de conducător al CJAS Vaslui, am toată deschiderea și voi susține cu tot ce se poate desfășurarea activității de aici mult timp de acum încolo”.
Centrele de permanență sunt unități medicale, care funcționează în afară programului normal de lucru al cabinetelor medicale individuale, sunt deservite de medicii de familie și asigură continuitatea asistenței medicale primare. Consultațiile în cadrul centrului de permanență sunt gratuite, programul de funcționare fiind în intervalul orar 15:00 – 08:00, în zilele lucrătoare și 24 din 24 de ore în zilele de weekend și zilele libere declarate de Guvernul României. În cazul centrelor de permanență, se tratează urgențele ușoare, pentru a elibera fluxul urgențelor grave, care se tratează în cadrul unităților speciale de primiri urgențe. (Ionuț PREDA)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*