Home » Administratie » UAT-urile nu mai au bani pentru asistența socială. Primarii de comune acuză edilii de municipii de criza financiară

UAT-urile nu mai au bani pentru asistența socială. Primarii de comune acuză edilii de municipii de criza financiară

de Dănuț CIOBANU 

Primăriile din județul Vaslui nu au primit nici până la această dată resurse financiare pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap. Primarii au făcut diligențele necesare la Administrația Finanțelor Publice Vaslui și așteaptă un răspuns în acest sens. Între timp, o parte din UAT-uri au rămas fără bani pentru a face plățile, iar situația persoanelor care necesită asistență socială este tot mai îngrijorătoare.

Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele Asociație Comunelor din România – Filiala Vaslui, a spus că pentru lunile iulie, august și septembrie 2020, UAT-urile nu au bani pentru asigurarea indemnizațiilor și plăților pentru asistenții personali.

”Aceste sume au fost bugetate până la sfârșitul primelui semestru din 2020, pentru că în cazul semestrului al II-lea nu sunt fonduri repartizate, Noi avem în plată 12 asistenți personali și 75 de indemnizații. În total, pentru un an avem nevoie de 12 miliarde de lei vechi pentru a plăti aceste drepturi, din care șase miliarde trebuie să vină de la bugetul local. Nu avem aceste resurse la buget. Această sumă echivalează cu veniturile noastre anuale pe care le colectăm anual la buget. În județul Vaslui sunt multe comune sărace, nu au posibilități să plătească acești bani”, a precizat Neculai Moraru.

Situația dificilă în care se găsesc acum foarte multe comune de la nivel județean și național a fost provocată de către Asociația Municipiilor din România. Reprezentanții acestei organizații au solicitat Guvernului României să majoreze cu un procent sumele alocate UAT-urilor din impozitul pe venit, de la un procent de 6,5% la o valoare de 7,5%.

În schimbul acestei majorări, UAT-urile trebuie să acopere 50% din sumele necesare pentru plata asistenților personali și însoțitorilor persoanelor cu handicat și 50% urmând să fie finanțare de la bugetul consolidat al statului. Problema este că multe UAT-uri mici care nu au o economie locală puternică și nu pot acoperi plățile pentru asistența socială din procentul în plus acordat din impozitul pe venit. Cum această măsură este prevăzută în legislația în domeniu, multe comuntăți se confruntă cu probleme financiare.

Un astfel de caz este în comuna Vinderei, unde fondurile au acoperit plata drepturilor sociale doar pentru prima jumătate a acestui an. Ionuț Ghiur, primarul comunei Vinderei, a precizat că autoritățile locale nu mai au deja resurse pentru a face plățile legate de asistența socială.

”Nu mai avem bani pentru plata indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap. Abia în trimestrul al III-lea avem 65.000 de lei, cu care vom acoperi luna aprilie și în trimestrul IV vom plăti pentru lunile mai și iunie și cam atât, se termină banii pentru plata indemnizațiilor. Nu am primit decât jumătate din sumă, iar noi nu ne putem permite din bugetul local să plătim celălaltă jumătate, datorită cofinanțării mari pe care o avem cu proiectele în derulare”, a precizat Ionuț Ghiur.

About Ciobanu Danut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*