Coronavirus

Un bătrân din județul Suceava, lăsat să moară acasă, deși avea simptome de Covid-19: „Ambulanța ne-a certat că-l aducem pe capul lor”Negrilă Cristina

”Suceava e un focar COVID-19 scăpat de sub control”, a spus azi ministrul Sănătății, aflat într-o vizită la Constanța. A ajuns așa pentru că autoritățile au reacționat ca în cazul de față. Familia unui bărbat de 87 de ani, din comuna Udeşti, a solicitat, pe 20 martie, internarea acestuia, la Spitalul Judeţean din Suceava. 

“Este vorba de bunicul meu, care, în ciuda vârstei, nu avea probleme  grave de sănătate”, povesteşte Simona M., nepoata bărbatului. 

“Avea simptome de infectare cu coronavirus: febră mare, tuse, dureri de cap, simţea că se sufocă. A leşinat de câteva ori. Mătuşa mea a sunat la ambulanţă, dar cei de la ambulanţă au refuzat să vină. Au şi certat-o că vrea să le aducă pe cap un bătrân, să moară în spital, la ce nebunie e”.

“De la ambulanţă li se spune să se trateze singuri”

Bunicul Simonei a murit o săptămână mai târziu, pe 26 martie, în patul său, “mai bine că a murit liniştit”, crede nepoata lui. Însă numele lui nu va exista în statisticile privind Covid-19. 

Nu va apărea pe nici o listă, nici pe lista suspecţilor, nici a celor infectaţi. Ca bunicul meu, sunt mulţi în Udeşti. Au simptome, fac febră mare, cheamă ambulanţa şi li se răspunde să se trateze acasă singuri. Acum s-au întors mulţi dintre cei plecaţi la muncă în străinătate.

Nepoata bărbatului:

Simona spune că bunicul ei ieşea foarte rar din propria gospodărie, însă veneau alţi oameni din sat pe la el, iar rudele treceau să îi aducă de mâncare. “A fost lucid până în ultima clipă, N-am putut fi lângă el, pentru că sunt din Ipoteşti, din zona de carantină, nu avem voie să ieşim din sat”. 

“În Ipoteşti, toţi suntem puţin răciţi”

Udeşti, în jur de 2.300 de locuitori, satul bunicului Simonei, se află la 19 kilometri de Suceava. 

Ipoteşti, în jur de 3.700 de locuitori, prins în zona roşie, se află la 5 kilometri de oraş. “Acum, toată lumea de la noi din sat este puţin răcită. Cam toţi avem simptome de Covid-19, sperăm să nu devină mai grav”, adaugă tânara. 

Pastorul Viorel Cândreanu, de la Biserica Baptistă din Ipoteşti, a încetat din viaţă pe 25 martie, seara, după ce fusese depistat pozitiv cu noul coronavirus. În săptămânile dinaintea morţii, pastorul organiza adunări la care chema, prin rotaţie, câte 50 de credincioşi din comunitatea baptistă. 

Şi în Ipoteşti au revenit mulţi locuitori care fuseseră plecaţi în străinătate. Simona speră că, “dacă tot ne-au inlcus pe toţi în carantină, măcar să ne şi testeze pe toţi, să ştie autorităţile ce măsuri sunt de luat”.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button