Google+
Home » Sport » Succes atât pentru copii cât și pentru oficiali la turneul de minihandbal

Succes atât pentru copii cât și pentru oficiali la turneul de minihandbal

de George PROCA

Sâmbătă și duminică peste 400 de copii din zona Moldovei, cu vârste între șase și zece ani, au participat la unul din turneele Festivalului Național de handbal. Gazda competiției a fost Sala Sporturilor din Vaslui.

Au fost prezenți copii din județele Iași, Suceava, Galați, Bacău, Vaslui și Neamț. Scopul principal al turneului a fost promovarea activității sportive. Organizatorii au fost Asociația Județeană de Handbal, A.S.Elitte Handbal Club Vaslui și Liceul cu Program Sportiv din Vaslui. Tinerele speranțe au primit la sfârșitul evenimentului cadouri de la Moș Crăciun. Evenimentul a avut parte de sprijinul Federației Române de Handbal (FRH) și Primăriei Municipiului Vaslui. În total 1.400 de copii cu vârste între 5 și 10 ani din toată țara au participat la Festivalul Național de handbal. Acesta a mai fost  găzduit de orașele Târgu Mureș, Medgidia și Craiova.

„Hai la joacă” a fost genericul federației. Și copiii au fost bucuroși să accepte acest îndemn. Au alergat, s-au legat prietenii, s-au înfiripat povești, au fost zile pline de voie bună și năzdrăvănii. A fost culoare, exuberanța, jocuri spectaculoase, cu multe reușite tehnice și tactice și mai cu seama cu mulți copii care au arătat talent și determinare în teren. Antrenorii au stat de vorba între ei, părinții s-au abținut de la indicații și au fost ocupați cu fotografiile și cu filmatul, iar arbitrii au intrat în jocul copiilor, fără presiune, pentru că s-a jucat fără rezultat.
Sub supravegherea antrenorului federal Nicoleta Ivan turneul a avut un mare succes. Handbalul românesc are astfel o șansă bună să redevină ceea ce a însemnat odată la nivel internațional. Este un pas important făcut de federație dat fiind că acești copii sunt că buretele și au nevoie să absoarbă într-un mod plăcut ceea ce poate însemna mai târziu o carieră.

sebastian hagiu1

Sebastian Hagiu

Sebastian Hagiu, antrenorul celor de la A.S. Elitte Handbal Club Vaslui, ne-a declarat: „Clubul nostru a fost invitat de Federația Romana de handbal să organizeze turneul pe plan local. Ne-au mai ajutat cei de la LPS Vaslui, clinica Recumed, Deliciosul de Vaslui și Danina Line și în cea mai mare parte Primăria Vaslui. Impactul evenimentului a fost foarte mare. Mulți părinți și-au adus copiii pentru ca aceștia să participe la eveniment. A fost și multă publicitate în ziare și pe rețelele de socializare. Am primit felicitări de la Federația Română de handbal pentru sprijinul acordat. Noi am participat cu puțin peste 50 de copii, cam patru echipe pe categorii de vârstă cuprinse între șase și opt ani. Avem două luni de când am făcut acest club. Noi avem grupe pentru categoriile de vârsta șase, șapte și opt ani. E o provocare mai mare cu cei mici, în special cu cei de șase ani.”

chiochiu

Ionuț Chiochiu

„Noi am urmărit să sprijinim această activitate pentru a promova imaginea Liceului cu Program Sportiv (LPS) Vaslui. La această competiție au participat și patru grupe de la LPS. Am vrut să vedem dacă sunt constituite corect și dacă au talent  în ce privește sportul de performanță. A fost un real succes. Sperăm că pe viitor să reedităm acest gen de evenimente pentru că doar așa putem crește în prestigiu, atât noi că liceu dar și copiii. Iar Vasluiul are nevoie de asemenea activități pentru a promova imaginea județului. Dispunem de baza materială și umană”, ne-a declarat Ionuț Chiochiu, director al Liceului cu Program Sportiv Vaslui. (George PROCA)

Comments

comments

de George PROCA Sâmbătă și duminică peste 400 de copii din zona Moldovei, cu vârste între șase și zece ani, au participat la unul din turneele Festivalului Național de handbal. Gazda competiției a fost Sala Sporturilor din Vaslui. Au fost prezenți copii din județele Iași, Suceava, Galați, Bacău, Vaslui și Neamț. Scopul principal al turneului a fost promovarea activității sportive. Organizatorii au fost Asociația Județeană de Handbal, A.S.Elitte Handbal Club Vaslui și Liceul cu Program Sportiv din Vaslui. Tinerele speranțe au primit la sfârșitul evenimentului cadouri de la Moș Crăciun. Evenimentul a avut parte de sprijinul Federației Române de Handbal…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Tehno Redactor

%d blogeri au apreciat: