Home » Sport » CS Viitorul Bârlad are viitor

CS Viitorul Bârlad are viitor

Copii de 8 și 9 ani ai clubului bârlădean au făcut o figură foarte frumoasă în week-end în cadrul unei competiții fotbalistice desfășurată la Iași.

Cei mai mici jucători ai clubului CS Viitorul Bârlad au avut trei zile pline în cadrul turneului Maestrelli Iași, dedicat fotbaliștilor născuți în anii 2005, 2006 și 2007. Clubul bârlădean s-a prezentat cu două echipe, 2005 și 2006 și a reușit să treacă de grupe cu ambele.

Copiii născuți în 2005 au fost în grupă cu Pumas Iași, FC Botoșani și Academia Bodea Sport Chișinău. Bârlădenii au reușit să bată toate echipele din grupă ca urmare s-au calificat în sferturi. Aici au câștigat cu greu în urma loviturilor de departajare împotriva echipei Unirea Ruginoasa (jud. Iași). Odată cu semifinalele a venit și prima înfrângere, când au pierdut în fața celor de la Dinamo București. Nici finala mică nu a adus victoria, jucătorii pierzând la ultima fază a meciului în fața echipei organizatoare.

Rezultate micuților bârlădeni au fost următoarele: CS Viitorul Bârlad – Pumas Iași (3-1), CS Viitorul Bârlad – FC Botoșani (4-1), CS Viitorul Bârlad – Academia Bodea Chișinău (1-0), CS Viitorul Bârlad – Unirea Ruginoasa (victorie la penalty-uri), CS Viitorul Bârlad – Dinamo București (1-6), CS Viitorul Bârlad – Magic Iași (1-2).

„Ultimul meci, cel cu Iașiul, a fost unul în care arbitrul ne-a furat pe față. S-a văzut clar că era părtinitor, ca urmare și antrenorii echipelor ce au jucat finala au făcut contestații. Nu îl mai doreau la centru. Ca urmare a fost repartizat să arbitreze la o grupă de vârstă mai mică”, ne-a declarat Vlad Velica, antrenorul jucătorilor născuți în 2005 a CS Viitorul Bârlad.

Conform spuselor acestuia nivelul de joc al elevilor săi s-a văzut și în urma acordării cartonașului roșu unuia dintre bârlădeni.

La această categorie de vârstă, dacă se dă cartonaș roșu echipa este obligată să joace trei minute în inferioritate numerică, urmând ca apoi jucătorul sancționat să fie înlocuit permanent cu un altul.

Turneul categoriei celor născuți în 2005 a fost câștigat de Dinamo București cu scorul 4-1, meci disputat împotriva echipei Academia Buiucani Chișinău.

La categoria celor născuți în 2006, rezultate au fost mai slabe, jucătorii bârlădeni calificând-se doar în sferturile de finală.

CS Bârladul a jucat în grupe împotriva echipelor: FC Steaua București, Sport Club Bacău și Academia Buiucani Chișinău.

„Am avut rezultate foarte bune. Antrenorii au folosit tot lotul pe care l-a avut disponibil și asta ne dă speranțe că nu doar vom câștiga meciuri, ci și o echipă”, ne-a declarat Florin Bularda, antrenor CS Viitorul Bârlad.

Finala categoriei celor născuți în 2006 s-a jucat între Unirea Ruginoasa și Zimbrul Chisinau, meci câștigat de către ieșeni.

Toate meciurile, s-au desfășurat după sistemul de joc 5Â1, cu două reprize de câte 20 de minute și cu o minge de mărimea 3 (circuferința 58-60 centimetri, greutate 311-340 grame). (Andrei ARSENE)

Copii de 8 și 9 ani ai clubului bârlădean au făcut o figură foarte frumoasă în week-end în cadrul unei competiții fotbalistice desfășurată la Iași. Cei mai mici jucători ai clubului CS Viitorul Bârlad au avut trei zile pline în cadrul turneului Maestrelli Iași, dedicat fotbaliștilor născuți în anii 2005, 2006 și 2007. Clubul bârlădean s-a prezentat cu două echipe, 2005 și 2006 și a reușit să treacă de grupe cu ambele. Copiii născuți în 2005 au fost în grupă cu Pumas Iași, FC Botoșani și Academia Bodea Sport Chișinău. Bârlădenii au reușit să bată toate echipele din grupă ca…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile