LocalSocial

Viață grea! În timp ce comunitățile se golesc de tineri, primarii speră la venituri mai mari la bugetele locale

de Dănuț CIOBANU 

În timp ce comunitățile locale se depopulează masiv de populația activă, autoritățile sunt tot mai neputincioase. Cum salarile sunt extrem de mici, emigrația în străinătate este singura șansă spre prosperitate. Dacă în unele comune vasluiene se mai construiesc case și cresc veniturile la bugetele locale, la nivelul întregului județ, exodul tinerilor va echivala pe termen mediu și lung cu condamnarea la subdezvoltare. 

Pentru mulți locuitori ai județului Vaslui, singura șansă de a avea o viață mai bună este să plece la muncă în străinătate. Cum salariile de la nivel local sunt foarte mici, iar viața se scumpește de la o lună la alta, doar muncă într-o țară europeană poate asigura un trai decent întregii familii. Astfel, nu este de mirare că din marea majoritate a comunităților  populația activă a emigrat, iar o parte din aceste persoane fac la nivel local unele investiții care se văd în satele vasluiene.

„Se vede în comună că avem multe persoane plecate în străinătate. La orice pas, apare o vilă, se modernizează case, căci de la banii de pe plan local și la prețurile care sunt nu mai prosperă un cetățean. Oriunde se construiește sunt bani care îi muncesc tinerii în străinătate, îi chivernisesc și îi aduc să îi investească în comuna noastră. Noi ne bucurăm că înflorește comuna și cresc taxele și impozitele locale la bugetul local”, a spus Dănuț Iacob, primarul comunei Dragomirești.

Din nefericire, prognozele economice de la nivel local pe termen scurt și mediu sunt din cele mai sumbre, iar oamenii de afaceri sunt de părere că va mai trece mult timp până când economia va fi relansată. Ovidiu Copacinschi, președintele Asociației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii Vaslui, a spus că mediul economic nu are nicio perspectivă și totul este în ceață. Mai exact, nu există un program, o strategie sau măcar o idee, ca să nu mai vorbim de sectorul productiv din economie.

„Suntem într-o criză pe toate planurile: politic, fiscal, economic, învățământ, sănătate etc. Lipsa de perspectivă afectează toate generațiile, iar cei tineri sunt debusolați și probabil vor părăsi țara. În acești 30 de ani nu am avut nicio strategie, nicio gândire de dezvoltare economică, dar avem de demolare economică”, a spus Ovidiu Copacinschi.

În acest context, la nivel local și național nu se mai poate vorbi de un PIB care să aducă plus valoare, ci de un PIB care reprezintă o cifră de consum. S-a ajuns în această situație în condițiie în care există resurse la nivel intern, dar care sunt exportate și, în schimb, importăm tot ce avem nevoie.

„Oamenii de afaceri vasluieni sunt la pământ, descurajați, au mintea întunecată. Se simt epuizați total, pentru că totul este împotriva lor. Noi trebuie să cumpărăm totul de afară. Dacă am avea plus valoare, dacă ar fi programe de dezvoltare am îmbunătăți nivelul de trai și am aduce un pic de fericire în masa de oameni. În condițiile de acum, în județul Vaslui viața va fi mult mai grea. Dacă treburile merg pe același făgaș, va fi greu. Se va pleca în masă din zona noastră. Se va pleca în alte județe din țară sau în străinătate, după cum va decide fiecare”, a mai spus Ovidiu Copacinschi.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button