Vasluianul suspect de COVID-19, transportat în stare gravă la Spitalul Bârlad după ce s-a spânzurat, nu are coronavirus
Bărbatul de 53 de ani, din Gura Bustei, care a ieșit pozitiv la testul rapid pentru COVID-19 după ce s-a spânzurat din cauza unei amenzi primită de la poliție pentru lipsa acelei declarații impusă prin ordonanțele militare, nu are coronoavirus, așa după cum reiese în urma analizei testului molecular. Cu toate acestea, vasluianul se află în continuare internat la Spitalul de Urgență Bârlad, unitate suport la nivelul județului nostru pentru cei bolnavi de coronavirus.
Veste bună pentru vasluianul de 53 de ani, care, în urmă cu aproape o săptămână, s-a spânzurat într-o anexă a locuinței sale din Gura Bustei, deși starea sa de sănătate este în continuare una gravă din cauza asfixiei mecanice. Analizele de laborator ale probelor prelevate pentru depistarea virusului SARS-CoV-2 la bărbat, după ce a acesta a ajuns la spital, au ieșit negative. Și asta deși testul rapid făcut inițial la Spitalul Județean de Urgență fusese unul pozitiv pentru COVID-19. În consecință, vasluianul de 53 de ani a fost transportat la Spitalul de Urgență Bârlad, unitate suport la nivelul județului nostru pentru cei bolnavi de coronavirus. În ciuda schimbării de situație, bărbatul a rămas internat în continuare în Secția de Terapie Intensivă a spitalului bârlădean. Probabil una din explicații ar fi starea critică în care se află vasluianul, transferarea sa la o altă unitate medicală putându-i pune viața în pericol.
Bărbatul de 53 de ani a ajuns la SJU Vaslui după ce s-a spânzurat din cauza unei amenzi primită de la poliție pentru lipsa acelei declarații impusă prin ordonanțele militare. El a fost găsit în stop cardio-respirator de către fratele său, care i-a tăiat ștreangul și a început manevrele de resuscitare, continuate ulterior de un echipaj de la Serviciul de Ambulanță. Cadrele medicale au reușit să-i repornească activitatea cardiacă, fiind transportat la SJU Vaslui. (Ionuț PREDA)